Șapte călători și povestitori vorbesc despre locurile în care s-ar întoarce, despre drumurile, întîlnirile cu natura și mesele care rămîn în amintire și care schimbă, măcar pentru o vreme, ritmul vieții. De la Colinele Transilvaniei la Delta Dunării, ecodestinațiile din România se recompun din experiențe personale.
● Laura VEREHA & Sebastian SECAN
Ceva greu de definit
Dintre ecodestinațiile din România, cel mai aproape de suflet ne este Țara Dornelor, cu Vatra Dornei, locul de unde sîntem și pe care îl numim „acasă”. Bucovina are ceva greu de definit într-un singur cuvînt, care te face să revii: mirosul de brad, satele unde timpul încă are răbdare, oamenii buni de „pus la rană”, bucatele care păstrează gustul copilăriei și peisajele sălbatice din Parcul Național Călimani sau Rezervația 12 Apostoli.
Păstrăm în inimă și Țara Hațegului, cu Retezatul, Densușul și Fundătura Ponorului, acel amfiteatru natural ascuns în care rîul șerpuiește printre căpițe de fîn și animale care pasc libere, prin ceața zorilor. Ne-am întoarce oricînd și în Zărnești-Piatra Craiului, în Măgura și Peștera, pentru diminețile în care vezi crestele învăluite în ceață și savurezi cafeaua în sunetul tălăngilor.
Ne-am întoarce, oricînd, și în Delta Dunării, pentru sentimentul de libertate pe care îl ai atunci cînd înaintezi încet printre canale, pentru liniștea și relaxarea pe care ți-o dau acest loc, pentru natura uimitoare, pentru ciorba de pește lipovenească, pentru răsăriturile văzute din barcă, pentru simplitatea frumoasă a oamenilor. Pădurea Letea, pelicanii, oamenii și simplitatea lor fac din Deltă un loc care nu-ți dezvăluie toate secretele într-o singură vizită. În satul Crișan am mîncat un storceag pregătit la ceaun, pe pirostrii, savurat pe malul apei la apus. Nu știi cît timp îți vei aminti de gustul mîncării, dar sigur îți vor rămîne-n amintire oamenii, poveștile și ospitalitatea lor.
Laura Vereha & Sebastian Secan sînt jurnaliști și bloggeri de călătorie la calatorinbascheti.ro.
● Ciprian MUNTELE
Cu bicicleta la birt
La fel cum e cu mîncarea preferată, atît de nedreaptă mi se pare și întrebarea despre locul din țară pe care îl iubești cel mai mult. E ca și cum i-ai cere unui părinte să-și aleagă copilul preferat. Pentru mine, una dintre cele mai convingătoare demonstrații despre cît de bogată poate fi o destinație sînt satele săsești din Colinele Transilvaniei, cu fabuloasa lor rețea de trasee de bicicletă. Nu pentru că traseele sînt spectaculoase în sine, ci pentru că, mergînd de-a lungul lor, ai în aceeași zi sate, biserici fortificate, arhitectură, peisaj, gastronomie, oameni și natură. Iar a doua zi o poți lua de la capăt fără să te repeți. E greu să găsești o ofertă turistică atît de complexă și de autentică, dar mai ales atît de accesibilă, care să nu-ți ceară altceva decît să urci pe bicicletă și să pornești la drum.
Bucovina este, pentru mine, partea de țară în care simt că trebuie să mă întorc mereu. Peisajul, oamenii, patrimoniul și mîncarea coexistă într-un areal relativ mic. La Mănăstirea Putna am mîncat un ardei umplut de post la care încă mai visez cu ochii deschiși. Îl pomenesc atît de des, de zici că a încăput toată copilăria mea acolo.
Am poposit cîndva cu bicicleta la birtul din Criț. Un domn mai curios s-a prins că nu prea știam exact încotro s-o luăm și ne-a spus: „La noi aici, și dacă te rătăcești, tot ajungi unde trebuie!”. Sau să fi fost birtul din Meșendorf? Uite că nu mai țin minte exact.
Ciprian Muntele este om de radio, blogger culinar și entuziast al sportului de performanță.
