Chiar dacă a venit toamna cu răcoarea, aglomerarea treburilor și interminabilele complicații politice, amintirea verii cu vacanțele ei persistă. Italia cea frumoasă și aparent fără griji, e greu de scos din minte. Gîndurile se întorc involuntar la ea:
Magazinele de pielărie din Florența, cu mirosul lor specific și tîrgul de pielărie de lîngă Ponte Vecchio, cu poșete, sandale și haine frumos colorate de-ți vine să le pipăi și să le îmbraci imediat;
Volterra cu ale ei prăvălii pline de obiecte din alabastru, cu veioze și vaze, cu table de șah și piese sculptate în acea piatră moale, translucidă, cu paradele medievale de pe străzile înguste, cu oamenii în armuri, cu scuturi, steaguri și tobe care au defilat pe lîngă noi;
Priveliștea amuțitoare și amețitoare a văii care se deschide la ieșirea dintre zidurile cetății, cu ogoare trasate în linii drepte și chiparoși ascuțiți;
Inconfundabilele vase de ceramică din vitrinele magazinelor din Siena; ciudatele și frumoasele picturi cu clarități absurd-onirice ale Teodorei Axente din complexul muzeal Santa Maria della Scala;
Piața ovală din Lucca – Anfiteatro – în mijlocul căreia seara veneau circari, distrînd copiii și mesenii de la localurile din jur;
Torre Guinigi – unul din multele turnuri medievale din Lucca, în vîrful căruia au fost plantați copaci pentru a depăși înălțimea legală stabilită odată de primărie;
Minusculul sat de piatră Strove, despre care am mai povestit, în mijlocul căruia se întindea masa pentru un mic festin destinat localnicilor de Sfînta Maria, în dangăt melodic de clopote;
Liniștea de prînz din Viareggio, cu plajele lui întinse, cel străbătut în goana mașinii (unde-s muzicile suprapuse ale Mamaiei?);
Simplitatea casei lui Puccini de pe malul lacului Massaciuccoli;
Librăria din galeriile din Milano în care am găsit mari cărți clasice precum Odiseea sau Muntele vrăjit, restrînse în cîte un singur volum de dimensiuni comparabile cu ale unui smartphone, scrise pe foiță, cu litere perfect citibile și fără ochelari, la prețuri de 16,50 euro (cum se poate așa ceva?);
Localul de la poalele dealului pe care se găsește Montereggioni, unde am fost tratați, în gălăgie italienească de voci, vase și tacîmuri, cu tradiționala și delicioasa carne de vită cu piper: peposo;
Omul de culoare specializat în consilierea turiștilor pentru plata parcării din Pisa;
Fascinanta localitate Colle din Val d’Elsa, încremenită parcă în propria alcătuire de piatră, pe lîngă care am trecut de cîteva ori, fără să avem răgazul să ne oprim, rămasă ca o dorință neîmplinită și misterioasă;
Nenumăratele enoteci cu Brunello și Rosso di Montalcino din cetatea cu același nume și curtea interioară înconjurată de ziduri medievale unde, în cele din urmă, l-am degustat pe Brunello pe care însă, ca de fiecare dată, recunosc că nu l-am înțeles complet (un vin care mai merită studiat);
Rîndurile nesfîrșite de viță-de-vie din zona Chianti, cu ciorchini de struguri negri, aliniați parcă pentru cules, la mijlocul tulpinilor;
Liniile de chiparoși care marchează creasta cîte unui deal toscan, într-un tip de peisaj care te face să te întrebi unde se termină realitatea;
Densitatea copleșitoare de morminte din Santa Croce de la Florența ale unor oameni celebri, precum Michelangelo Buonarroti, Galileo Galilei, Niccolò Machiavelli, Gioachino Rossini, Lorenzo Ghiberti, la care se adaugă cenotafuri, plăci comemorative și medalioane dedicate multor altor mari italieni ca Dante Alighieri, Leonardo da Vinci, Enrico Fermi, Guglielmo Marconi sau Luigi Cherubini (doar la Westminster Abbey mai găsești așa o mulțime de morminte de figuri celebre în toată lumea);
Veselii urmăritori ai eclipsei de Soare care, în timp ce acesta se ascundea în spatele Lunii, cîntau O Sole Mio;
Domnul și doamna în vîrstă, îmbrăcați de gală, care sosiseră în fața unei pizzerii obișnuite dintr-o zonă rurală, într-o mașină de epocă decapotabilă, stîrnind mirarea și curiozitatea altor clienți ai localului care bine-i cunoșteau și bine se cunoșteau între ei;
Tînăra doamnă din Lucca cu rochie și pălărie potrivite modei de acum o sută de ani, fardată și pudrată din abundență, ca un personaj de porțelan, aranjată așa parcă doar pentru bucuria bărbatului de la aceeași masă, un tip îmbrăcat absolut normal.
Cum spuneam, o lume ce pare că nu mai are nici un fel de griji.
