LA ZI ÎN CULTURĂ

În propria mea bibliotecă, am colțuri unde locuiesc cărți dureroase, și locul acela e puțin mai întunecat, am spații unde se adună bijuterii în fața cărților, și acolo stau cărțile mele „prețioase”.

Ce puternice rădăcini moldovenești avea mișcarea avangardistă interbelică din România și ce complicată era rețeaua de înrudiri și prietenii dintre membrii ei.

Amintiri care încă ard este laureat al Premiului Magnesia Litera și al Premiului Jiří Orten, ambele obținute în 2024.

Este un proces care uneori mă entuziasmează, dar mă și zdruncină emoțional. Sînt momente în care nu mai știu foarte clar unde se termină munca și unde încep celelalte aspecte ale vieții.

Iată că, în vreme de restrişte, societatea intelectuală îşi secretă, totuşi, propriii anticorpi. Fireşte, doar pentru cei care vor să înţeleagă.

Într-un fel, e o dezvrăjire a însuși visului american, clasicul rags to riches pe forțe proprii. Visul există, dar e teribil de impur. La o adică, e compatibil inclusiv cu sociopatia.

Erwin Kessler este istoric de artă, iar de anul trecut directorul Muzeului Național de Artă al României.

În mod cert, se realizează o tranziție de la confesiunea biografică intimistă și de la narațiunea fondatoare a sinelui la felul în care este resimțit socialul, sistemul ce aplatizează, neutralizează forța individuală.

Poate că, într-o lume în care decorurile se reconstruiesc și rolurile se redistribuie, singurul lucru care îşi păstrează relevanţa e tensiunea percepută între doi oameni care împart aceeași cameră și nu mai știu să (se) vorbească altfel decît printr-un sc

Sînt două sortimente de muzică cinematică realizată prin metode diferite, ambele căutînd să ofere ascultătorului stimulente senzoriale și mnemonice.

Cine-și mai închipuie azi că un romancier este „un mesianic lovit de inspirație”? Acesta este doar un PR romantic, chiar desuet, îndrăznesc să zic.

Colegele de suferință sînt mame rămase fără copii și fără soți, cu care plînge ori cu care face haz de necaz, femei dure, duplicitare sau protective, intelectuale sau rafinate.

Rezultatul este un noir tragicomic cu însuşiri de parabolǎ – unul ilustrat măiastru şi cu destule momente memorabile, dar sabotat în ultimǎ instanțǎ de un prea mare ataşament fațǎ de propria charismǎ narativă.

Ceea ce se aude pe această compilație recuperatoare este evident preistorie, dar, mai mult decît atît, o estetică confecționată încă înainte ca acest combo belgian să aibă un nume.

Eminescu supravieţuieşte cu greu propriului mit. Sprijinind cauza mai tuturor intereselor politice, morale sau literare ale posterităţii; revendicat de către toate formele de naţionalism.

Scriitor și jurnalist, Andrei Crăciun este și un „cosașian” de cursă lungă, alături de alți scriitori mai tineri. L-a legat de autorul Supraviețuirilor nu doar o prietenie adevărată, ci și pasiunea pentru sport.

E o literatură care privește empatic existența umană în datele ei mărunte și o pune în poveste cu o profundă tăietură veridică și dramatică.

Dintre toate cuvintele, numai cele blonde s-au așezat la plajă, pe amintiri dureroase cuvinte frumoase alături de minuni venite din neant, blonde, savuroase și se amestecau cu scoici.

O conștiință istorică în sensul acesta disciplinar este aproape imposibil de format în școală, fiindcă e nevoie pentru ea de o capacitate de suspendare a propriilor așteptări nefirească chiar și la case mai mari.

Resentimentul, ironia, sarcasmul, criticile aduse „fenomenului românesc”, dacă e să păstrăm formula elogios-interbelică, sînt evidente.

Ink Wash arată cum se suprapun două forme de stăpînire – colonială și capitalist-locală – peste corpul unei țări și al unui artist.

