La mijloc de vară și de reformă, cu un buget de 0,07% al Ministerului Culturii și cu puzderie de probleme instituționale, administrative, financiare, etice și estetice, teatrul din România a mai încheiat o stagiune (în general, căci pe ici, pe colo se mai joacă). Și a fost una în care s-a simțit o oarecare frămîntare artistică, încercări de fracturare a paradigmelor estetice împămîntenite și a structurilor dramaturgice standard. Din spectacolele văzute, am ales cîteva care au abordări proaspete, surprinzînd uneori prin ineditul demersului, limbajul scenic sau construcția dramatică.
La Teatrelli, de/Loc de joacă aduce doi performeri, Mădălina Dan și Matei Nițulescu. Nimic neobișnuit, doar că în timp ce Mădălina Dan (45 ani) este una dintre coregrafele care au pus umărul la dezvoltarea unor limbaje artistice noi în dansul contemporan din România, Matei are 9 ani. Binomul lor – nu e cuplu, duet sau duo, toți acești termeni presupun o sincronicitate în variate proporții, dar Mădălina și Matei dialoghează, sînt parteneri cu identități bine definite care se explorează reciproc, alunecă pe suprafața timpului pînă în adîncurile memoriei. Copilăria fiecăruia, a unuia în prezent, a alteia în trecut, relația cu orașul și harta afectivă pentru fiecare, cunoașterea celuilalt, bazată pe o onestă egalitate în cadrul parteneriatului performativ, toate sînt elemente explorate discursiv și fizic. Un factor esențial este dezinvoltura lui Matei de a glisa prin domenii culturale la un nivel cu mult peste vîrsta sa datorită experienței de consumator de cultură, dublată de capacitate de conceptualizare. De aici se configurează un cadru favorabil unui incredibil dialog între generații nu doar diferite, ci aflate la mare distanță, ai căror reprezentanți fac un act de tandră înțelegere reciprocă.
Anticlimax a apărut la finalul stagiunii la Teatrul Dramaturgilor Români, un spectacol cu un text de Doru Vatavului, în regia lui Bobi Pricop. Nimic neobișnuit nici aici, deși cei doi sînt la prima colaborare. Doar că tema crizei de mediu, cu care porniseră la drum, se transformă – fără a fi abandonată, ci tratată gros, în cheia apocalipsei climatice – într-o autoreflecție despre teatru, manierisme teatrale, plafonare artistică, blocaj profesional, despre (auto)glorificare și (auto)demitizare, cu Bobi Pricop în rol cameo – deloc scurt, cum e de regulă definit termenul „cameo” (apariția scurtă, în propriul rol, a unor persoane celebre sau a unui membru din echipa de producție precum regizorul), ba chiar în multe monoloage, inclusiv cel final. Spectacolul este traversat de autoironie sănătoasă (care face ca săgețile aruncate către colegii de breaslă să fie „masticabile”), livrată cu știința suspansului – de cîte ori apare senzația că spectacolul a luat-o într-o direcție sau a făcut niște afirmații chestionabile cu certitudine categorică, angrenajul dramatic este pulverizat, contestat, răsturnat de-a dreptul. Conceptele, rețetele teatrale, moda artistică, „statuile” în curs de cimentare au parte de revigorante demantelări discursive sau de o veritabilă (și cu tîlc) stropire cu suc de roșii.
Expuși este, probabil, un spectacol a cărui viață s-a încheiat deja, prin urmare nu mai poate fi văzut în formula inițială (și ea trecută prin mai multe schimbări), dar ar putea fi refăcut în alt context. Creat de regizorul Vlad Bălan, pe un text scris în colaborare cu Ionuț Sociu în cadrul unei rezidențe, sub îndrumarea lui Bobi Pricop, cu studenți de la Cluj și Craiova, spectacolul face un experiment privind procesul de polarizare socială și radicalizare, cu inversarea integrării diversității și non-discriminării în etica socială sub impactul manipulator al rețelelor sociale și în joncțiune cu arta contemporană independentă și activismul, suspectate de ipocrizie. La baza acestui proces generator de ură stă inechitatea socială, identificată în spectacol fără discursuri moralizatoare. Vernisajul unor tineri artiști vizuali devine scena confruntării cu vizitatori radicalizați politic, conservatorii patriotarzi. La tot acest conglomerat de teme, procese, fenomene interdependente, se adaugă o paradigmă performativă deconstruită succesiv astfel încît zona dintre realitate și convenție se blurează. Pe fondul procesului electoral real prelungit, cu avansul formațiunilor de extremă-dreapta și cu apariția unor figuri politice de o sinistră caricatură, toate cu un iz de veritabilă surpriză pentru (o parte din) electorat, Expuși livrează o variantă posibilă a producerii acestui fenomen social. Arta poate avea partea ei de vină în radicalizarea societății spre dreapta – poate fi percepută (poate chiar e uneori) frivolă și exclusivistă, adîncind fractura dintre clasele sociale. Spectacolul beneficiază de un joc actoricesc de bună calitate, altfel, dacă senzația de realitate s-ar pierde, chiar și puțin, întreaga construcție dramatică s-ar prăbuși.
La Reactor de Creație și Experiment, regizorul David Schwartz și dramaturga Petro Ionescu au creat un nou spectacol despre Cluj (primul a fost Miracolul de la Cluj, despre fenomenul Caritas). Orașul comoară scrilejește un pic patina aurită a Clujului ca urbe de lux, cu o piață imobiliară scumpă și în extindere, cotropind cu aviditate hălci din oraș, aici o zonă industrială ce va fi transformată într-una rezidențială, cu un mall imens în centru. Spectacolul panoramează situația administrativ, financiar, imobiliar, ecologic, făcînd un reenactment al unor ședințe publice de consiliu local, întrerupte de cîte un moment de stand-up comedy, două formate performative aproape opuse care se ajustează reciproc. Aici este și o schimbare de perspectivă la binomul artistic Ionescu-Schwartz, în faptul că perspectivele nu mai vin de jos, de la cei care vor suporta deciziile, ci de la cei care le iau. Iar asta duce la o schimbare și în estetica spectacolelor de la Reactor. Scenografia lui Mihai Păcurar aduce pe scenă un spațiu de tip corporație – deși deciziile se iau de administrația publică locală, ele sînt gîndite în termenii profitului. Între dreptul la locuire și la spațiu verde al cetățeanului și dreptul dezvoltatorului la profit, am reținut că, uneori, statul lucrează împotriva cetățeanului, uitînd că misiunea sa este ceva mai amplă decît a obține niște cifre pozitive în bilanțul contabil. Concluzia asta a devenit în ultima lună de o neplăcută actualitate.
Oana Stoica este critic de teatru.
Foto 1: Expuşi, credit Teatrul Naţional Craiova
Foto 2: de/Loc de joacă, credit Bogdan Botofei
.jpg)
