În volumul Evul Mediu şi naşterea Europei, Jacques Le Goff evocă două personaje care, în secolul al XV-lea au avut ideea unei Europe unite. Unul este George Podiebrad, regele husit al Boemiei între 1458 şi 1471. Celălalt e cardinalul Nicolaus Cusanus (1401-1453), teolog, savant şi metafizician contemplativ, care imaginează o întîlnire a religiilor unde, prin dezbatere şi demers intelectual, fiecare credinţă înaintează către Polul divin. Amîndoi îşi concep textele într-un moment cînd otomanii avansau în estul continentului: asta e provocarea care îi face să reacţioneze, să propună o identitate europeană, unde diversitatea politică şi confesională poate fi reunită sub semn creştin. Regele Boemiei are un proiect politic remarcabil de modern: o uniune de naţiuni, dotată cu mijloace financiare, cu însemne, sediu, trezorerie, cu o forţă comună de arbitraj în cazul diferendelor şi decizii comune, rezultate prin vot.
Acum cinci secole, minţi creştine au imaginat, într-un moment de primejdie militară, o identitate a Europei. Astăzi, Europa se află iarăşi sub presiune: o putere totalitară ameninţă principiile democratic liberale pe care se construieşte UE. De aproape patru ani, Ucraina luptă cu extraodinar eroism împotriva Rusiei lui Putin pentru a-şi păstra fiinţa şi pentru a a se integra în această lume liberă. Asistînd Ucraina, fiind ea însăşi actor opus totalitarismului, UE îşi pune (ar trebui să-şi pună) cu acuitate problema identităţii ei. De curînd, un anunţ al lui Trump poate da materie de reflecţie privind pericolele şi responsabilităţile sub care stă astăzi ordinea europeană.
Intenţia lui Trump de a se întîlni cu Putin la Budapesta a fost pe moment abandonată. Dar proiectul şi reacţiile pe care le-a stîrnit în UE pun, simbolic, probleme care nu trec. De partea lui Trump, aducerea lui Putin pe teritoriu european ar fi însemnat că preşedintele american forţa UE să se alinieze la propria variantă de armistiţiu/pace în Ucraina, cea pentru care se stropşise în ultima întîlnire de la Washington cu Zelenski. Într-un simbolism teritorial bătător la ochi, episodul Alaska s-ar fi repetat chiar pe pămînt european, în interiorul UE, al cărui etos regimul Putin îl combate şi pe care, la limită, vrea să-l distrugă. Dictatorul atrocităţilor totalitare ar fi fost primit cu onoruri de şef de stat într-o ţară europeană. Simpatizantul său Viktor Orbán şi Trump, care declară: „De fiecare dată cînd vorbesc cu Vladimir, am conversații constructive, dar apoi nu se ajunge nicăieri” (Digi24, 23.10.2025), l-ar fi întîmpinat cordial. Elucubraţiile istoriei contrafăcute, pe care Putin le tot repetă pentru a-şi susţine invadarea Ucrainei, s-ar fi făcut auzite într-o capitală europeană.
Întîlnirea ar fi permis ca un criminal de război, vizat de mandatul de arestare al Curţii Penale Internaţionale, să treacă prin spaţiul aerian al unor ţări din UE, unde are – pretutindeni – interdicţie de zbor. Or, în privinţa interdicţiei, poziţiile oficialilor europeni n-au fost solidare. Bulgaria s-a declarat dispusă să permită accesul prin spaţiul ei aerian. Alte voci s-au menţinut în amiguităţi. Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, şi ministrul de Externe al Franţei, Jean-Noël Barrot, au recunoscut că venirea lui Putin în UE ar fi nelegitimă, dar acceptabilă dacă din ea ar rezulta oprirea războiului. E de înţeles că oficiali europeni nu vor să stînjenească încercările lui Trump – contradictorii, volatile, iar cînd merg pe linia soft diplomatică, iluzorii – de a pune capăt agresiunii.
