LA ZI ÎN CULTURĂ

Maria Balabaș, co-fondatoare a Asociației Minimorum, a inițiat proiectul Radio Vis, o instalație itinerantă, cu scopul de a aduce arta sonoră în mijlocul satelor.

E o reverie a dorințelor refulate din care, la un moment dat, va trebui să te trezești și să te confrunți cu banalitatea degradantă.

Este un discurs despre cum sîntem fascinați de un obscurantism hilar, dar periculos, care ne atrage într-un amplu război al civilizațiilor.

Pentru mine nu e vorba doar de a spune o poveste afgană, ci de a crea un peisaj emoțional în care oricine, de oriunde, se poate regăsi.

Documentarea mea a venit mai ales prin diaspora și prin contactul direct, de viață, cu acest tip de istorii.

Pare greu de crezut, dar abulicul, atipicul și apaticul Bacovia s-a poziționat foarte bine, alegînd postura de observator.

Cu o atenție sporită (și binevenită) pentru problemele ce țin de sănătatea mintală, vine și o nevoie de povești care să le oglindească, să le disece şi încarce de sens.

Găsesc că recitalurile premianților sînt un punct de atracție care îmi permite să mă laud că am văzut în față trupe care ulterior vor deveni populare.

Am discutat cu Marta Czarnecka despre evoluția festivalului – de la primele ediții, dedicate descoperirii propriei identități, la un eveniment internațional, care aduce împreună autori, tineri cititori pasionați.

Observațiile și speculațiile clinice conform cărora o tulburare o exclude pe cealaltă s au dovedit a avea consecințe dramatice pentru tratamentul psihozei.

E revrăjirea strategică a vieții, ca antidot la strigătul existențial care vine din camera sufletească alăturată.

Dacă Madonna deschidea porțile pentru o sexualitate militantă, Carpenter pare să inventeze o versiune postmilenială a ei: sexualitatea ca memă.

Două personaje are scurtmetrajul fără dialog Index, scris și regizat de Radu Muntean, și proiectat în premieră mondială în august la Festivalul Internațional de Film de la Locarno.

Recent lansata colecție de poezie „/pocket” a Editurii ART se definește, conform textului de prezentare existent pe site-ul editurii, „prin exclusivitate calitativă și incluziune discursivă”.

Weapons plasează această frămîntare în centrul unui puzzle cu insuficiente piese, care mi-a amintit tangenţial de serii care ramifică mult mai armonios bullying-ul şi încrengăturile din Adolescence, secretele şi intrusul din Twin Peaks, Under the Dome.

E o formă de muzică de cameră întunecată prin care răzbat raze confuze de melodie, mai mult prin voce căci vioara, viola și vibrafonul se ocupă de misiunea de destructurare anti-AI.

Cred că există foarte multă durere atunci cînd nu ai copii, dar și un sentiment de eliberare.

Toți vom ajunge, poate, cîndva în pielea personajelor pe care autorul le prinde cu atîta naturalețe în rețeaua povestirilor sale.

The Animals au fost o mare surpriză și cine se aștepta să vadă o trupă de moșuleți cîntînd lipsiți de entuziasm vechile hituri a avut surpriza unui show plin de forță.

Textele contribuie mult la mitologizarea spațiului pentru publicul larg, cel care de obicei nu frecventează locul, dar care este interesat de fenomenul 2 Mai și Vama Veche.

Insula iubirii oferă și modele, iar aici intervine o parte mai neliniștitoare. Băieți pensați, musculoși, fete cu buze injectate: o lume în care esteticul agresiv și artificial devine standard.

Festivalul Dark Bombastic Evening (DBE) continuă să existe în afara logicii economice, menținut viabil mai degrabă de o logică sectantă: devotament de comunitate, fără sponsori, fără reclame.

Co-realizat de jurnaliștii Lina Vdovîi și Radu Ciorniciuc, filmul pornește de la o investigație asupra abuzurilor la locul de muncă și înfățișează o poveste intimă, a relației dintre un tată și fiica lui.

Relația personajului cu lumea în care trăiește și cu adulții din jurul ei, fie că sînt părinții, fie străini, are loc întotdeauna fragmentar, prin bucățele de informație pe care le aude din cînd în cînd.

Autoportretul personajului principal dezvăluie mai degrabă un antierou, un snob vanitos, cu excentricităţi old school, cu reflecţii uneori clişeistice, alteori ironice şi autoironice.

O mini-frescă ce gîdilă prin familiaritate, pune degetul pe cîteva răni și o încheie cumva tot pe plus.

În acest amestec, granița dintre gunoi și comoară e imposibil de trasat: lîngă minimalismul auster al lui Daniel Miller trăiesc hituri accidentale, experimente comerciale și eșecuri monumentale.

Dacă nu ești tot timpul fără efort, imponderabil, ca Pasărea Sfîntului Duh care stă să fugă, dacă nu ești în punctul ăla unde nu simți efortul, cel mai bine e să te apuci de imobiliare.

Ioana Nicolaie a scris și literatură pentru copii și adolescenți – cu mare succes la un public ale cărui exigențe dau adesea bătăi de cap editorilor.

Noul Superman e străbătut de angoasele unui prezent în care concurează nelinişti legate de tehnologie, Inteligenţă Artificială, transumanism şi conflicte armate.

La Gărîna, publicul s-a lăsat purtat de muzică și cred că a simțit acea „urgență” despre care vorbesc în general în muzica și în concertele mele.

Govora e un oraș mic, unde ești mereu între vecini, iar pentru noi vecinii și vecinătățile au fost tema centrală în ultimul an.

„Vede” mai mult decît ochiul uman, dar nu îndrăznește să trieze ceea ce vede, să pună în lumină doar anumite lucruri din imensul ansamblu rezultat în urma scanării.

Alessandro Perissinotto este profesor de literatură la Universitatea din Torino și s-a aflat, în urmă cu puțin timp, la Cluj, la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai”, pentru o conferință și un curs de scriere creativă.

Unele texte sînt centrate pe procesul în sine al trecerii dincolo, prin înregistrarea senzațiilor ultimelor trăiri.

F1 reia tiparul narativ al marilor poveşti pop din anii ’80-’90, cele despre outsider-i solitari, romantici ai riscului, care înfruntă lumea prin tenacitate şi instinct.

Posada Rock continuă să-și cultive statutul de cel mai vechi festival rock din România, precedat de Astra Rock – ca frate mai mic, mai ardelean și mai eterogen.

Teatrul bun te obosește, dar nu te epuizează – probabil că te face să îți dai seama că ai un corp, că îl cari cu tine din sală în sală și că el primește emoțiile, uneori mai repede decît mintea.

Deși pretinde că înfățișează confesiunile unui stoic, romanul revelează un Maiorescu profund uman, care a trăit sub „negațiune” și „abnegațiune”.

Tras pe repede-înainte cu iPhone-ul, pe un buget minuscul, Kontinental ’25 este un film-schiță care știe să profite de pe urma propriilor limitări.

Bucureștiul s-a cam schimbat, nu mai zic de Partizan. Nori peste Sălăjan e mai puțin despre contrastul exotic între manea și rock și mai mult despre recuperare și remix.

Aș spune că în psihanaliză trecutul devine prezent și prezentul trecut, așa încît se poate interveni oarecum in vivo asupra trecutului pentru a-l modifica.