Noua mitologie a străinului

Farfuria, de Maria Manolescu. Regia: Dragoș Alexandru Mușoiu. Scenografia: Șteff Chelaru. Mișcarea scenică: Mihai Mihalcea. Cu: Voicu Aaniței, Mara Bugarin, Alina Crăiță, Sorin Dinculescu, Nicoleta Hâncu, Chaminda Mirihagalla, Anamaria Pîslaru, Dragoș Stoica. Teatrul Masca.

M-am întors la Teatrul Masca, teatru de cartier, de mai multe ori în ultima vreme, nu doar pentru că locuiesc în sectorul 6, în care se află teatrul, ci și pentru că instituția este într-o continuă schimbare fizică (reamenajare a spațiului), artistică (are un nou concept și o nouă direcție artistice), de relaționare cu publicul (se încearcă diferite formule de conectare cu publicul în afara formatului standard, care plasează spectatorul ca martor inert al unui spectacol). Este o schimbare care are legătură cu directoarea interimară a teatrului, regizoarea Catinca Drăgănescu, dar care face parte și dintr-o schimbare mai amplă, resimțită, deocamdată timid, la nivel național. Se schimbă modul de gîndire și valorile societății, prioritățile existenței umane (pentru că sîntem mai conștienți de criza climatică și afectați de conflictele militare din vecinătate), iar impactul tehnologiei asupra vieții cotidiene este major. Toate acestea duc la transformări, inclusiv în domeniul cultural, în managementul instituțiilor de spectacole, în felul în care se configurează tematic, estetic și etic producțiile artistice, dar și în (re)definirea rolului teatrului în spațiul comunitar. Masca traversează această schimbare și cu fiecare vizită la teatru descopăr noi elemente.

Recenta premieră Farfuria, un text de Maria Manolescu în regia lui Dragoș Alexandru Mușoiu, a marcat deschiderea stagiunii în aer liber a teatrului (caracteristica instituției este producția de spectacole outdoor). Nu sînt un fan al acestor spectacole, o spun de-a dreptul, pentru că ele reprezintă, în general, un divertisment axat pe un comic facil, eventual pe performanță fizică și/sau tehnologică (există creații care implică construcții tehnice special create și/sau elemente de acrobație). Mă întreb însă ce se poate face în acest format astfel încît să fie accesibil unui public cît mai larg, dar în același timp să îndemne la reflecție. Dragoș Mușoiu și Maria Manolescu au încercat să găsească o soluție. Farfuria este o poveste cu actori al căror spectacol despre poluarea cu plastic a planetei este întrerupt de aterizarea unei farfurii zburătoare din care coboară trei extratereștri. Ciocnirea civilizațiilor, care generează gaguri de tot felul, oferă ocazia creatorilor să parodieze discursul public peiorativ care se coagulează în raport cu străinii, văzuți de regulă ca potențial agresivi, care „ne iau femeile, job-urile, copiii” și aduc în schimb boli. Este discursul ostil standard, promovat de politicienii populiști și îmbrățișat îngrijorător de mult de electorat, discursul pe care românii l-au întîlnit de cînd migrează economic prin toate colțurile lumii (statisticile zic că avem una dintre cele mai mari migrații pe timp de pace), dar pe care nu se sfiesc să îl adopte, la rîndul lor, atunci cînd România importă forță de muncă. Și cum muncitorii străini se regăsesc acum peste tot, inclusiv la magazinul de la colțul blocului, s-a propagat și acest tip de discurs, în diferite grade de ostilitate. Într-o răsturnare a situației, în spectacol apare spre final un livrator imigrant (Chaminda Mirihagalla) cu dublu rol. Pe de o parte, el pare singurul capabil să relaționeze firesc cu extratereștrii, pe de alta, imaginea străinului coboară din zona fanteziei improbabile în cea a realității concrete. Mentalitatea publică este reflectată de două personaje, o spectatoare (Mara Bugarin) și paznicul teatrului (Voicu Aaniței), care sînt vocile civile ale străzii, o sinteză a mentalului public, care fac și desfac discursurile discriminatorii și intolerante cu argumentele omului simplu. Asta arată cît de (înfricoșător de) ușor se pot construi mentalități intolerante pe un fundal social marcat de precaritate. Spectacolul identifică și crearea unei noi mitologii a străinului, nu mai puțin depreciativă ca pînă acum, ba dimpotrivă, chiar mai agresivă și periculoasă prin capacitatea ei de contaminare.

Spectacolul este o farsă politică cu mai multe teme, pe lîngă statutul străinului fiind puternic reliefată și criza climatică generată de poluarea cu plastic. O instalație scenografică din pet-uri (autoare Șteff Chelaru, una dintre cele mai interesante scenografe tinere, care a realizat și costumele complicate din spectacol) tronează pe scena amfiteatrului, ca o vizuină sufocantă din care ies o caracatiță (Nicoleta Hâncu) și o... pungă de la magazinul de la colțul blocului (Sorin Dinculescu) pentru a prezenta, ca spectacol în spectacol, o improbabilă poveste de dragoste pe care nu apucăm să o vedem pînă la final, fiind întreruptă de venirea extratereștrilor (Alina Crăiță, Anamaria Pîslaru, Dragoș Stoica). Interesant este că aceștia, ca orice civilizație extraterestră pe care mentalul pămînteanului o plasează într-o etapă de dezvoltare mai avansată decît cea umană, se dovedesc a fi consumat deja ciclul civilizațional actual, cu tot cu plastic, ceea ce pare să fi dus la distrugerea planetei lor. Cu alte cuvinte, extratereștrii au trăit deja dezastrul climatic spre care noi ne îndreptăm.

Mai există o temă în spectacol, aceea a luptei dintre vechi și nou, în special în zona culturală. Viziunea conservatoare pe care o susține Sorin Dinculescu în personajul „actorul” (care joacă personajul „punga”) se ciocnește cu ideile progresiste ale colegei lui de scenă, actrița jucată de Nicoleta Hâncu (interpreta „caracatiței”). Este aici o reflectare a atît de actualei divergențe între „maeștri” și „tinerii care distrug teatrul” pe care, într-un mod mai puțin amuzant, o întîlnim în realitatea teatrală autohtonă.

Derulat în întreg spațiul exterior al Teatrului Masca, în amfiteatru, curte și grădină, Farfuria este o parabolă cu caracatițe, extratereștri, pungi, livratori și femei însărcinate, care vorbește simplu, comic, dar serios despre crizele umanității contemporane.

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: Dinu Lazăr