Mintea secolului XXI tinde tot mai mult să se îndrepte spre un fel magic de a explica neîmplinirile omului contemporan și de a-și găsi împlinirea. Cînd oamenii încearcă să „înțeleagă” lucrurile de neînțeles alunecă ușor pe panta gîndirii magice, indiferent de ce natură e (religioasă, ezoterică sau de alt fel).
Încă din eseurile de tinerețe, Mircea Eliade anunța un declin al spiritualității europene în sens creștin și contrapunea tradiția creștinismului cu adîncimile spiritualității orientale, lucru pe care Eliade l-a prevestit cît se poate de bine, pentru că astăzi, așa cum ne explică Mario Barangea, lumea occidentală cunoaște puțin din autenticitatea credințelor orientale: de la yoga la meditații, sesiuni de retreat în pădure, toate au ajuns servicii marșandizate și cuprinse de malaxorul binecuvîntatei „piețe”. Așa că importurile de spiritualitate orientală promit omului european cu totul altceva față de mizele ei originare, însă promit că, dacă ne lăsăm pe mîna magiei, vom redescoperi cum să fim din nou femei puternice, bărbați primordiali, dominanți, prosperi, liberi și frumoși.
Iar atunci cînd rugăciunile și preoții nu erau mijloace suficient de convingătoare, cum altfel ar fi putut omul să își explice nenorocirile vieții sau să-și formuleze dorințele cu promisiunea unei împliniri? Aflăm din textul Nicoletei Mușat despre greutatea pe care o are în imaginrul frust rural instituția ghicitoarei, – cîtă puritate și naivitate, atîta magie. În lumea satului, ritualurile cu adevărat importante nu înseamnă nimic fără amestecul farmecelor, al prevestirilor și al descîntecelor.
Și oricît am spune că omul modern s-a blazat și a devenit din ce în ce mai pragmatic, specialiștii în publicitate ne spun că lucrurile stau tocmai invers. Acolo unde tehnologia și pragmatismul își epuizează resursele începe magia. O coardă intactă a ființei noastre sensibile și ușor impresionabile. Cînd nu mai rămîn prea multe, ajungem să speculăm și să fim absorbiți de toate formele speculației. O simplă piață ne arată lucrul ăsta.
Oamenii de știință au ținut totuși piept gîndirii magice. Îmi amintesc cînd un economist căruia îi citeam ce prevesteau astrele pentru zodiile noastre m-a dojenit, spunînd că „oamenii de știință” nu cred în clămpăneli abracadabrante. Căci nici un antropolog nu se va imersa în credințele grupurilor pe care le studiază, însă care sînt limitele obiectivării? Cum poate un filosof să ia distanță de referințele după care definește viața și să nu le metabolizeze? Grigore Vida răspunde la această întrebare într-un articol generos și sensibil. Textele acestui Dosar ne poartă pe toate meleagurile magiei care împînzește, în multe feluri, mintea noastră.
.jpg)
