Minte avem, memorie ne mai trebuie?

Antrenamentul memoriei a fost însă bruiat de zeci de ani de ofertele din ce în ce mai tentante ale tehnologiilor digitale.

Un studiu efectuat în 2013 a arătat că șoferii londonezi în vîrstă, cei instruiți pe „stil vechi”, aveau zona memoriei ultradezvoltată. În același timp, șoferii tineri, cei obișnuiți să folosească instrumente de navigație software, precum Waze, pentru a se orienta în trafic, aveau zona respectivă atrofiată.

Trei ani mai tîrziu, un alt studiu, realizat de Universitatea Harvard, a arătat că medicii care elaborează un diagnostic utilizînd în special cercetarea pe Internet greșesc de mai multe ori decît cei care își utilizează pentru aceasta informațiile interne, adică cele create din experiența căpătată de-a lungul timpului, din educație, dar și din discuțiile directe cu alți doctori sau cu pacienții.

„Deși este plăcut să constatăm că mașinile ne «eliberează» cortexul de anumite exerciții de hrănire forțată, nu trebuie să ignorăm echilibrul care trebuie menținut între memoria internă și cea externă”, afirmă, într-un interviu pentru Le Point, Francis Eustache, neuropsiholog specializat în studiul memoriei și al tulburărilor acesteia. Potrivit lui Eustache, atunci cînd ne obișnuim creierul să delege o cantitate mare de informații mașinilor, acest lucru ne afectează grav rezerva cognitivă – capitalul nostru de cunoștințe și abilități pe care fiecare îl construim, sau ar trebui să-o facem, de-a lungul vieții. Acest capital este vital, nu doar pentru dezvoltarea personală, ci și pentru o mai bună rezistență în fața efectelor negative ale vîrstei și pentru a întîrzia potențiala apariție a bolilor neurodegenerative precum Alzheimer.

Antrenamentul memoriei a fost însă bruiat de zeci de ani de ofertele din ce în ce mai tentante ale tehnologiilor digitale. Motoare de căutare din ce în ce mai avansate, aplicații, Inteligența Artificială. Memorarea unor informații a ajuns ceva desuet – mulți tineri o asociază cu „toceala” care în mod paradoxal a devenit ceva toxic, la noi, ceva „ceaușist”. Să înveți o limbă străină, în mod „tradițional”, este plictisitor, mai ales cînd au apărut sute de aplicații care îți garantează că vei stăpîni la perfecție o limbă străină în cîteva săptămîni, doar dacă accesezi aplicația respectivă cîte cinci minute pe zi.

Bineînțeles, după cum amintește Francis Eustache, de-a lungul istoriei sale, omul a apelat la suporturi externe pentru a-și consolida și amplifica memoria internă. „În trecut, erau pereții peșterilor, sulurile de papirus, tăblițele de lut sau pergamentele; astăzi, avem microprocesoare, nori virtuali și hard disk-uri.” Cu toate acestea, suportul „de odinioară” implica mai mult decît tastarea unor butoane, pe care nici nu le mai privim, sau chiar interogarea orală a mașinilor. Implica scrisul sau desenatul de mînă, două acțiuni care imprimă mult mai bine o informație în creier.

De la dezvoltarea Internetului și a tehnologiilor digitale, scrisul de mînă aproape că a dispărut. „În timpul pandemiei de coronavirus, unii copii au uitat chiar că scrisul se face de la stînga la dreapta”, a declarat, pentru F.A.Z., Marianela Diaz Meyer, directoarea Institutului Schreibmotorik. „Scrisul de mînă este și va rămîne indispensabil. Este foarte important pentru dezvoltarea cognitivă a copiilor. Învățarea scrisului manual este o formă deosebit de complexă de învățare (...), este legată de acele regiuni ale creierului care nu sînt responsabile doar pentru funcțiile motorii. Activitatea creierului, atunci cînd scriem mult de mînă, ajută și la promovarea lecturii. Există studii neuroștiințifice care arată că scrisul de mînă este, de asemenea, de mare importanță pentru creativitate și înțelegerea conținutului. Dacă scriem fluent, putem recunoaște și literele mult mai repede.”

Potrivit unui studiu recent, studenții care într-o prelegere și-au luat notițe pe tablete au fost mai puțin capabili să proceseze și să memoreze conținutul decît cei care au scris cu pixul pe hîrtie. Un fapt confirmat de Jean-Luc Velay, cercetător în neuroștiințe la CNRS. Acesta a afirmat, într-un interviu pentru Radio France, că atunci cînd învățăm să scriem de mînă, mișcarea ortografiei ne face să memorăm mult mai bine. Este un fapt dovedit, observat în RMN-uri: atunci cînd unui subiect i se cere să se uite la litere, acest lucru activează atît zonele vizuale, cît și senzoriale-motorii ale creierului său și tocmai această stimulare cognitivă dublă îi permite să recunoască mult mai rapid literele. „Or asta înseamnă că, dacă nu mai învățăm să scriem de mînă, capacitatea noastră de recunoaștere a literelor și de memorare va scădea”, a susținut cercetătorul.

