Cu ochii-n 3,14

Cercetătorii au eliberat mii de femele de țînțar asupra participanților festivalului de muzică Lowlands din Țările de Jos. Concluzia: țînțarii sînt mai atrași de sîngele persoanelor care consumă alcool.

ÎN TOIUL NOPȚII, CEI CARE SE SIMT ROBOȚI SÎNT ATRAȘI DE DOUĂ ZEROURI ADAPTATE ÎMPREJURĂRILOR (DEȘI ÎN MEDIUL NATURAL CONTINUĂ SĂ EXISTE UN FARMEC DINAMIC)

 

 Locuitorii unui bloc din Bavaria (Germania) au fost treziți în toiul nopții de presupuse „farse la sonerie”. Deranjați de apelurile repetate, au chemat poliția. La fața locului, agenții au descoperit însă un melc care se plimba pe panoul soneriei și declanșa zgomotul. Polițiștii l-au arestat pe vinovat, l-au dus pe o pajiște din apropiere și i-au explicat, cu toată seriozitatea germană, limitele teritoriului său. Presa nu a relatat replica melcului. (S. G.)

 În China, restaurantele McDonald’s au introdus bicicletele fitness pentru cei care se simt lezați și vinovați de faptul că pot consuma 4.000 de calorii ca nimica. Deci, în vreme ce tocmai introduci 4.000 de calorii în corp, să elimini 10 în același timp e un raport bun. Oricum, știrea mi-a amintit de o scenă memorabilă din studenție: la coadă la KFC, un domn amplu a comandat trei găleți de aripioare și două porții de cartofi prăjiți, iar cînd l-a întrebat fata de la casierie dacă dorește și o băutură, individul a spus emfatic: „O Cola… Zero“. Cam așa și cu aceste biciclete. (I. M.)

 Melania Trump a declarat la Casa Albă: „Roboții sînt aici“. Să fie vorba de  roboți portocalii? (A. M.)

 O echipă de cercetători olandezi a vrut să descopere ce fel de sînge îi atrage pe țînțari. Studiul, coordonat de Felix Hol de la Universitatea Radboud din Nijmegen, s-a bazat pe un experiment: cercetătorii au eliberat mii de femele de țînțar asupra participanților festivalului de muzică Lowlands din Țările de Jos. Concluzia lor: țînțarii sînt mai atrași de sîngele persoanelor care consumă alcool, în special bere. Totuși, cred că adevărata descoperire a fost că țînțarilor le place berea. (S. G.)

 Două morți importante pentru cultura populară. Mai întîi, Joe Caroff, în vîrstă de 103 ani, designerul logo-ului seriei James Bond – cele două zerouri urmate de un șapte desenat în forma unui pistol, dar și creatorul posterelor unor filme cult, peste 300, printre care West Side Story, Cabaret, Last Tango in Paris, Zelig, The Last Temptation of Christ, Death of a Salesman. Coperta primului roman al lui Norman Mailer, The Naked and the Dead (1948), a fost, de asemenea, creată de el. Și, apropo de coperte, cascadorul Ronnie Rondell Jr., căruia i s-a dat foc de 15 ori pentru ca fotograful Aubrey Powell să realizeze la perfecțiune coperta iconică a albumului Wish You Were Here (1975) al trupei Pink Floyd, a murit și el la vîrsta de 88 de ani. (M. C.)

 Cimitirul Bellu. Un paznic plictisit asculta manele la telefonul mobil. Trec pe lîngă el și constat cu surprindere că versurile erau perfect adaptate împrejurărilor: „Am uitat să mă trezesc, / Am uitat să mai trăiesc” – se lamenta vocea solistului, relatînd, după cît se pare, cugetările post-mortem ale unui individ (decedat). Pentru fiecare prilej, maneaua potrivită. (M. P.)

 „Îmi amintesc de pățania destul de insolită a bietului Ödön von Horváth (scriitor austro-ungar de limbă germană) care, într-o zi, în timp ce se plimba prin Alpi, a dat de un om, vizibil mort de cîteva luni bune și care nu era un cadavru, ci un schelet, deși alături se afla intactă geanta în care era o carte poștală pe care scrisese Mă distrez de minune. Amicii l-au întrebat ce a făcut cu cartea poștală, la care el a răspuns: Am căutat poșta cea mai apropiată și am expediat-o. Ce altceva puteam face?”. Povestea îi aparține lui Enrique Vila-Matas, am găsit-o în romanul lui, Montevideo (Editura Vellant, traducere de Cornelia Rădulescu). Absurdul ne supraviețuiește. (A. M. S.)