● Ciprian PLĂIAȘU
Am devenit mai atent
Dintre ecodestinațiile în care am ajuns, cel mai aproape mi-au rămas Colinele Transilvaniei. Îmi plac Sighișoara, Biertan, Valea Viilor, Alma Vii sau Saschiz, dar poate cel mai mult drumul spre Viscri și Criț. Chiar și parcurs cu mașina, acel drum te obligă să încetinești. Peisajul, satele, bisericile fortificate și liniștea dintre ele păstrează ceva din ritmul unei Europe vechi, în care distanțele erau trăite.
Din Eco Maramureș aș alege Brebul, iar din Țara Dornelor, Ciocăneștiul și zona Țării Huțulilor, unde peisajul și cultura locală încă se explică unul prin celălalt. M-aș întoarce în toate aceste locuri, dar aș vrea să le descopăr încet, pe jos sau cu bicicleta, evitînd graba de a „bifa” obiective.
M-au impresionat și bisericile fortificate tocmai prin fragilitatea lor. Sînt monumente care au traversat secole, războaie, plecări și schimbări de lume, dar care astăzi depind de grija comunităților și de interesul fiecăruia dintre noi. Patrimoniul este memoria peisajului.
Pe drumurile spre Viscri, Criț, Breb sau Ciocănești am înțeles ce însemnă un loc ascultat. Natura și peisajul cultural m-au ajutat să ies, măcar pentru cîteva ore, din ritmul în care sîntem obișnuiți să consumăm totul. Efectul cel mai bun a fost simplu: am devenit mai atent.
Ciprian Plăiașu este jurnalist și autor, pasionat de istorie și de cultură.
● László POTOZKY
Prima drumeție din an
Ca om pasionat de ornitologie și de fotografie de natură sălbatică, mă întorc mereu în locurile în care mă pot dedica pe deplin explorării naturii. La Băile Tușnad și Împrejurimile, prefer Tinovul Luci, cel mai întins tinov din țară. Poteca ce îl traversează este traseul pe care îl parcurg anual de cel puțin opt-zece ori. În fiecare anotimp are un farmec aparte și îmi permite să savurez liniștea, alături de frumusețea locului. Am și o tradiție: acolo fac prima drumeție din fiecare an, în dimineața de după Revelion.
În Pădurea Craiului aleg Peștera Meziad, o peșteră superbă și ușor de vizitat, care găzduiește și evenimente culturale. În Ținutul Zimbrului, mă atrag Centrul de vizitare al Parcului Natural Vînători-Neamț și, firește, zimbrul, specie reintrodusă cu succes în natură. În Țara Hațegului aș alege Retezatul și Fundătura Ponorului, ambele parcă desprinse din povești, iar din Eco Maramureș, Creasta Cocoșului și poteca de acces.
Țara Dornelor înseamnă pentru mine Rezervația 12 Apostoli, iar dintre gusturile care au rămas în memorie aș alege păstrăvul afumat la cobză. Delta Dunării este, la rîndul ei, un adevărat paradis pentru experiențele ornitologice și fotografia de păsări.
László Potozky este fotograf de wildlife și director al Fundației pentru Parteneriat.
● Răzvan MOȚEI
Ce te unge la suflet
În Colinele Transilvaniei mi-a plăcut foarte mult Crițul, pentru că acolo toată comunitatea s-a adunat în jurul unui singur scop: să facă din locul acela un reper cultural și turistic. În Eco Maramureș, aleg Brebul. Fără discuție. Dacă ajungi în Maramureș și nu încerci o horincă și o învîrtită (frumusețea e că poate fi ori un dans, ori un preparat culinar), cred că ai greșit puțintel.
Țara Hațegului m-a cucerit prin Geoparc, iar în Pădurea Craiului aș alege orice peșteră, pentru că toate mi se par spectaculoase. În Ținutul Zimbrului mă întorc cu gîndul la mănăstirile din Neamț, iar în Zărnești-Piatra Craiului nu simt nevoia de altceva decît de natură și de traseele montane.
Dar locul care mi-a ajuns cel mai tare la inimă, deși n-aș fi crezut, este Delta Dunării. Delta trăită, nu doar vizitată. E nevoie să stai mai mult acolo, să o descoperi, să te împrietenești cu ea, cu codrul, cu ramul, cu cormoranii, ca apoi să ajungi să o apreciezi la adevărata valoare. La Mila 23, rulada de pește făcută la punctele gastronomice locale te unge pe suflet și îți schimbă sensul culinar al vieții.
