LA ZI ÎN CULTURĂ

Cînd am scris outline-ul filmului, am lucrat foarte mult ca să reuşim să avem o poveste credibilă care poate fi confundată cu realitatea

În paralel cu facultatea am urmat cursuri de arte decorative la Școala Populară de Arte.

Esbjörn Svensson Trio au fost un fenomen neegalat.

Între mine și Alice au existat cîteva lucruri în comun.

Următorul nostru țel vine tocmai în susținerea acestui demers: ne dorim să înființăm un atelier de restaurare și o bancă de materiale, cu ajutorul căreia să dăm o mînă de ajutor atît în ceea ce privește know-how-ul.

Pentru mine, fotografia a evoluat semnificativ în ultimul timp, devenind un mediu prin care pot explora și exprima concepte complexe

Un răspuns simplu ar fi: de întreaga comunitate, în interiorul căreia el face acest balet pe sîrmă, și de Gheorghiță.

La Malmaison, expoziția se dezice aparent de sindromul white cube-ului în favoarea unei sere care, pe lîngă plante, susține și lucrările dispuse în labirint.

Am citit cartea A fost ca-n filme: cea mai mare afacere a Securității ca pe un roman polițist.

Mă gîndeam, deci, că va fi destul de interesant să revăd opera lui, așa, desfăcută, întinsă, expusă la scară mare, însă într-un registru monoton, previzibil, pe aceeași frecvență emoțională.

Remarcabile sînt cele cîteva arte poetice ale cărții cu titlu expresiv.

Bologna este locul unde toți cei din industria cărților pentru copii se adună și unde este expus tot ce a apărut mai bun în lume în ultimul an.

Povestea pleacă din întrebări pe care Miruna și cu mine ni le-am pus, amîndoi fiind în ipostaze duble – și cea de copii (ai părinților noștri), și cea de părinți (ai copiilor noștri).

Habar n-aveam ce era un atac de panică. Se întîmpla acum mai bine de douăzeci de ani.

Cînd se instalează, degradează eul și, în cele din urmă, eclipsează capacitatea de a da ori de a primi afecțiune

Urmează mai multe lovituri, în gît, în piept, în ochi, peste tot. Simt cum mi se înmoaie picioarele şi mă prăbuşesc.

Muzeul Abandonului este un proiect independent muzeal, digital și participativ, despre fenomenul abandonului copiilor, dar într-un context mai larg al culturii abandonului generalizat

Mi s-a spus de multe ori că aceste note ajută, mediind întîlnirea spectatorilor cu filme pe care, altminteri, nu știu „de unde să le apuce”.

O vizită la Viena în 1900 însemna înfruntarea unuia dintre cele mai captivante, diverse și derutante centre urbane pe care le-a cunoscut lumea.

În prezent, cu excepția momentelor cînd au loc evenimente de cultură și artă la Iași ori la Suceava care să-l solicite personal, artistul trăiește și creează la Iacobeni (județul Suceava), locul natal.

Nu, pentru că e normal să citeşti diferit la vîrste diferite şi în contexte culturale schimbate.

Artistul nu trebuie să reunească oameni, ci trebuie doar să găsească un drum. Este lucrul cel mai dificil.

Se reproșează sistemului nostru de învățămînt, printre altele, că nu dezvoltă spiritul critic al elevilor.

Faptul că din cînd în cînd filmez cu telefonul nu înseamnă că sînt director de imagine.