Ministrul de Externe român Oana Ţoiu n-a mers pe ambiguităţi stingherite. A invocat, formalist, bunele maniere. Întrebată dacă România ar da voie zborului, a răspuns: „Haideţi să ne concentrăm pe elementele de bază, care sînt buna practică ca Putin să ceară permisiunea înainte de a intra în spaţiul aerian european”. E cam inadecvat, dacă nu ridicol să vorbeşti despre „bune practici” în cazul unui dictator criminal. În schimb, ministrul de Externe polonez Radoslaw Sikorski şi cel lituanian au avut o reacţie riguroasă. Kestutis Budrys: „Nu există loc pentru Putin în nici o capitală europeană. singurul loc pentru Putin în Europa este la Haga, în fața tribunalului și nu în vreuna din capitalele noastre”.
Învoirile cu jumătate de gură sînt, încă o dată, de înţeles în măsura în care vor să păstreze relaţii de colaborare ale UE cu America lui Trump. Dar europenii ştiu că diplomaţia cuplată cu oferta economică e un dans dispreţuit de bocancul invaziei ruseşti. Întîlnirea de la Budapesta nu ar fi avut nici un beneficiu pentru Ucraina; în schimb, ea ar fi deteriorat importante simboluri prin care se exprimă ordinea europeană. Interdicţia vizează prsoanele care pun în pericol regimul şi principiile europene. Putin le primejduieşte în cea mai mare măsură, cu agresivitatea unei politici de stat, prin natura ideologiei lui totalitare. A-i da o derogare pentru venirea în UE ar fi însemnat a contrazice flagrant tocmai scopul interdicţiei, tocmai una dintre măsurile (simbolice şi concrete) de protecţie a democraţiei liberale. Dacă nu Putin, cine să fie primul vizat de interdicţie?
Toate ţările UE sînt membre ale Curţii Penale Internaţionale. A-l lăsa liber pe Putin la Budapesta ar fi însemnat ca statele Uniunii să-şi încalce obligaţii importante, să arate că angajamentele lor pot ajunge vorbe fără acoperire. Ce dă specificul Uniunii? Respectul pentru norme, legi, reguli, comportamentul predictibil, refuzul forţei în caz de diferende, luarea deciziilor prin dezbatere, negociere şi acord. Toate acestea, care fac ca un spaţiu de civilizaţie să fie sănătos, ar fi fost puse, simbolic, în dificultate, ar fi fost simbolic ciobite prin întîlnirea Trump-Putin la Budapesta.
Acum, cînd trebuie să reziste în faţa totalitarismului agresiv, UE are nevoie să fie creatoare, să-şi fortifice identitatea. Valorile ei sînt prea preţioase – şi nu prea prospere în alte locuri ale lumii – ca să fie ştirbite, doar retoric apărate. Europa e un spaţiu construit pe demnitatea persoanei, libertăţile şi drepturile persoanei sînt piatra ei de temelie. Iar acest respect cultural şi politic consună cu statutul înalt, menit unei libertăţi verticale, pe care omul îl primeşte în creştinism, ca şi în celelalte religii.
În 1453, alături de Pacea credinţei, Cusanus scrie tratatul Despre tablou sau vederea lui Dumnezeu. Pornind de la o imagine a lui Christos atotvăzător, pentru care invocă o pictură a lui Rogier van der Weyden, el propune prietenilor de la mînăstirea Tegernsee un „experiment contemplativ”. Fie că stau ori se mişcă prin faţa tabloului, ei constată că Privirea continuă să-i aţintească pe fiecare. Intelectual şi spiritual, ei pot înţelege, fiecare şi împreună, că Privirea dă fiinţă fiecăruia. Fiecare poate înţelege: „eu sînt pentru că Tu mă priveşti”. „Tu mă strîngi neîncetat în îmbrăţişarea privirii Tale.” E excelenţa pe care Dumnezeu o dă fiecărei fiinţe umane. Cea pe care totalitarismele o strivesc, fie că recurg sau nu la un limbaj religios.
Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.
Credit foto: Wikimedia Commons
.jpg)
