Siena e faimoasă nu doar pentru splendoarea orașului, ci și pentru manifestarea medievală numită Palio: cursa de cai din spectaculoasa piață centrală (ca o pîlnie, cum o descria cineva). Originile competiției se pierd în negura Evului Mediu. Se știe că regulile actuale datează din 1644 și că, de atunci, manifestarea se ține fără întrerupere. Cursa se organizează de două ori pe an, pe 2 iulie și pe 16 august, ambele date fiind legate de sărbătoriri ale Fecioarei Maria.
Am vrut să evităm Siena chiar în ziua festivalului, anticipînd o mare aglomerație și prețuri crescute la mai toate serviciile. Numai că festivalul a fost amînat cu două zile din cauza ploilor și s-a nimerit să se petreacă tocmai cînd am ajuns noi acolo. Pînă la urmă s-a dovedit a fi, bineînțeles, un noroc neașteptat. Cu vreo două ore înainte de marele start, pe străzile înguste și pietruite ale orașului se simțea o agitație neobișnuită. Știam că intrarea în piață e permisă pînă cu o oră înainte de începerea evenimentului și ne-am îndreptat într-acolo atrași ca de un magnet, împreună cu mulți alți întîrziați. Toți se grăbeau să nu piardă accesul. Una dintre străzile spre piață era deja blocată de polițiști care dirijau oamenii către alte intrări. De undeva, ca din văzduh, un fel de gong suna o dată la cîteva secunde, asemeni unui enorm puls. Am alergat spre ultima intrare posibilă, am trecut ușurați de cordoanele de polițiști, iar în față ni s-a deschis brusc marea piață, în lumina încă aurie a soarelui, gemînd de lume, în cea mai spectaculoasă și împodobită formă a sa. La ferestrele primăriei (datînd din 1250) și la toate balcoanele și ferestrele clădirilor istorice din jurul pieței ședeau domni eleganți cu doamne sau domnițe, multe cu pălării și evantaie, oficialități ale orașului și provinciei ori persoane care plătiseră destul pentru a li se asigura locuri de onoare. Toate ferestrele și balcoanele erau decorate cu drappi, cum le zic italienii, roșii. Un fel de covoare ornamentale, care se atîrnă peste balustrade.
În fața primăriei – Palazzo Pubblico – fuseseră ridicate tribune de lemn pentru instrumentiștii orchestrei de paradă, în costumele lor albastre de epocă, cu trompete heraldice și tamburi sau, mai pe românește, cu surle, trîmbițe și tobe. La marginea pieței, de jur împrejur era amenajată pista pentru cursă, cu nisip. Pe ea a început defilarea reprezentanților cartierelor Sienei. O paradă ca-n povești, cu cavaleri în armuri, duci, care alegorice trase de boi albi, uriași, și purtători de drapele care își aruncau steagurile în sus și le prindeau încrucișat. După paradă, marea cursă are loc între jocheii și caii care reprezintă cartierele istorice ale Sienei. În total, astăzi sînt 17 cartiere, dar după un sistem de repartizări și trageri la sorți, la fiecare cursă sînt prezenți doar zece competitori. Cele peste 100 de articole ale regulamentului permit o mulțime de lucruri. De exemplu, să plesnești cu cravașa calul adversarului sau chiar adversarul, să-l tragi de mînă ori să-l obstrucționezi (dar nu chiar în mod periculos). Se călărește fără șa și se fac trei tururi de piață. Marele perdant nu este cel care iese pe ultimul loc, ci călărețul clasat al doilea.
Caii se trag la sorți cu doar cîteva zile înainte de competiție, iar membrii cartierului trebuie să-și păzească calul pentru a nu fi sabotat sau otrăvit. Asemenea lucruri s-au întîmplat în secolele trecute. De asemenea, se pot pune la cale tot felul de alianțe, înțelegeri și mituiri între reprezentanții cartierelor. Asta deși cîștigătorul nu se alege cu nimic material, ci doar cu gloria și cu Il Drappellone, un steag care o înfățișează pe Fecioara Maria. Apropo, drapelul de anul acesta a fost creat de pictorița Teodora Axente din România. A fost ales de primărița Sienei, Nicoletta Fabio, și apreciat de artiști, dar criticat de arhiepiscopul de Siena, pentru figura prea androgină a Fecioarei Maria. Artista româncă a spus că aceasta e întruchiparea Madonei care îi apare ei în vis.
La baza competiției sieneze stă rivalitatea istorică dintre cartiere, cu zonele lor comerciale și breslele care le compun. Delimitările cartierelor sînt astăzi foarte precise, iar fiecare are pe străzi lampadarele și steagurile specifice. Unul are simbolul broaștei țestoase, altul pantera, unul melcul, altul girafa și așa mai departe. Un moment important e startul. Ordinea venirii concurenților la linia de start e trasă la sorți. Arbitrul îi cheamă pe rînd. Ultimul tras la sorți, însă, poate veni la start cînd vrea el. Cursa nu începe pînă cînd acesta nu ajunge la sfoara care marchează linia de plecare. La actuala cursă, reprezentantul cartierului Nicchio (Cochilia) a beneficiat de acest avantaj. L-am urmărit tot dînd tîrcoale minute în șir prin spatele celorlalți care, aliniați la start, se chinuiau să-și țină caii în frîu. Au fost și trei starturi false. Întrecerea propriu-zisă ține aproximativ un minut și jumătate, dar startul poate fi amînat chiar și două ore de călărețul ieșit ultimul la sorți. Un răstimp în care tensiunea crește și devine tot mai greu de suportat pentru spectatori, dar mai ales pentru competitorii care trebuie să stea aliniați la start, dar să fie totodată atenți și la mișcările celui de-al zecelea, care poate decide oricînd pornirea. Strategia lui e oricum aceea de a-i lua prin surprindere. Anul acesta a cîștigat chiar reprezentantul Nicchio, care a decis să se repeadă brusc în galop spre funia de start numai după ce și-a supus rivalii la peste un ceas de tatonări și amînări.
A urmat o nebunie. Locuitorii cartierului Nicchio au explodat de bucurie. Un entuziasm greu de înțeles pentru un străin. Se îmbrățișau pe străzi. Au mers apoi cu sutele, poate chiar cu miile, cu steagurile și eșarfele lor purtînd semnul cochiliei, la Domul cel mare al Sienei ale cărui uși li s-au deschis în dangătul clopotelor. Au cîntat, s-au veselit și au tras artificii pînă tîrziu în noapte. A doua zi au defilat din nou pe străzi în haine medievale albastre, cu steagurile lor, în răpăit de tobe (și ce ecou au tobele pe străzile Sienei), din nou spre faimosul Dom în două culori, cu pardoseala lui inegalabilă și în care sînt așezate busturile tuturor papilor din istorie. Cam așa arată o manifestare tradițională adevărată.
