România trăiește una dintre cele mai ciudate crize de încredere. Este vorba despre eticheta lipită românilor care au învățat în afara țării, care făcut poate o carieră în instituțiile europene sau în cele americane și care aleg să se întoarcă în politica românească. Fenomenul nu a început de ieri, de azi, ci a demarat în forță în anul 2016, odată cu instalarea Guvernului Cioloș. Atunci, o parte din miniștri veneau din instituții europene, de la autorități de management al fondurilor europene sau chiar de la companii cu acționariat străin care lucrau în România.
Împotriva Guvernului Cioloș s-a abătut o adevărată avalanșă de reproșuri. S-a spus atunci că membrii Guvernului nu știu și nu înțeleg situația socială și economică a țării sau că vor să introducă procedurile de la Bruxelles (ca și cum standardele de guvernanță europene ar fi nocive). În general, miniștrii Guvernului Cioloș erau văzuți ca niște „corpuri străine” de România care nu au nici abilitatea, nici cunoștințele necesare pentru a conduce țara. Totul a culminat cu o etichetă lipită, și anume „Guvernul zero”. Este evident că a fost un termen propagandistic, pentru că Guvernul Cioloș a păstrat facilitățile fiscale acordate cu doi ani înainte prin Codul fiscal, tocmai pentru a menține o guvernare predictibilă, a înregistrat un deficit bugetar onorabil, de 2,4% din PIB, și, în general, a făcut ceea ce și-a propus, adică o administrare echilibrată a finanțelor publice și a societății românești.
Lucrurile nu s-au oprit la „Guvernul zero”, ci au atins cote incredibile. Fără vreo minimă dovadă, fără nici o logică, au apărut acuzații extreme de tipul este „omul Franței” sau este „omul Germaniei” sau, pur și simplu, este „omul Comisiei Europene”. Argumentația se baza, pur și simplu, pe informații publice interpretate conspiraționist. În cazul lui Dacian Cioloș a fost suficient să îl cheme și Julien, iar soția lui să fie cetățean francez, a fost de ajuns că a făcut o parte din studii în Franța sau că a fost comisar european pentru agricultură susținut și de Franța pentru a fi catalogat drept „omul Franței”.
Pentru orice om rațional acest tip de argumente sînt ridicole. Doar că repetate la infinit, pe diverse tonuri și de către diverse persoane publice, minciunile se transformă în adevăruri absolute. Așa au stat lucrurile și cu Guvernul Cioloș atît în ceea ce privește performanțele Guvernului, cît și în ceea ce privește persoana unor membri ai cabinetului.
Eticheta anului 2016 nu este chiar nouă, sorgintea ei vine din anii ’90, atunci cînd un slogan făcea carieră, și anume „nu au mîncat salam cu soia”. Erau vizați românii care au venit în anul 1990 din afara țării și care au ținut să se implice în politică. Salamul cu soia era sacrificiul suprem pentru românii din țară și sfidarea celor care au huzurit în Occident și care veneau să pună mîna pe putere.
Și în anii ’90, și în 2016, și în 2026, etichetele au funcționat în favoarea celor care le-au lansat. În anii ’90, „veneticii” nu au avut nici o șansă la alegerile din mai 1990, în anul 2016, după plecarea Guvernului Cioloș, PSD a cîștigat detașat alegerile parlamentare tocmai pe fondul atacului concentrat la adresa Guvernului Cioloș.
În anul 2026, Siegfried a fost egal cu Julien. Aceleași teme de atac care vorbesc fără nici o dovadă concretă despre agenți de influență ai unei puteri străine, Franța sau Germania, aceeași insinuare că absolvirea Universității Humboldt din Berlin nu este un titlu de glorie, ci o cale prin care se semnează un angajament de fidelitate față de țara-gazdă.
Interesant este că românii plecați la studii sau la muncă în afara țării sînt bine apreciați în România. Banii trimiși în țară de către românii din diaspora sînt buni și sumele respective ajută la reducerea deficitului de cont curent. Medaliile aduse de elevii olimpici români sînt adulate în țară. Tinerii români care pleacă să învețe în universitățile europene sau americane sînt bine apreciați și considerați elita țării. Ca să nu mai spunem că mulți politicieni români își trimit copiii să învețe în universități prestigioase din Europa și din SUA.
Totul este bine pînă la un punct. Românii care se întorc cu bani din Occident și îi investesc în țară sînt bine primiți. Cei care vin să lucreze pentru companii private sînt așteptați cu brațele deschise, cei care au suficient know-how într-un domeniu sau altul pot găsi locuri de muncă în România. Dar, în momentul în care încep să se implice în România în politica la nivel înalt, se declanșează atacurile. Ceea ce ieri era lăudabil și onorant, astăzi se transformă în reprobabil și dubios.
Dacă nu ai mîncat salam cu soia, dacă ai un nume străin alături de cel neaoș, dacă ai lucrat mai mulți ani în instituțiile europene, dacă ai mai multe mandate de europarlamentar și nici unul în Parlamentul național, oricare din aceste condiții te poate arunca din politica mare românească.
Sîntem în fața unui mecanism diabolic de dezinformare. Este greu de spus unde își are originea, dar narativele sînt preluate fără scrupule de unii politicieni și apoi de publicul larg. O minciună repetată de multe ori în spațiul public devine adevăr, unul care le folosește politicienilor din „garda veche”.
Constantin Rudnițchi este analist economic.
Credit foto: Wikimedia Commons
.jpg)
