În Ucraina, democraţia are energie, funcţionează. După trei ani şi jumătate de rezistenţă împotriva invaziei ruseşti, în plin război, sub primejdia bombardamentelor, manifestanţii n-au şovăit să iasă în pieţe ca să se opună controlului Puterii asupra instituţiilor anticorupţie. Nici preşedintele Zelenski n-a şovăit ca, în faţa reacţiei populare şi a forurilor europene, să redea rapid independenţa acestor instituţii. Societatea ucraineană e destul de matură ca să considere corupţia o problemă tot atît de importantă ca opoziţia armată faţă de agresor. Între societate şi Putere există – cu inerente tensiuni şi critici – coerenţă, dialog, solidaritate. Există voinţă comună, aşa cum a dovedit şi creşterea susţinerii pentru preşedintele Zelenski atunci cînd Donald Trump a încercat să-l discrediteze. Ucraina poate arăta ţărilor occidentale un caz de democraţie care, fiind pusă la extreme încercări, din afară şi înăuntru, rezistă, rămîne funcţională, se dezvoltă.
În Israel, democraţia încă are ceva energie. Înainte de 7 octombrie 2023, politica autoritară a Guvernului Netanyahu, agravată de alianţa cu partidele ultrareligioase, a stîrnit enorme demonstraţii de opoziţie, diviziune, pericol pentru democraţie. A urmat atacul deliberat bestial al Hamas asupra Israelului. Ţara s-a reunit în lupta împotriva ororii teroriste. Intervenţia militară pentru anihilarea Hamas s-a dovedit însă adînc traumatizantă nu doar pentru populaţia Gazei, ea aduce suferinţă şi societăţii israeliene. Loviturile împotriva Iranului nuclear şi a Hezbollah au fost o reuşită de care profită toată lumea liberă. Dar operaţia din Gaza nu izbuteşte, după aproape doi ani, să ajungă la capăt. Tot mai multe voci din mediul internaţional, inclusiv din mediul iudaismului liberal, denunţă morţile civililor, dezastrul umanitar, dislocările de populaţie, distrugerile, foametea din enclavă. Cer Israelului să se retragă din Gaza, să accepte soluţia – singura civilizată – a două state.
Raportul între Israel şi palestinieni e însă dominat deocamdată de reciproce excluziuni alimentate de ideologii naţionalist-religioase, e înveninat de fanatism şi injustiţii unde religia îşi are partea ei. E un ghem de dileme îndelung acumulate, încîlcite, dureroase.
Căci nu Israelul, ci în primul rînd Hamas e cel care supune populaţia Gazei la chin, Hamas e cel care sacrifică fără păs civilii, folosindu-i drept material de protecţie a combatanţilor, Hamas îi teorizează pe palestinienii dispuşi la negocieri cu Israelul. Armata israeliană operează brutal, dar nu urmăreşte distrugerea poporului palestinian. O mulţime de soldaţi israelieni au grave suferinţe psihice după ce au luptat în enclavă, unii denunţă agresivitatea cu care colegi ai lor îi tratează pe palestinieni. Rudele ostaticilor sînt sfîşiate între durere şi speranţă. Publicul israelian resimte din plin criza.
Soluţia celor două state e, desigur, dezirabilă. Dar e posibilă de la o zi la alta? Pe de o parte, nu e verosimil ca Hamas să se retragă de la conducerea Gazei, să se dezarmeze, să elibereze ostaticii, aşa cum îi cer statele occidentale şi, de curînd, state arabe din regiune. Pe de altă parte, Guvernul Netanyahu nu e, nici el, dispus să accepte soluţia celor două state. Şi el persistă în paradigma conflictului, socotind Gaza un focar de ameninţări. Acelaşi guvern agravează tensiunile, susţinînd tacit extinderea implantărilor evreieşti în Cisiordania. De curînd, Awdah Hathaleen, un palestinian care milita pentru înţelegere între cele două popoare, a fost asasinat în plină zi de un colonist. Reţinut pentru scurt timp, acesta a fost eliberat fără nici o condamnare. Mişcarea de extremă-dreapta Nachala militează pentru ocuparea Gazei de către colonişti evrei. De curînd, o mulţime de adepţi au pornit în marş pentru a-şi pune la lucru programul. Deocamdată, armata le-a barat drumul (Times of Israel, 31.07.2025).
Totuşi, în Israel democraţia are încă energie. Se pot auzi aici nu numai vocile anti-palestiniene, ci şi pledoarii pentru înţelegere şi convivialitate. La sfîrşitul lui iulie, de pildă, la Tel Aviv, o mie de manifestanţi au răspuns chemării unei asociaţii israelo-palestiniene care militează pentru pace şi pentru drepturile omului. O vorbitoare i-a îndemnat pe evrei şi pe palestinieni să lupte împreună împotriva politicii Netanyahu în Gaza (Times of Israel, 1.08.2025). Vocile care cer pacea sînt, poate, minoritare. Dar faptul că ele se pot manifesta e totuşi un semn că democraţia persistă în Israel. E de sperat ca, în mentalul colectiv, poziţia favorabilă celor două state să capete treptat precumpănire şi să ducă la soluţii pragmatice, atît de partea evreilor, cît şi a arabilor.
Într-un articol din L’Express (8.05.2025), istoricul franco-israelian Marc Knobel scria: „În faţa radicalizării Israelului, evreii nu mai pot tăcea. Astăzi, un alt Israel se ridică, manifestă, luptă pentru păstrarea democraţiei... Coreligionarilor mei, apăsaţi de nelinişte, le spun că Israelul se află la răscruce de drumuri: poate să decadă în autoritarism sau să rămînă credincios idealului democratic al întemeietorilor lui. Mai devreme sau mai tîrziu, va trebui să realizeze o revoluţie: să facă pace cu palestinienii, căci nu poţi domina la nesfîrşit un alt popor fără a-ţi duce propria ţară în prăpastie”.
Criza nu e doar politică; e o criză care priveşte conştiinţa de sine a evreilor, valorile lor religioase şi de umanitate, portretul cu care se prezintă în faţa lumii. Evreii sînt un popor care a avut de îndurat mereu, de-a lungul istoriei sale, persecuţia, dusă în secolul XX pînă la oroarea ultimă. Cum priveşte el actele de persecutare a altui popor? E un popor care a avut, ca temă istorică şi spirituală, experienţa lancinantă a exilului îmbinată cu speranţa întoarcerii. Cum ar putea accepta exilarea palestinienilor din locul unde trăiesc?
Printre cei care au participat la întemeierea statului Israel, mari intelectuali şi spirituali, precum Martin Buber sau Gershom Scholem, au susţinut cu tărie convivialitatea evreilor şi arabilor. Invocînd principii religioase, destinul istoric şi cultural al evreilor, ei au pledat pentru trăirea respectuoasă laolaltă, au socotit-o marea exigenţă, proba decisivă pentru fiinţa Israelului.
În Discursul despre Israel, ţinut la Zürich în 1967, Gershom Scholem evoca strădania alchimiştilor medievali de a pune în mişcare forţele care conduc la transmutarea elementelor. Spunea: „În Israel, «marea operă» graţie căreia evreii se descoperă şi se transformă ţine de o înaltă alchimie umană, în care ura şi duşmănia se vor preschimba, într-o zi, în înţelegere, în respect, în prietenie. Iată speranţa noastră”. E o speranţă care nu trebuie să scadă.
Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.
Credit foto: Wikimedia Commons
