Criticul cultural Ted Gioia, al cărui newsletter, numit The Honest Broker, a mai fost pomenit în această rubrică, se întreabă ce se întîmplă cu spațiile sociale ori comunitare unde ar fi trebuit să domnească liniștea și cum le-am putea recupera. Spre exemplu, companii feroviare cum este Amtrak au prevăzute, într-un tren, cîte un vagon numit Quiet Car, în care toate dispozitivele electronice trebuie folosite cu căști și cu volumul redus, apelurile telefonice nu sînt permise, iar conversația între pasageri e indicat să fie scurtă și pe un ton coborît. Chiar și așa, cei care caută acest „vagon al liniștii” se plîng că nu mai este nici el atît de tăcut, iar acesta nu e un caz izolat – spațiile de acest gen devin tot mai zgomotoase. Gioia mai menționează și cazul muzeelor unde copiii sînt bineveniți, chiar încurajați să se implice în diverse jocuri și să-și manifeste interesul pentru ce este expus acolo. Dar, în momentul în care zeci de copii se exprimă cum doresc, locul devine nefrecventabil pentru adulții fără copii.
Pînă nu demult, bibliotecile erau ultimele sanctuare ale liniștii, iar bibliotecarii aveau grijă să îi atenționeze ori chiar să îi dea afară pe cei care nu respectau regula de a nu scoate nici un sunet. Oamenii mergeau acolo să studieze, ca într-o fortăreață, departe de distrageri și distracții de orice fel. În ultima vreme însă, în biblioteci au apărut mici cafenele, se aude zgomot de cești și de cafea măcinîndu-se, iar oamenii stau de vorbă, ba chiar sînt permise videoconferințe sau discuții de grup (la Universitatea Columbia, de exemplu, în „camera de lectură” există un indicator care specifică acest lucru). Ted Gioia se întreabă ce ar mai putea înlocui această ultimă citadelă a liniștii și a reflecției, biblioteca, și încearcă să caute o explicație pentru acest fenomen al cotropirii sonore.
După ce au petrecut luni în izolare și ani ferindu-se de boală și de colectivități, din pricina pandemiei, oamenii au început să uite regulile nescrise ale politeții și bunului-simț în împrejurări sociale, au devenit mai gălăgioși, mai repeziți, mai dornici de interacțiune. Au început să folosească apelurile telefonice cu video, să vizioneze fără căști filme și diverse înregistrări de pe YouTube și nici măcar nu și-au mai pus problema că i-ar putea deranja pe cei din jur. Îi văd zilnic în metrou, într-un spațiu închis, unde nu mă pot îndepărta de ei, cum procedez, de regulă, pe stradă. Îmi dau tot mai tare muzica în căști și tot nu-i pot acoperi, ba chiar ajung să mă rog să nu mai fie semnal. Și nu sînt doar tineri, ca să poți spune că școala, în ziua de azi, nu mai educă. Mai degrabă sînt părinții lor, strigîndu-și în gura mare supărările și frustrările.
Recent, o reacție literară de răspuns a apărut în Polonia, țară care și-a pierdut majoritatea bibliotecilor în cel de-al Doilea Război Mondial. La începutul lunii septembrie, într-o stație de metrou din Varșovia s-a deschis o bibliotecă cu 16.000 de volume, care pot fi răsfoite și împrumutate pentru a fi citite în locul ecranelor, mai ales în drumurile subterane. 400 de volume au fost împrumutate chiar în prima zi, majoritatea fiind lecturi școlare, ghiduri de călătorie și cărți cu sfaturi practice. Revenind la zgomot, ar mai fi de menționat și faptul că Biblioteca Națională a Poloniei a prevăzut existența unei „camere zgomotoase”, unde oamenii să se poate angaja în discuții și să fie ținute diverse cursuri.
Într-o lume în care sîntem mereu conectați, cu conturi pe mai multe rețele sociale, care ne trimit notificări încontinuu, cu mail-uri care ne parvin, uneori, în număr de zeci pe zi și cu atîția oameni care vor să ne sune „doar un minut”, întrerupîndu-ne repetat din ce facem, a ajuns o misiune imposibilă să ne bucurăm nu de zile, ci de cîteva ore de liniște. Unii pleacă la munte sau în alte destinații fără semnal, știu persoane care își dezactivează rețelele sociale după un proiect important, pentru a se odihni, dar sînt meserii în care nu poți face asta fără să încurci o suită de oameni cu lipsa ta de răspuns. În special dacă ai copii sau rude în grijă, e vital să fii de găsit. Sigur că poți anunța pe toată lumea că ai o perioadă de concediu și să nu răspunzi solicitărilor și doleanțelor. Dar, chiar și așa, vor fi cîțiva (nu puțini) care așteaptă un semn de la tine „de îndată ce te întorci”.
Există, în mai multe țări, comunități care stabilesc întîlniri pentru mese, jocuri, bere, cafea, orice în afară de stat pe telefon. O idee bună de afaceri ar fi însă aceea de a le oferi doritorilor spații de liniște absolută. În care, vreme de cîteva ore, să nu te întrebe nimeni nimic, să ai dezactivate notificările și să poți citi, scrie, desena ori să te gîndești la ale tale. Mediile zgomotoase și interacțiunile sociale excesive ne obosesc, ne fac mai anxioși, iritabili, ba chiar deprimați. Încărcarea bateriilor nu se poate face altfel decît în liniște. Paradoxal, tocmai a sta cu tine însuți și „a te auzi cum trăiești” (ca să-l parafrazez pe Julian Barnes) reprezintă, pentru mulți dintre oameni, cel mai greu lucru.
Credit foto 2: Flickr
