LA ZI ÎN CULTURĂ

Pînă în 15 ianuarie 2026, la galeria Arsmonitor din București poate fi văzută expoziția „Florin Mitroi: Cap. 2: Toamna”, curatoriată de Erwin Kessler.

Genealogia feminină e gîndită în strînsă legătură cu genealogia muncii, a transmiterii unor responsabilități, de multe ori toxice și apăsătoare.

N-am avut modele în preajmă care să mă inspire și nu știam cum să fac trecerea asta de la a scrie despre sentimentele mele la a le transpune în povestiri, într-un roman sau în poezie.

Cînd femeia se ocupă insistent de bani, e semn că a luat locul bărbatului, că a dobîndit atributele acestuia, ca Mara lui Slavici, văduvă cu doi copii, deci capul familiei.

Acel refuz al optimismului pe motiv de inautenticitate, acel apetit pentru situații-limită din care ies lecții dure și adevărate despre arbitrarietatea suferinței.

Există și niște momente în care albumul respiră un pic mai adînc și, pentru cîteva secunde, pare că își găsește un scop în viața asta scurtă de trupă indie.

Neliniștile mamei legate de viitor exprimă gîndul că trauma se poate manifesta din nou, prin îmbolnăvirea fiicei sale. Așadar e un triunghi al Bermudelor fără sfîrșit, între trecut, prezent și viitor.

Documentarul de azi nu e un singur gen, ci o familie. Îşi schimbă pielea după subiect şi după intenţia autorului.

Ar putea fi primul gen muzical cedat oficial Inteligenței Artificiale, dar însăși denumirea EBM obligă la o abordare hibridă, o participare în carne și oase, preferabil în veșminte de latex.

Situația Băilor Govora nu este un caz izolat. În realitate, în toată țara există numeroase exemple – nu doar în stațiuni – de clădiri valoroase care nu au fost încă clasate.

Nu aveam de-a face doar cu poezia unei minorități etnice tradusă în limba unei culturi minore, ci cu o autolegitimare a unei literaturi ce are doar de cîștigat prin raportare la world literature.

Emmanuelle Béart debutează pe marele ecran în Manon des Sources, în regia lui Claude Berri, interpretare care îi aduce premiul César pentru cea mai bună actriță în rol secundar.

O chestiune mai puțin cunoscută a biografiei lui Mircea Nedelciu este cea a colaborării cu Securitatea, inevitabilă pentru un ghid ONT care avea prin natura profesiei legături cu străinii.

Neținînd cu nimeni anume, neîncercînd să sondeze vreo nuanță sau contradicție pe pînza socioculturală alcătuită, filmul nici nu este mult mai mult decît suma părților sale.

Grupul exploatează ocazional folclor local și influențe balcanice într-o frenezie ce cochetează cu „jazz-ul de petrecere” al unui after-party de festival.

Noi, oamenii, nu sîntem cei de pe Facebook. Mai mirosim și a transpirație, mai sîntem și strîmbi, adică avem și părți bune, și sîntem complecși, minunați, dar minunat de imperfecți.

Însăși meseria de diplomat mi se pare a fi mărturia unui eșec: cînd un intelectual de calitate simte că nu va ajunge niciodată un bun medic, un bun inginer sau un bun profesor, atunci se face diplomat.

Mitologia nu crește doar din KO-uri, ci și din ambalaj: lumini, montaj, microfonul manevrat cu talent, încleștări de neratat.

E un album despre control și pierdere a controlului, despre cum rutina și mariajul se transformă treptat în prizonierat emoțional.

Nu întîmplător, Dan Perjovschi își deschide prima sa retrospectivă la Timișoara, în orașul-simbol al libertății și eliberării.

Fiecare analiză ori studiu de caz sînt realizate nuanţat, cu admirabil echilibru şi cu bunul-simţ al istoricului detaşat de crizele, excesele şi orgoliile, mai lesne politizate, ale literaţilor.

E foarte posibil ca Dracula să fie cel mai artificial și mai enervant brand de țară pe care îl avem.

Vom avea parte în curînd de niște jazz de improvizație din Australia oferit de The Necks, grup instrumental despre care se spune că nu cîntă niciodată solo-uri.

M-a fascinat ideea că Dunărea curge din Pădurea Neagră pînă la Marea Neagră – un fluviu întunecat ce străbate Europa, asemenea unui cuvînt lung, care se întinde peste continent.

Cartea dă mărturie nu doar despre un veac de istorie basarabeană. Ea e simultan un eseu testimonial despre omul lăsat la cheremul marilor imperii, prins în malaxorul rece al istoriei.

Literatura rămîne unul dintre cele mai bune moduri de a exersa empatia. Cînd intrăm în contact cu arta, intrăm în contact cu un alt om și, în același timp, cu întreaga umanitate.

Într-o lume în care autovictimizarea și suferința ca poză socială atrag din ce în ce mai mult atenția, autorul simte parcă nevoia să-și ceară scuze că este sănătos și are o familie numeroasă.

Libertatea devine cascadorie, revoluția – brand, masculinitatea – procedură; forma e şi ornament, şi motor diegetic, iar personajele trăiesc cu conştiinţa show-ului pe care îl produc.

Încălzirea va fi asigurată de o serie de grupuri din același spațiu post-punk, dar mult mai tinere, lansate cu puțin înaintea pandemiei.

Trebuie să facem o distincție între autoritate și putere. Ca o regină să dispună de putere, depindea cu totul de forța personalității ei și de competența de a intra în jocul politic în climatul acelor vremuri.

Peste Nikozi, un sat georgian de la poalele munților Caucaz, rușii au lansat șaptezeci de bombe. Casele au ars, oamenii au fugit, iar soldații au devastat totul în cale.

Theodoros este un construct de o rară complexitate narativă, care funcţionează deopotrivă ca o biografie romanţată, ca un copleşitor poem în proză, propunînd un foarte bine informat şi plastic excurs mentalitar în universul levantin, ori ca un excelent ro

Prejudecățile despre România sînt o realitate, și asta inclusiv în rîndurile echipelor de selecție ale marilor festivaluri.

„Orhideja” – o psihedelie ordonată în straturi complexe, voce tratată ca instrument, percuții inserate într-un fel de haos organizat.

Nu ratați seara de jazz dedicată saxofonistului și compozitorului american Wayne Shorter, deținător a 12 premii Grammy.

Una dintre cele mai frumoase idei preluate în teoriile cinema-ului din psihanaliză e aceea a filmului ca vis lucid.

Sînt O FEMEIE FERICITĂ! Sînt cea mai fericită femeie! Am 93 de ani și... și sînt îndrăgostită!

Materialiştii apare în acest context ca un meteorit menit să ne atragă atenţia că, totuşi, putem face o alegere: vrem să investim în gheşeftul iubirii sau să ne îndrăgostim sincer?

Maria Balabaș, co-fondatoare a Asociației Minimorum, a inițiat proiectul Radio Vis, o instalație itinerantă, cu scopul de a aduce arta sonoră în mijlocul satelor.

E o reverie a dorințelor refulate din care, la un moment dat, va trebui să te trezești și să te confrunți cu banalitatea degradantă.

Este un discurs despre cum sîntem fascinați de un obscurantism hilar, dar periculos, care ne atrage într-un amplu război al civilizațiilor.

Pentru mine nu e vorba doar de a spune o poveste afgană, ci de a crea un peisaj emoțional în care oricine, de oriunde, se poate regăsi.