BukFeszt5 a adus la București 13 spectacole create și produse în teatrele de limbă maghiară din Cluj-Napoca, Tîrgu Mureș, Sfîntu Gheorghe, Oradea, Miercurea Ciuc, Satu Mare, Timișoara, Tîrgu Secuiesc, Odorheiu Secuiesc și Gheorgheni. Este deja a cincea ediție a acestui program al Asociației MASZÍN – Uniunea Teatrelor Maghiare din România – în parteneriat cu UNITER și dincolo de formalismul acestor informații a stat o reală încercare de cunoaștere și comunicare între publicul din Capitală și artiștii de limbă maghiară. Însoțite de discuții între public și creatori, spectacolele au fost diverse, de la formule de studio (Voiam să mă revolt cu voi, Viitorul președinte al României) la ample desfășurări de forțe artistice (Comunitatea), de la teatru poetic la cel politic, de la dramă la dans (Dirty dancing).
Voiam să mă revolt cu voi de Attila Bódi, regia Aba Sebestyén (Teatrul Național Târgu Mureș – Compania Tompa Miklós & Yorick Studio) este un soi de spectacol-concert susținut de actorii Aba Sebestyén și László Csaba și muzicianul Szász Csaba, în care partiturile dramatice intră într-un dialog sonor cu chitara electrică. Spectacolul revizitează perioada comunistă la finalul său, într-o zonă mic urbană maghiară. Întîlnirea la 30 ani de la terminarea liceului prilejuiește unor adulți să rememoreze anii de școală și regimul politic de atunci, în special unele evenimente care s-au conjugat într-o revoltă anticomunistă sub impulsul unor teribilisme specifice vîrstei, care au dezinhibat curajul și au avut consecințe dramatice. Un tînăr a reușit să evadeze din țara-închisoare, altul a fost ucis, un al treilea a ajuns în ghearele poliției politice (ale securistului Petreuș, aluzie ironică la rapsozii populari). Spectacolul panoramează metodele de constrîngere ale regimului, de la tacticile de atragere pentru a colabora cu Securitatea pînă la formele de tortură. Ceea ce este interesant aici este perspectiva – personajul plecat află abia acum cît i-a costat fuga lui pe cei rămași în țară și ajunge tîrziu nu doar să recupereze memoria, dar și să o străjuiască, reîntorcîndu-se acasă. Și asta pentru că tot ce a acumulat în cei 30 ani ca om devine irelevant în raport cu prețul despre care află acum că a fost plătit. Spectacolul are un pandant în Viitorul președinte al României, după Radu Popescu, regia Bélai Marcel (Teatrul „Tomcsa Sándor“, Odorheiu Secuiesc), care scanează tot printr-un incident modul în care se formează mentalitatea extremistă patriotardă. Un personaj pitoresc dintr-un tramvai bucureștean, întîlnit de narator – actorul Tamás Jakab folosește elemente din propria biografie – începe un discurs public, întîi bizar, apoi identificînd oarecum realist carențe ale societății și sistemului în care funcționăm pentru a vira apoi cu nonșalantă nebunie spre ideologii extremiste și a eșua într-o violență sinistră. Spectacolul concentrează în 50 minute o poveste simbolică și explicativă pentru creșterea extremei-dreapta și a suveranismului într-un format dinamic, cu un actor versatil, care transferă cu finețe imaginarul ficțional în realitatea inconfortabilă a zilelor noastre. Tot din cotidianul de astăzi, Viețile altora de Kész Orsolya, regia David Schwartz (Teatrul Municipal „Csíki Játékszín“, Miercurea Ciuc), investighează munca de îngrijire pe care o fac est-europenii în Occident, cu un scenariu bazat pe interviuri cu persoane reale din spațiul secuiesc. Plasat în bucătărie, cu actorii preparînd diferite feluri de cafele prin care construiesc și un angrenaj sonor care însoțește poveștile, spectacolul ia pe rînd problematicile muncii în străinătate, de la motivele de plecare și/sau întoarcere la modul în care lucrătorii sînt priviți și relaționează cu localnicii în Vestul european, la consecințele distanțării (pierderea relațiilor cu spațiul de origine și cu oamenii, destrămarea familiilor) și dificultatea integrării. Este un spectacol-turnesol pentru o categorie amplă de migranți economici, a căror existență a devenit banală în peisajul social autohton, cu tot cu vulnerabilitățile pe care le implică.
Teroare de Ferdinand von Schirach, regia Barabás Árpád (Teatrul „Udvartér”, Tîrgu Secuiesc), este o variantă onestă a textului montat deja la Teatrul Național din Tîrgu Mureș de Bobi Pricop și la Teatrul Bulandra de Radu Nica, cu procesul pilotului care a doborît un avion cu 164 de persoane, deturnat de un terorist, pentru a salva 70.000 de persoane aflate pe un stadion unde ar fi urmat să se prăbușească aeronava. Rămîne aceeași întrebare morală: poți să ucizi niște oameni ca să salvezi alții, mai mulți? Viața unora este mai valoroasă decît a altora? Publicul a votat și, ca de cele mai multe ori, inculpatul a fost achitat, deși a comis cu intenție 164 de crime. Nu încetez să mă minunez de cît de ușor relativizăm viața și legea, emotionați (strategic) de discursurile patetice despre sacrificiu.
Aș remarca și elemente artistice interesante în cîteva spectacole. În Liliom de Molnár Ferenc, regia Albu István (Teatrul Figura Studio, Gheorgheni), muzica îngerilor este un rock live de toată isprava care acompaniază povestea unor personaje marginale ce se zbat între sărăcie și crime pe un carusel dezmățat. Sugestia personajelor-păpuși devine explicită în Cîntăreața cheală de Eugène Ionesco, într-o nouă variantă de Tompa Gábor (Teatrul de Nord Satu Mare – Trupa Harag György), plasată într-o cutie muzicală, cu marionete cu corpuri robotice și vorbire sacadată, iar la final, întregul spectacol se derulează rapid înapoi și paradigma se reia. În Macbeth de William Shakespeare, regia Stefano Tè (Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara) nu sînt păpuși, dar spectacolul are o formă strictă – în spațiul gol și întunecat, actorii formează un grup compact din care personajele se reliefează în fiecare scenă și revin apoi în corul comun. Este o sugestie a faptului că răul poate proveni de oriunde și poate fi întrupat de oricine – mai mult, că el se găsește aici, la fel cum există și binele, și că îi trebuie doar contextul potrivit pentru a ieși la lumină. Macbeth e unul dintre noi, iar istoria e ciclică și îi pedepsește pe cei care o uită.
BukFeszt este mai mult decît prezentarea unor spectacole maghiare la București, este o formulă de apropiere, comunicare și cunoaștere între două culturi care conviețuiesc mai degrabă alături decît împreună.
Oana Stoica este critic de teatru.
Foto 1, Voiam să mă revolt cu voi, credit: Metz Balázs
Foto 2, Viitorul președinte al României, credit: Máté Emőke
.jpg)
