Iaromira Popovici

Femeia era o sursă de reproducere și de propășire socială. Despre o altfel de feminitate nu țin minte să fi fost vreun discurs.

Pe vremuri, întîlnirea era un eveniment destul de bătut în cuie, semănînd, într-un fel, cu cea de business care nu prea putea avea loc.

Oricît ar avea unii și alții nostalgii, lipsa libertății rămîne o realitate indiscutabilă.

Oricît de imperfecți ar fi fost oricare dintre membrii familiei, cu toții erau ajutați să se suie, chiar din mers, în autobuzul prăpădit.

Pînă și libertatea consumului vine la pachet cu o societate democratică. În adevăratul sens al cuvîntului.

Ce ar fi ca, de data asta, să reușim să ne creăm o lume așa cum ne-am dorit din decembrie 1989 încoace?

Dar dreptul la vot e, mai ales pentru noi, cei născuți înainte de 1989, unul greu cîștigat, care pentru mine, una, cel puțin, contează enorm.

Pentru cozonac bunica avea o consultantă. O vecină, mai în vîrstă, despre care înțelesesem că e „de familie bună”.

De Paști, Oca făcea niște iepuri din cocă cu ochi de bomboane, la care ajutam și eu. Așa a intrat și Iepurele în mitologia de Paști.

Era un anumit conformism acolo pe care mi l-am dorit ani buni. Dar și împotriva căruia, într-un fel, m-am revoltat.

Zilele neașteptate de primăvară luminoasă te fac pur și simplu să-ți amintești de diverse momente de bucurie pe care le-ai trăit de-a lungul timpului.

Traversarea era un coșmar, se făcea în trombă și printre mașinile nu atît de multe ca acum, dar deloc prietenoase ori conciliante.

Eram mică atunci și nu știu toate secretele cosmetice ale epocii. Dar știu, de pildă, că mama folosea cam la orice Laptele Doina.

Căci da, nici mopuri nu existau. Sau erau, totuși, mai ales la femeile de serviciu profesioniste, un fel de strămoașe primitive.

„Femeie la cratiță”, pe vremea lui Ceaușescu, însemna femeie prestînd munci manuale.

De la 16 încolo, așa cum se spunea, dar de astă dată deloc la figurat, erau „femei la cratiță”.

Ca să evităm coliziunea cu alte sănii, cu oamenii care mai adăstau pe pîrtie ori cu șanțurile care se formau.

În copilăria mică, prin anii 1970, lucrurile se făceau ceva mai formal. Ca atare, pînă și datul mărțișoarelor se făcea mai cu ștaif.

Pisica asta de Sf. Valentin se încadra perfect în categoria obiectelor mai mult decît imperfecte.

Cert e că-mi atrăgeau atenția, în fiecare an, prin soliditatea lor.

Se simțea un soi de neliniște în zilele cu zăpadă

Cenușiul, dacă nu se disipase de-adevăratelea, la nivel estetic, o făcuse, însă, prin efervescența străzilor.

. Nebulosul e înlocuit, așa, deodată, cu un concret care te lovește precum un baros: a mai trecut un an din viața ta.

Ea nu se lasă simțită doar cînd, așa cum le place astrologilor să spună, planetele sînt aliniate.

Noroc că pe atunci nu existau rețele sociale și tot ce era de comunicat se comunica la televizor,

După incidentul de atunci mi-am dat seama mai clar cît de importantă e libertatea pentru mine.

Pentru că valul istoriei mă luase, deodată, cu el. Fiindcă pur și simplu părea să nu existe o altă cale.

Cea mai la îndemînă reprezentare a ei era cea a unei peșteri.

Bătînd străzile la adăpostul lui, puteai fi dacă nu invizibil, precum Harry Potter cu mantia lui, măcar anonim.

Căci am trăit într-un fel de kitsch al momentului.

Nu toate relațiile cu vînzătoarele erau neplăcute.

Nu puteam întîrzia, ca la doamna Pintea, la grădinița de engleză, unde totul era joacă și armonie.

De altfel, asta se și putea simți, venea un miros înțepător de clor.

Tot pe atunci, cravata roșie de pionier își avea cel mai adesea locul în ghiozdan.

Spre deosebire de bunica mea, Tincuța, care ieșea rar, Oca era o „woman of the world”.

Nu-mi aduc aminte mare lucru.

A venit, însă, și momentul scoaterii ghipsului.

Problema lor nu era, însă, estetica. Ci, evident, greutatea

Era foarte bine și așa. Hotelul Mangalia se transformase în Univers.

S-a dovedit a fi exact profesorul necesar.

S-au aventurat puțin mai încolo și și-au dat drumul. Din depărtare, păreau niște supereroi.

În față era un petic de grădină pe care azi l-am numi, poate, fancy, pentru că zona aceea era, cumva, de reprezentare.