La început de an, aruncăm o privire asupra teatrului din afara spațiului autohton prin cîteva elemente – spectacole, programe, evenimente – importante pentru dinamica teatrală contemporană. Încep cu Wiener Festwochen, care s-a transformat dintr-un mare festival vienez de arte performative într-o placă turnantă a fenomenelor sociale, politice și culturale globale, chestionate fără ură și părtinire prin mijloace artistice precum (dar nu numai) seria proceselor și congreselor – producții duraționale cu tentă performativă, care includ artiști și amatori în propriul rol (precum avocați și judecători) și care dezbat idei, concepte, mișcări social-politice și persoane (exemple: corectitudinea politică, fascismul, artiști cu istoric abuziv etc.). Programul Resistance Now Together, inițiat de regizorul Milo Rau, directorul artistic al festivalului, a adus împreună sute de artiști și organizații culturale din întreaga lume, de la New York la Kiev, pentru a crea o platformă de dezbateri, întîlniri și solidaritate a lumii artistice în fața autoritarismului, derulînd în același timp o campanie pentru adoptarea de către Uniunea Europeană a unui Act al libertății artistice. Am reușit* să pun România pe harta acestui program printr-o dezbatere la București cu Milo Rau, Gianina Cărbunariu și Mihai Mihalcea, o încercare de a conecta, deocamdată timid, teatrul autohton cu (măcar) cel european.
Milo Rau este autorul a două producții foarte diferite, dar cu impact în teatrul european anul trecut. Burgtheater este o investigație multistratificată a trecutului nazist al teatrului vienez, care era preferatul lui Hitler. Creat chiar la Burgtheater, spectacolul este destinat în special localnicilor pentru că face apel la informații subtile pe care numai aceștia le știu. Reacția acestora a fost entuziastă (cu urale), în ciuda ideilor deloc flatante din spectacol la adresa teatrului, orașului și a țării. (Austria a transformat post-război colaborarea cu naziștii în victimizare, asumîndu-și abia recent responsabilitatea pentru propriile decizii criminale.) Procesul Pelicot este unul dintre formatele proces/congres al Wiener Festwochen în care Milo Rau și Servane Dècle fac un reenactment al procesului agresorilor lui Gisèle Pelicot, femeia drogată și traficată de propriul soț. Producția a devenit un hit mondial, itinerată într-un turneu internațional și uneori recreată la nivel local. În Serbia, spectacolul a generat chiar o mișcare de gherilă – urmînd să fie prezentat la BITEF, festivalul legendar din Belgrad, spectacolul a fost interzis de autorități, iar Milo Rau declarat persona non grata. Curatorii BITEF au demisionat în semn de protest, festivalul a fost anulat pentru prima dată din 1967, dar un format de gherilă, subversiv și protestatar, care a denunțat cenzura și a inclus o versiune locală a Procesului Pelicot și un episod Resistance Now, a avut loc în decembrie.
Artista braziliană Carolina Bianchi și colectivul teatral Cara de Cavalo au creat The Brotherhood, al doilea spectacol din trilogia Cadela Força care explorează femicidul și violența împotriva femeilor, patriarhatul, masculinitatea toxică și abuzul în artă. Spectacolul este o combinație unică de lirism incendiar și luciditate sfredelitoare și provoacă deopotrivă șoc, reflecție și disconfort, dar și o imensă admirație. Carolina Bianchi, care a obținut Leul de Argint la Bienala de teatru de la Veneția (2025), este acum una dintre cele mai puternice și autentice voci din teatrul mondial.
Ben Kidd și Bush Moukarzel de la Dead Centre (Irlanda) au dramatizat minunatul volum de poezie Deaf Republic al lui Ilya Kaminsky la Royal Court Theatre din Londra, cu păpuși și actori hipoacuzici. Este o poveste despre vulnerabilitate, război și complicitate într-un oraș și o țară nenumite cărora le-am putea spune, de exemplu, Odessa și Ucraina. „Liniștea este invenția celor care aud”, zice Kaminsky și Dead Center performează tăcerea și zgomotul deopotrivă, jonglînd cu imagini, emoții și idei în stilul lor mereu surprinzător, inclusiv tehnologic.
Joël Pommerat a revenit la spectacolele sale cu scenografii în semi-umbră, în care decorul apare și dispare prin lumină și întuneric, dar de data asta a integrat și video. Les Petites Filles modernes, creat la Théâtre Nanterre-Amandiers, este o incursiune noir-poetică în lumea adolescenților prin două personaje feminine. „Adolescența secolului al XXI-lea este încă o poveste despre violență”, zice Pommerat (și asta mă duce cu gîndul la serialul Adolescence), fracturile dintre tineri și maturi sînt majore și fetele au nevoie de supranatural pentru a face față adulților.
Sfîrșitul unei ere
O schimbare importantă se va produce în vara lui 2026: Shermin Langhoff, cea care a imaginat conceptul de teatru postmigrant, cu artiști din a doua sau a treia generație de imigranți, dînd vizibilitate unor viziuni și povești altfel condamnate să rămînă la marginea culturii dominante, albe și majoritare, își va încheia mandatul început în 2013 la conducerea Teatrului „Maxim Gorki” din Berlin. Langhoff a făcut istorie acolo, a creat o trupă de artiști imigranți, mulți din comunitatea turcă din Germania, dar și est-europeni, asiatici, africani sau din Orientul Mijlociu, nu în baza unei ideologii, ci ca o oglindire a realității. Ei au creat spectacole brutal de oneste despre lumea contemporană, în conexiune cu mișcările pentru diversitate și pentru denunțarea abuzurilor din artă. De altfel, și Langhoff a fost ținta unor acuzații de discriminare și abuz de putere, pe care a preferat să le soluționeze prin mediere și prin îmbunătățirea regulamentelor privind relațiile de muncă. Noua directoare a Teatrului „Maxim Gorki” va fi curatoarea Çagla Ilk, care a anunțat că va păstra diversitatea ansamblului și conceptul de teatru postmigrant, dar vrea să se axeze mai mult pe interdisciplinaritate între teatru și arte vizuale. Vom vedea dacă și cum cele două direcții se vor îmbina – într-o situație similară, un alt teatru berlinez, Volksbühne, a refuzat colaborarea cu noul director care venea tot din zona artelor vizuale, spectatorii au generat o mișcare tip occupy, iar teatrul a intrat în derivă pentru cîțiva ani.
Vom vedea cît de profund au penetrat ideile diversității și non-abuzului societatea dacă ele vor rezista acum, cînd lumea este contaminată de ideologia MAGA.
* Resistance Now Romania, București, 13 noiembrie 2025, eveniment organizat în parteneriat cu AICT.ro, ARCUB, Forumul Cultural Austriac, Ambasada Elveției
Oana Stoica este critic de teatru.
Credit foto:
The Brotherhood – Mayra Azzi
Procesul Pelicot – Nurith Wagner-Strauss
.jpg)