Tot un fel de ritual de trecere, îmbinînd tropi de prin toată cariera artistului: ironia amară a post-comunismului, ceva stand-up comedy nouăzecist, cîteva piese începute în anii ’80 și terminate abia acum.

Pînă în 15 ianuarie 2026, la galeria Arsmonitor din București poate fi văzută expoziția „Florin Mitroi: Cap. 2: Toamna”, curatoriată de Erwin Kessler.

Genealogia feminină e gîndită în strînsă legătură cu genealogia muncii, a transmiterii unor responsabilități, de multe ori toxice și apăsătoare.

N-am avut modele în preajmă care să mă inspire și nu știam cum să fac trecerea asta de la a scrie despre sentimentele mele la a le transpune în povestiri, într-un roman sau în poezie.

Cînd femeia se ocupă insistent de bani, e semn că a luat locul bărbatului, că a dobîndit atributele acestuia, ca Mara lui Slavici, văduvă cu doi copii, deci capul familiei.

Acel refuz al optimismului pe motiv de inautenticitate, acel apetit pentru situații-limită din care ies lecții dure și adevărate despre arbitrarietatea suferinței.

Există și niște momente în care albumul respiră un pic mai adînc și, pentru cîteva secunde, pare că își găsește un scop în viața asta scurtă de trupă indie.

Neliniștile mamei legate de viitor exprimă gîndul că trauma se poate manifesta din nou, prin îmbolnăvirea fiicei sale. Așadar e un triunghi al Bermudelor fără sfîrșit, între trecut, prezent și viitor.

Documentarul de azi nu e un singur gen, ci o familie. Îşi schimbă pielea după subiect şi după intenţia autorului.

Ar putea fi primul gen muzical cedat oficial Inteligenței Artificiale, dar însăși denumirea EBM obligă la o abordare hibridă, o participare în carne și oase, preferabil în veșminte de latex.

Situația Băilor Govora nu este un caz izolat. În realitate, în toată țara există numeroase exemple – nu doar în stațiuni – de clădiri valoroase care nu au fost încă clasate.

Nu aveam de-a face doar cu poezia unei minorități etnice tradusă în limba unei culturi minore, ci cu o autolegitimare a unei literaturi ce are doar de cîștigat prin raportare la world literature.

Emmanuelle Béart debutează pe marele ecran în Manon des Sources, în regia lui Claude Berri, interpretare care îi aduce premiul César pentru cea mai bună actriță în rol secundar.

O chestiune mai puțin cunoscută a biografiei lui Mircea Nedelciu este cea a colaborării cu Securitatea, inevitabilă pentru un ghid ONT care avea prin natura profesiei legături cu străinii.

Neținînd cu nimeni anume, neîncercînd să sondeze vreo nuanță sau contradicție pe pînza socioculturală alcătuită, filmul nici nu este mult mai mult decît suma părților sale.

Grupul exploatează ocazional folclor local și influențe balcanice într-o frenezie ce cochetează cu „jazz-ul de petrecere” al unui after-party de festival.

Noi, oamenii, nu sîntem cei de pe Facebook. Mai mirosim și a transpirație, mai sîntem și strîmbi, adică avem și părți bune, și sîntem complecși, minunați, dar minunat de imperfecți.

Însăși meseria de diplomat mi se pare a fi mărturia unui eșec: cînd un intelectual de calitate simte că nu va ajunge niciodată un bun medic, un bun inginer sau un bun profesor, atunci se face diplomat.

Mitologia nu crește doar din KO-uri, ci și din ambalaj: lumini, montaj, microfonul manevrat cu talent, încleștări de neratat.

E un album despre control și pierdere a controlului, despre cum rutina și mariajul se transformă treptat în prizonierat emoțional.

Nu întîmplător, Dan Perjovschi își deschide prima sa retrospectivă la Timișoara, în orașul-simbol al libertății și eliberării.