În 1969, arhitectul italian Carlo Scarpa avea șaizeci și trei de ani și ajungea pentru prima dată în Japonia. Călătorea cu ocazia expoziției de mobilier italian la Tokyo, iar itinerariul includea Tokyo, Hakone, Kyoto și Nara, apoi continua spre Asia de Sud-Est. Pe Scarpa cultura japoneză îl interesa de ani buni. Avea în bibliotecă volume despre arhitectura și arta Japoniei, colecționa publicații de specialitate și pregătise călătoria cu două cărți folosite apoi drept ghiduri.
În același an, el începea proiectarea complexului funerar Brion de la San Vito d’Altivole. Giuseppe Brion, fondator, împreună cu soția sa Onorina, al firmei de electronice avangardiste Brionvega, murise în septembrie 1968. Onorina Brion a decis ca soțul ei să fie înmormîntat în localitatea natală și i-a încredințat lui Scarpa proiectul. Comanda inițială era modestă: o ediculă funerară pe un teren de 68 de metri pătrați, la marginea cimitirului existent. În lunile următoare, familia a cumpărat terenurile învecinate, iar suprafața a depășit 2.000 de metri pătrați. Dintr-un mic monument funerar, proiectul a devenit treptat un ansamblu alcătuit din incinta delimitată de restul cimitirului prin ziduri, ediculă de acces, sau propilee, pentru a folosi termenul grecesc, un arcosoliu deschis care adăpostea cele două sarcofage ale soților, capelă, pavilion de meditație, grădină și bazine cu apă.
Cronologiile vizitării Japoniei și ale proiectării și construirii ansamblului funerar de la Brion se suprapun aproape perfect. În 1969, Scarpa vede pentru prima dată templele, grădinile, structurile din lemn și îmbinările pe care le studiase pînă atunci prin cărți și imagini. Tot atunci începe să lucreze la San Vito. Legătura este vizibilă mai ales în pavilionul construit pe apă, gîndit imediat după întoarcerea sa din Japonia, unde Scarpa fotografiază teme ale arhitecturii care îl preocupau și care traversează întreaga lui activitate. Printre acestea se numără îmbinări, contacte între materiale diferite, ca lemnul și piatra, tratarea muchiilor, raportul dintre clădire, apă și vegetație.
În Brion, aceste experiențe intră într-o compoziție care continuă să se transforme timp de aproape zece ani. Arcosoliul celor doi soți ocupă unul dintre punctele principale. Sarcofagele lui Giuseppe și Onorina Brion sînt ușor înclinate unul către celălalt. Scarpa sugerează prin această poziție relația dintre cei doi și apropierea pe care o imagina între ei după moarte. Arcul de beton este jos, iar intradosul este acoperit cu mozaic strălucitor. Pavimentul este tratat cu mai multe tipuri de marmură. În propilee apar cele două cercuri întrepătrunse, realizate în rame de bronz și tessere colorate. Un cerc este albastru, iar celălalt roz. Privirea trece prin ele spre gazon și spre arcosoliu. Pavilionul de meditație are o configurație aparte. El se află pe apă și deschide o perspectivă către mormintele soților doar dacă te așezi pe bancă, la umbra copacului care crește pe mica insulă a pavilionului. Capela ocupă cealaltă parte a incintei și poate fi accesată și direct din exterior. Întregul complex poate fi parcurs pe trasee diferite, determinate de canale și oglinzi de apă, element care unește și separă, în același timp. În jurul pavilionului, apa transformă accesul într-o succesiune de opriri și traversări. Vegetația intră în compoziție la fel de exact ca betonul și metalul, iar Scarpa urmărește continuu felul în care grădina se maturizează, încercînd să anticipeze cum se va schimba aspectul ansamblului odată cu trecerea timpului.
Arhitectul lucrează la Brion din 1969 pînă în 1978. Arhiva proiectului cuprinde peste două mii de schițe, studii, modele și desene de execuție. În 1972, structurile principale din beton sînt deja ridicate, iar Scarpa continuă să lucreze în anii următori asupra finisajelor, vegetației, apei, elementelor metalice și detaliilor asociate. Brion devine astfel una dintre lucrările asupra cărora Scarpa revine cel mai mult prin desen, urmărire de șantier, intervenții asupra vegetației și, nu în ultimul rînd, prin vizite, însoțit de studenții săi.
În vara lui 1978, la Madrid, vorbește din nou despre proiect, într-o conferință rămasă cunoscută sub titlul Mille cipressi. Spune atunci că ar fi putut rezolva cimitirul mai simplu, plantînd o mie de chiparoși, și că, odată crescuți, aceștia ar fi putut produce un rezultat mai bun decît arhitectura sa. La sfîrșitul lucrului, mărturisește un gînd care îl bîntuie uneori: „Dio mio, ho sbagliato tutto!” (Dumnezeule! Am greșit totul!”). Era o lucrare pentru care desenase mii de variante și pe care o urmărea de aproape zece ani. În aceeași conferință, Scarpa spune însă și altceva: „Questo è l’unico lavoro che vado a vedere volentieri”. Îi place să se întoarcă la Brion. Observase copii jucîndu-se pe iarbă și cîini alergînd prin grădină. I se pare că locul începe să capete caracterul pe care îl căutase și spune că și-ar dori ca toate cimitirele să fie astfel.
Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.
Credit foto Brion: Wikimedia Commons
