Șansele ca Iranul să-l învingă pe Trump. Nu se va întîmpla. Dar și reciproca e valabilă. Infantino ține de buzunare cea mai mare parte a federațiilor de pe glob. Apetența lui pentru mai mulți și mai mulți bani rimează cu nevoile fără limite ale președinților de federații care, știm, se transformă în timp (și au tot timpul din lume) în șefi de clan. E precum cu paharele de șampanie aranjate în piramidă. Torni și torni și torni la nesfîrșit, se duc bulele ca apa în deșert. Infantino are o bază solidă construită din cărămizi de bancnote. Doar că și opoziția e mai mare ca niciodată. Transformarea șefului FIFA într-un mini-Donald i-a convins pe cei din Europa și nu numai că fotbalul a ajuns un film cu Mickey Mouse. O comedie bufă, o producție pentru copii, iar aceștia sînt, știm, amorali. Nu că adversarii boss-ul de la Zürich ar da pe dinafară de corectitudine și principialitate. Nu. E despre altceva. Cunoașteți povestea: trădare să fie, dar s-o știm și noi. Or, Infantino nu și-a anunțat nici măcar colaboratorii apropiați (unii dintre ei au demisionat sau au fost concediați cînd și-au exprimat dezaprobarea) despre proiectul de privatizare a Cupei Mondiale. Așa ceva nu se face între „oameni de onoare”, varianta Mario Puzo. Urmează o perioadă interesantă pînă la alagerile de anul viitor. Cum se zice în fotbal, se va da la gioale di granda. E posibil ca Infantino să cîștige pînă la urmă, dar să se aleagă cu o federație crăpată ca un trotuar din București. Și de aici e drum deschis spre o schismă. Două instituții care să revedice conducerea lumii fotbalului, una a lui Infantino, alta a Europei și a aliaților. Deja UEFA vrea să extindă conceptul Ligii Națiunilor și la alte continente, ceea ce duce spre o Cupă Mondială alternativă. E o declarație de război. Cesar contra lui Pompei. Un cap va cădea pînă la urmă. Dar cine va juca rolul Cleopatrei?
