Anca Manolescu

Creştinismul – în varianta rusă, în cea evanghelic americană şi pînă la elucubraţiile extremei-dreapta din România – e deturnat în beneficiul naţionalismelor agresive.

Adevărul ultim nu poate fi atins pe o cale „continuă”, printr-un şir de raţionamente care ar conduce din aproape în aproape de la finit la Infinit.

A-i da o derogare pentru venirea în UE ar fi însemnat a contrazice flagrant tocmai scopul interdicţiei, tocmai una dintre măsurile de protecţie a democraţiei liberale. Dacă nu Putin, cine să fie primul vizat de interdicţie?

E o violenţă care nu se exercită din afară, care se adresează – în libertate – interiorităţii umane.

Departe de paloarea demagogică a afişelor electorale româneşti, zicerile moldovene au avut inventivitate, ton direct, o vlagă frustă. Ceva între snoavă sfătoasă şi îndemn evlavios.

În diversitatea expresiilor sale, Dumnezeu propune contemplaţiei realitatea Lui de dincolo de orice limită – de dincolo de limita limbajului în primul rînd.

Cu ce termen să ne referim la ororile îndurate de ucraineni, la ostaticii evrei ai Hamas, la soarta palestinienilor, la opresiunea exercitată de regimurile totalitare?

Anecdota spirituală are îndrăzneala de a pune în chestiune concepţiile gata făcute în materie de credinţă. Ea dislocă certitudinile plane, aşezarea în tipar, împinge lucrurile mai departe.

Totuşi, în Israel democraţia are încă energie. Se pot auzi aici nu numai vocile anti-palestiniene, ci şi pledoarii pentru înţelegere şi convivialitate.

O credinţă contaminată de fanatism ajunge combustibil pentru ură, ucideri, inumanitate. Vocile clare ale religiei „cu chip uman” sînt puţin auzite.

Dar este omul doritor de o asemenea libertate? De libertate în genere? Este el dispus să gîndească liber şi riguros, cu propriul cap?

Ororile comise de regim pentru a opri această mişcare arată cît de barbară poate fi „ordinea lui Dumnezeu” pusă pe lume de un regim al fanatismului senil.

Niciodată de atunci încoace diversitatea religioasă nu a mai fost, ca astăzi, o problemă internă a Occidentului.

Textul biblic sugerează el însuşi îmbinarea celor două mişcări, acea îmbinare fără de care umanul nu şi-ar respecta condiţia întreagă.

Democraţia liberală înseamnă pledoarie pentru valoarea înaltă a persoanei, efort de îmbunătăţire pentru condiţia ei.

Moartea sa a întărit caracterul simbolic al acestei prezenţe, a părut să-l confirme.

În orice religie autentică, Dumnezeu se adresează omului, nu colectivului, nu mulţimii, nu masei.

Se poate spune atunci că cercurile de studiu practicau o specie aparte de religie, un „creştinism al elitei”, o credinţă pentru intelectuali?

Ce-i va folosi omului, dacă va cîştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?

Costumul lui Zelenski e aşadar un simbol în act, un simbol practicat, un simbol viu pe care purtătorul lui nu-l părăseşte pînă la sfîrşitul luptei.

Funcţiona impersonal, mecanic, plat; ştia să servească doar un client „de serie”.

„Dumnezeu este uman”, spune Berdiaev, fiindcă El însuşi fundamentează chipul creator al omului şi se sacrifică pentru el.

Ce fel de credinţă creştină expun în spaţiul public „suveraniştii”?

La recenta apariţie a volumului „Am inventat Păltinişul!”

Din suprema lui depărtare, Dumnezeu îşi lansează Cuvîntul spre o ţintă pe care doreşte să o atragă la Sine.

Adăugarea lui Mindar la oficianţii templului a stîrnit reacţii diverse.

În lumea de azi, democraţia nu stă tocmai bine. Vor fi „turbulenţe” grave în ordinea mondială, spun analiştii

Totul a început într-o grădină.

În 2019, Miruna şi Bogdan Tătaru-Cazaban au tradus şi editat la Polirom un mic şi ales volum de meditaţii ale cardinalului Gianfranco Ravasi

De altfel, designerii au deja ochi pentru stilul costumului eclezial.

„Moartea bună” era, pentru antici şi medievali, cea care desface legăturile, care detaşează sufletul din nodurile condiţiei corporale, pentru a-şi urma neîmpiedicat drumul.

Caragiale e totodată solid tradiţional şi luminos modern

Dacă e pregătită... Dar cum să fii pregătit pentru ceva prin natura lui neprevizibil, străin de experienţa curentă?

Prin violenţă nelimitată, societatea e redusă la o masă demagogic manevrabilă.

Trump e campionul unui creştinism prepotent, agresiv, xenofob, ostil faţă de diversitatea religioasă

Există în Biblie personaje care contrazic abrupt un astfel de model.

În Antichitatea tîrzie lucrurile nu stăteau aşa.

Mă simt mereu dependent şi niciodată sigur de dăruirea lui.

În anii 1413-1415, veneţianul Nicolò di Pietro a pictat un tablou al episcopului Hipponei ca parte a unui retablu din biserica augustinilor din Pesaro.

Cîntecul cîştigător a fost el însuşi expresia unui extremism.

De-a lungul prezenţei sale în lume, Christos îşi însoţeşte mereu actele cu indicarea înţelesului lor.

În Iran, preşedintele Republicii islamice, flancat de generali, pozează pe un fond butaforic de rachete.