Însă cine mai scrie azi de mînă? La fel, cine mai știe pe de rost numere de telefon sau cine își mai dă osteneala să calculeze mental atunci cînd trebuie să împartă o notă la restaurant? Și cine mai învață poezii pe de rost? – sînt cîteva întrebări retorice ale lui Raja Chatila, profesor de robotică, Inteligență Artificială și etică, întrebări care arată cît de mult s-a schimbat normalitatea în doar cîteva decenii. „Apariția Internetului, calculatoarele, smartphone-urile și tabletele ne permit accesarea rapidă a super-memoriei lumii care a devenit web-ul, unde găsim oricînd informațiile care ne trebuie punctual, astfel încît nu ni se mai pare esențial să învățăm pe de rost. Este efectul Wikipedia: de ce să înveți ceva ce poți găsi cu un singur click?”

Chatil afirmă că dezvoltarea din prezent a Inteligenței Artificiale duce lucrurile la un alt nivel. Informațiile oferite de ChatGPT, de exemplu, vin ca o „combinație de rezultate directe ale întrebării, sub formă de rezumat”. Însă cîtă încredere putem avea în Inteligența Artificială? Pe cînd informațiile disponibile într-un dicționar, o enciclopedie, o carte sau chiar un ziar sînt rar puse sub semnul întrebării, pentru că sînt scrise de autori identificați, din date care provin din cercetări și studii realizate de oameni reali, răspunsurile oferite de mecanismele Inteligenței Artificiale nu sînt 100% de încredere.

„Acestea dau un răspuns probabil, nu un răspuns exact”, confirmă Raja Chatila. Informațiile, pe care le luăm dintr-un cumul de surse ale web-ului, sînt alcătuite conform unui calcul de corelație statistică, iar rezultatele care ni se oferă țin foarte mult și de cuvintele pe care le folosim în interogarea noastră. Dacă, de exemplu, punem aceeași întrebare, dar folosim alte cuvinte, vom putea obține alte rezultate. În plus, răspunsurile Inteligenței Artificiale tind să amestece adevărul cu fake news, un fenomen care afectează din ce în ce mai mult întreaga omenire, la toate nivelurile. Din păcate, afirmă Chatila, mulți utilizatori nu sînt conștienți de aceste limitări ale fabuloasei Inteligențe Artificiale. Din contra, Inteligența Artificială este pe val.

Cînd, la sfîrșitul lunii ianuarie, miliardarul Elon Musk a anunțat că Neuralink, compania pe care a creat-o, a reușit primul implant cerebral în creierul unui pacient uman, lucrurile au intrat de-a dreptul pe un alt făgaș. Pentru că, deși acest implant este menit să ajute pacienții cu dizabilități de mișcare să poată să controleze aspectele vieții lor prin puterea gîndului, ambițiile Neuralink nu se opresc la ajutorarea pacienților, ci își propun „augmentarea” ființelor umane printr-un implant care să facă posibilă o mai bună comunicare între creiere și mașini și, implicit, o comunicare între creierele umane.

Pentru psihiatrul Raphaël Gaillard, care a publicat în luna ianuarie studiul L’Homme augmenté,  deși hibridizarea dintre om și Inteligența Artificială, prin implanturi cerebrale, este inevitabilă, aceasta nu va fi fără consecințe asupra sănătății mintale. Cercetătorul în neuroștiință a explicat pentru Le Point că, cel mai probabil, într-o primă etapă va apărea o inegalitate între cei care vor asimila bine această tehnologie, cei „care vor deveni poate geniali”, și ceilalți. „Cu tehnici de augmentare cerebrală, unii oameni își vor arde pur și simplu creierul”, a avertizat cercetătorul.

„Există azi o fantasmă din ce în ce mai prezentă, și anume că vom putea transfera tot conținutul unui creier în formă digitală. De parcă ar fi suficient să ne conectăm creierul la un computer pentru a ne putea oferi un backup. Dar asta nu este posibil. Acest organ de 1,4 kg, cu cei 85 de milioane de neuroni ai săi, nu are port USB și este înfricoșător de complex. Nu știm, și există toate motivele să credem că nu vom reuși niciodată să conectăm creierele umane la un nivel global.”

Gaillard afirmă că scopul educației este acela de a oferi unui individ un echilibru general de abilități, care să îi permită să înțeleagă lumea, mai degrabă decît s-o calculeze în sistem de algoritmi. „Interfețele creier-mașină ne conduc la ultracompetențe în domenii specifice. Acest lucru va ridica și problema interacțiunilor dintre acești indivizi care vor căpăta o expertiză unică, dar nu vor avea un teren comun, de parcă ar vorbi fiecare o altă limbă.”

O întrebare, aparent banală, dar care deschide ușa spre o societate distopică: ce se va întîmpla cu societatea umană dacă întreaga memorie a oamenilor va fi externalizată și stocată într-un computer?

Share


Fantezii

Fantezii