Într-o dimineaţă, un cuplu a sunat la mine la uşă. Nu la interfon, ci direct la uşă. Femeia şi bărbatul mi-au spus că se tem pentru viaţa lor, fiindcă vor să-şi întemeieze o familie tradiţională, dar că progresiştii din România îi ameninţă. Mi-a fost milă de ei, aşa că i-am primit în casă, le-am făcut o cafea şi i-am ascultat povestind drama prin care trec.
În ziua următoare, a sunat la uşă Bill Murray. Mi-a cerut o şurubelniţă. Culmea e că eu chiar am în casă aşa ceva. Mi-a spus că a vrut să-şi ia un mic apartament de vacanţă într-o ţară din fostul bloc comunist şi a ales România. Ne-am împrietenit repede, astăzi mergem la plajă împreună.
Dacă aş fi un influencer extrem de activ pe reţelele sociale, cu peste un milion de urmăritori, probabil că scenarii de genul acesta s-ar propaga rapid. Poate că o bună parte dintre urmăritorii mei chiar ar crede că la mine pe canapea au stat doi străini ale căror vieţi sînt ameninţate de nenorociţii ăştia de progresişti pro-europeni. Sau că actorul Bill Murray şi-a luat un apartament în Constanţa, iar azi ne plimbăm cîinii în parc. Eu n-am cîine, dar aţi înţeles ideea.
Cum reuşeşte un copil, un adolescent, un tînăr crescut cu noile media să-şi facă drum, astăzi, printre miriade de ştiri şi pseudoştiri, spre adevăr, spre informaţia verificabilă şi verificată? Cum poate un astfel de tînăr, într-un ecosistem copleşit atît de informaţii reale, cît şi de frînturi de informaţii vehiculate cu rea-credinţă, trunchiate, de ştiri false, teorii conspiraţioniste, bias-uri cognitive şi, în ultimii ani, de deepfake-uri, să ajungă la informaţia de interes public, cu relevanţă pentru viaţa sa, a unei comunităţi sau chiar a întregii societăţi? Cum poate el să contextualizeze o informație, să o pună în relație cu ceva întîmplat anterior, să facă o serie de conexiuni și să discearnă între diversele tipuri de conținuturi? Asta, în contextul în care noile tehnologii permit acum dezinformării şi propagandei o răspîndire cu o viteză fără precedent, creîndu-le toate condiţiile pentru o propagare universală fără prea multe filtre. Fenomenul este real şi extrem de periculos pentru vremurile actuale, caracterizate de atît de multe tensiuni sociale, de conflicte armate pe care, foarte probabil, nu ni le-am putut imagina evoluînd astfel şi de ascensiunea mişcărilor extremiste în Europa.
E iluzoriu să credem că ameninţarea asta nu este foarte gravă, că va trece de la sine, că se va estompa sau că e doar o altă temă de dezbatere în trend. Pentru că realitatea nu face niciodată economie la dovezi, nu se zgîrceşte şi ne demonstrează, în fiecare zi, uneori în moduri dintre cele mai şocante, că una dintre marile ameninţări la adresa democraţiei şi a securităţii naţionale este dezinformarea, în special cea cu scop strategic. Ce s-a întîmplat, recent, în comuna Recea-Cristur din judeţul Cluj, acolo unde echipajul unei ambulanţe a fost atacat cu topoare, bîte şi pietre în urma viralizării unui videoclip de pe TikTok, în care cineva susţine că în comuna Glina există „ambulanţa neagră” care „fură copii”, este cutremurător. Şi sinistru, în acelaşi timp. Şoferul autosanitarei a fost rănit la ochi şi operat pentru că, aparent, nişte oameni nu au făcut distincţia între realitate şi un aşa-numit mit halucinant. Nu au putut discerne între informaţii verificabile, susţinute de diverse surse – fie acestea materiale, fie umane, dar reale –, şi o dezinformare grosieră. Totuşi, dincolo de faptul că este absolut regretabilă şi tristă, situaţia din Cluj nu e extrem de surprinzătoare. Pentru că oamenii – tinerii despre care vorbeam mai sus, în text şi, iată, nu doar ei, dar mai ales ei – nu fac diferenţa între regimurile de conţinut, nu pot separa cu uşurinţă informaţia de opinie. Tinerii din Gen Z au naturalizat marketingul, nu jurnalismul, ca producţie de conţinut. Tind să creadă că, dacă o platformă media arată bine din punct de vedere grafic, dacă are o identitate vizuală atent concepută, atunci aceasta are cu certitudine intenţia de a-ţi vinde ceva. Chiar dacă respectiva platformă face, de fapt, jurnalism, conţinut editorial de interes public. Pentru aceşti tineri crescuţi, cum spuneam, cu noile media, referinţa conţinuturilor pe care le consumă şi pe care le distribuie rapid şi fără mari dileme este popularitatea. Foarte puţini dintre ei au ca referinţă conţinutul în sine, calitatea acestuia, valoarea lui de adevăr.
Pentru adulţi este, desigur, mai comod să-i critice, să-i condamne. Le este la îndemînă să facă apel la replici de genul „tinerii din ziua de azi, care habar nu au de...” sau „vai de capul acestor copii, pe vremea mea nu era aşa”. La fel, oamenii care au – indiferent de vîrstă – o minimă educaţie media şi care nu consideră ca avînd valoare de adevăr o informație doar pentru că aceasta este promovată de sute de mii de persoane în social media tind şi ei, uneori, să aibă reacţii similare faţă de cei care consumă pe nemestecate, fără intenţia vreunei lecturi critice, tot soiul de aberaţii prezentate ca ştiri şi conspiraţii ridicole.
Consternarea faţă de ceea ce s-a întîmplat cu echipajul medical de pe acea ambulanţă nu e, evident, o soluţie, e doar o reacţie. La fel cum nu reprezintă o soluţie nici faptul că rîdem cu superioritate de cei care au pus mîna pe bîte şi de alţii asemenea lor, care, în raiul conspiraţiilor, TikTok-ul, colportează cu spor scenarii SF. Pe termen lung, îmi păstrez convingerea că educaţia media rămîne soluţia. Care ar trebui făcută nu doar în licee şi nu doar ca un opţional. Ar trebui studiată începînd măcar din clasa a V-a, dacă nu chiar de mai devreme. Apoi, probabil că instituţiile publice – inclusiv Administraţia Prezidenţială, pentru că, să nu uităm, am avut alegerile pe care le-am avut şi sînt multe necunoscute legate de procesul electoral şi acum – ar trebui să se implice în combaterea dezinformării prin propunerea de soluţii educative. Nu mai menţionez universităţile, pentru că la programele de profil se studiază deja de ani buni dezinformarea şi efectele sale. Pe termen scurt, sper ca, odată cu aplicarea şi în România a European Media Freedom Act, oamenii vor face măcar distincţia dintre un furnizor de servicii media şi un aşa-numit influencer. Pentru că EMFA defineşte clar ce e acela un serviciu mass-media. Că vor înţelege că există jurnalism şi orice altceva: zvon, informaţie neverificabilă şi neverificată, ştiri false şi deepfake-uri care inundă Internetul. Şi că numărul mare de urmăritori nu validează în mod necesar informaţia vehiculată, făcînd-o automat reală. Altfel, mă tem că la mine pe scară se va muta şi Alexander Skarsgård. Cu el o să fac scufundări.
Ada Codău este lector univ. dr. la programul de studii de licenţă Jurnalism, Universitatea „Ovidius“ din Constanţa.
Credit foto: Wikimedia Commons