 Nu demult, o grădină zoologică din Danemarca a stîrnit o puternică controversă postînd un anunț public în care solicita deținătorilor de animale domestice care le prisosesc să le doneze grădinii ca să  servească drept mîncare pentru fiarele carnivore deținute. „Puii, șoarecii și porcușorii de Guineea constituie hrana zilnică a prădătorilor noștri, în special a linxului european, care are nevoie de animale întregi care să semene cît mai bine cu ceea ce vînează în mediul natural. Datoria noastră este să imităm cît mai bine lanțul trofic natural spre binele animalelor noastre și să o facem cu integritate profesională.” Anunțul continuă precizînd că animalele domestice care prisosesc nu trebuie aruncate/alungate, ci, iată, pot fi folositoare. Grădina zoologică promite că animalele primite ca donație pentru linx vor fi „eutanasiate blînd” în prealabil, ca să nu sufere de groază cînd vor fi devorate. Ah, și o ultimă precizare: se pot primi și cai în acest program de donații. (S. V.)

 Dacă aveți curiozitatea să căutați o fotografie cu pomul numit manchineel, veți descoperi că are fructe aproape identice cu merele verzi. Cu „mica” deosebire că este unul dintre cei mai otrăvitori de pe planetă – e adevărat, nu puteți da peste el la noi, dar dacă mergeți în vacanțe în locuri exotice sau chiar în SUA există șanse să-l vedeți. Menționat în Cartea Recordurilor drept cel mai periculos copac de pe pămînt, acest manchineel are nu doar fructele toxice (cu gust dulce la început și cu simptome care se înrăutățesc pe parcursul a opt ore), ci și seva, frunzele și scoarța. În vremuri îndepărtate, se pare că era folosit pentru a otrăvi vîrfuri de săgeți. În general, zonele cu astfel de arbori sînt semnalizate, dar incidente continuă să existe, cu urmări precum arsuri orale, sufocare, tulburări gastrointestinale și ale ritmului cardiac. Acest pom este atît de nociv, încît pînă și adăpostirea sub el pe vreme de ploaie poate cauza inflamații severe ale pielii și ochilor. (A. A. D.)

 Cîteva noi avertismente Infocons. „Novoka – Suzetă”, „Bosfor – Procesator de alimente”, „Foga – Tester electric pentru garduri”, „Cameră digitală roz cu cablu de încărcare conceput pentru copii”, „1513 Spring Crocus – Portofel dreptunghiular roz din piele netedă, cu compartimente pentru numerar și carduri din material textil cu dungi negre și gri și plasă din plastic. Dimensiunea aproximativă: 9 x 12,2 cm”, „No. 121 – Colier de culoare aurie cu un farmec în formă de inimă împînzit cu pietre”, „Broască de jucărie rigidă din plastic, cu șurub, verde și alb. Broasca se mișcă cînd cheia este întoarsă”, „Bubble Carriage – Jucărie de plastic constînd dintr-un cal trăgînd o trăsură”. (M. P.)

 Astăzi ne vom plimba prin județul Alba ca să adunăm nume de firme din Bistra, Teiuș, Baia de Arieș, Zlatna, Șard și Bărăbanț: Nova Geticco SRL, Pius SRL, Eclipsa Logistic SRL, Impact Trilogistic SRL, Steluța Apuseni SRL, Betoane Performante SRL, Tom Gicu SRL, Buzescu Start SRL, Auto Service Pneu SRL, Hoinar Fast SRL, Fantastic SRL, Blondu Donde Siempre SRL, Euro Dinamic SRL, Bizar Trans Expres SRL, Gia Geo SRL, Magic Mașini Agricole SRL, Pianistul Magic SRL, Zmeu Trucks SRL, Super Furaj SRL, Agromaria SRL, Vlad For Wood SRL, Aprozar La Bloc SRL, Jocul La El Acasă SRL, Grija La Tine Acasă SRL, Recreația Vie SRL, Atelier De Locuințe SRL, Dacul Bucătar SRL, Antonio Dac SRL, Cristel Căsuța Fără Gânduri SRL, Protector SRL, Poc Rototol SRL, Floarea Crinului SRL, Vraja Fructelor SRL, Europa Repatrieri Rosalinda SRL, Zor De Curățenie SRL, New Mimiland SRL, New Star Costică SRL, Cromatic Prosper SRL, Ecobaia SRL, Pizza La Întâmplare SRL, Timp Pentru Oameni SRL. (D. S.)

Share