Natura mă calmează. Cînd ritmul vieții, al orașului sau al job-ului devine prea alert, aleg să merg undeva în natură ca să-mi regăsesc forțele. E ca un companion de drum care doar te ascultă și nu te judecă niciodată.
Răzvan Moței este expert în social media și creatorul Weekly Recap.
● Ramona HORĂSCU & Simona HORĂSCU
Am privit cerul
Ne-au rămas aproape multe locuri și fiecare din alt motiv. În Colinele Transilvaniei, satele săsești și bisericile fortificate ne fac să revenim la Saschiz și Biertan. În Eco Maramureș, bisericile din lemn sînt imposibil de confundat, iar în Țara Dornelor ne place Ciocăneștiul, cu casele decorate cu motive inspirate din portul popular.
La Băile Tușnad și Împrejurimile am mers cu un ghid local la izvoarele de apă minerală și am gustat apa ieșită direct din pămînt. În Țara Hațegului ne-au rămas în minte Densușul și Geoparcul, iar în Ținutul Zimbrului, Cetatea Neamț rămîne cetatea noastră preferată din România. În Pădurea Craiului ne-a impresionat Remetea, unde am făcut un popas de prînz cu un peisaj care îți taie răsuflarea. În Zărnești-Piatra Craiului, traseul dintre Peștera și Măgura este unul dintre acele drumuri pe care nu simți nevoia să te grăbești.
Cel mai simplu moment a rămas însă într-o noapte la Saschiz. Am crescut la țară și obișnuiam să privim cerul înstelat. După aproape douăzeci de ani în București, uitaserăm cum arată un cer plin de stele. Ne-am dat seama abia cînd, într-un grup de prieteni, în miez de noapte, pe un deal din Saschiz, am privit cerul. Atunci am înțeles cît de mult ne lipsea, de fapt, natura din viața de zi cu zi.
Ramona Horăscu & Simona Horăscu sînt bloggeri de călătorie la surorilecalatoare.ro.
● Lucian CLINCIU
Acasă în Carpați
Locul meu favorit este „acasă”. Nu o clădire sau un spațiu fizic, ci locul căruia îi aparțin, cu familia, prietenii, istoria, tradițiile și amintirile adunate în timp. Acasă, în Carpați. Zărnești-Piatra Craiului este, firesc, cel mai apropiat inimii mele. Aici sînt copilăria, grădina din spatele casei, primele aventuri pe munte și primele ture pe schiuri, într-un loc binecuvîntat cu Crăiasa Carpaților Românești.
În Eco Maramureș îmi amintesc livezile și pășunile de la poalele Gutîiului și Rodnei, bisericile și casele de lemn, cîntul ceterii și aromele bucătăriei satelor. În Țara Dornelor mi-a plăcut întotdeauna coborîrea din Pasul Tihuța sau Suhard către Dorne, în lumina amurgului, printre poveștile Călimanilor, ale celor 12 Apostoli, ale izvoarelor de apă minerală, ale caselor pictate de la Ciocănești.
Una dintre experiențele care mi-au marcat drumul prin viață a fost parcurgerea Arcului Carpatic, cu plecarea și sosirea la Sarmizegetusa Regia: 27 de zile, 1.200 de kilometri și 34.000 de metri diferență de nivel. O tură care a legat, între altele, Țara Hațegului-Retezat, Eco Maramureș, Țara Dornelor și Zărnești-Piatra Craiului. Am mers, am alergat, am schiat și am descoperit România încet, cu inima și cu simțurile.
România adevărată apare cînd părăsești confortul mașinii și treci dincolo de imaginea poleită. Vei descoperi o civilizație profundă, încă originală, care denotă o artă populară rafinată și un spirit cultural mereu viu. De aici a pornit și dorința mea de a-i readuce pe oameni la munte, prin alergare montană, schi-alpinism și MTB. Cel mai frumos este că, în spatele acestei povești, sînt acum foarte mulți oameni.
Lucian Clinciu, cunoscut în lumea alergătorilor montani sub numele de Carpathian Man, este organizorul Maratonului Piatra Craiului.
Credit foto Țara Dornelor: M. Moiceanu
