Timișoara 2025 – capitala turismului urban

„Cînd compui ceva, trebuie să fii complet necritic cu tine, să-ți asumi orice idee ai avea. Abia apoi apare criticul, care șlefuiește ce ai creat. Sînt două persoane diferite. Nu poți fi, în același timp, și creator, și critic.” La un masterclass din cadrul festivalului JAZZx, ajuns la ediția cu numărul XIII la Timișoara, cel de la care am auzit aceste idei, aflat la cîțiva metri în fața mea, a fost nimeni altul decît Béla Fleck, cîntărețul la banjo cîștigător a 18 premii Grammy, din 1995 încoace, un muzician din New York care a învățat muzica Sudului și a adus bluegrass-ul în lumea jazz-ului modern.

Drumul său pe teritoriul muzicii a fost predestinat, dat fiind că tatăl lui i-a pus trei prenume de compozitori. A început prin a studia chitara, dar, după ce a auzit la televizor genericul unui serial numit Beverly Hillbillies, cîntat de muzicianul Earl Scruggs, a decis că banjo este instrumentul pe care ar vrea să-l studieze. „Eram interesat de chitară, dar pentru banjo am făcut o adevărată obsesie”, ne-a mărturisit Béla Fleck, adăugînd că, în muzică (și în orice profesie), cam pînă la 24 de ani realizezi deja dacă poți fi destul de bun sau nu. Și că, dacă nu simți că trebuie cu orice preț să faci ceva, că nu poți trăi altfel, atunci probabil e mai bine nici să nu te apuci. Lumea muzicii, e de părere Fleck, este una grea și, de multe ori, ceea ce ai început să faci din pasiune se lovește de ce e necesar să fie făcut și începe să dispară. Călătoriile, lucrul în echipă, turneele nu sînt pentru toți. Din fericire pentru el, și-a dat seama repede că la banjo se pot crea lucruri imposibile pentru chitară, dar și că acest instrument poate fi adus în jazz – la asta a contribuit și colaborarea lui îndelungată cu Chick Corea, spre care face o reverență cu Remembrance, un album dublu cu care a obținut anul acesta premiul Grammy pentru cel mai bun album de jazz instrumental. Consideră că e important să asculți muzică diversă, dar să-ți creezi propriul stil, iar colaborările lui neașteptate cu instrumente diferite au uimit întreaga lume. La Timișoara, a cîntat alături de Edmar Castañeda (la harpă) și Antonio Sánchez (la tobe), iar sunetele și genurile muzicale s-au combinat într-o experiență inedită și electrizantă pentru public.

Pe scena JAZZx au urcat în fiecare seară muzicieni care au adus, într-o Piață a Libertății plină-ochi, amprente diferite: jazz experimental, alternativ, la New Fossils (Budapesta), funk, soul și o prezență spectaculoasă la Adi Oasis – o interpretă din Franța, cu rădăcini în Insulele Caraibe și stabilită la New York –, dar parcă niciodată n-au vibrat scena și aerul atît de puternic ca la concertul lui Jacob Banks. Celebrate, Found și extrem de emoționantul Slow Up au fost trăite notă cu notă, în timp ce versurile vorbeau despre acceptare, injustiție, reziliență, pierdere și dragoste. „Be kind to one another. Be safe!”, a repetat Jacob Banks, indicînd de la începutul concertului unde sînt cei care se ocupau cu ordinea și de la care se putea cere ajutor, la nevoie. „E important ca toată lumea să ajungă la noapte acasă cu bine”, a mai spus el, iar asta a rotunjit întreaga atmosferă și a făcut-o perfectă.

Pînă duminică, 13 iulie, în Timișoara pot fi vizitate gratuit spațiile expoziționale ale Bienalei de artă contemporană Art Encounters, ajunsă la a șasea ediție, care explorează ideea de „ecou”, ca legătură între trecut (memorie) și prezent (creație). Curatoriată de Ana Janevski (MoMA New York) și Tevz Logar (cu o vastă colaborare cu instituții, colecții și edituri din întreaga lume) și aflată sub motto-ul Bounding Histories. Whispering Tales – în traducere liberă Istorii îngrădite. Povești tăinuite –, bienala aduce împreună peste 60 de artiști internaționali, din 30 de țări, și dialoghează în și cu trei spații: Comenduirea Garnizoanei, FABER și Casa Isho. Beneficiarul spre care se creează o punte este publicul, căruia i se deschid ferestre spre o lume văzută altfel, la figurat și chiar la propriu. În spațiul Garnizoanei, ferestrele decupate din ziduri, imaginate de arhitectul Attila Kim, pun în evidență însemnătatea istorică a clădirii și îți permit să arunci, din cînd în cînd, o privire la lumea de afară și să-ți creezi propriul dialog între interior și exterior.

Arta contemporană poate fi interacțiune, iar vizitatorii sînt invitați de multe ori să fie nu doar martori, ci și co-autori ai unor lucrări sau instalații, care devin astfel o radiografie a emoțiilor umane. Poți să faci o fotografie a unui moment care te impresionează, să scrii un cuvînt care să rămînă sau să-i compui o scrisoare artistului. Micile noastre istorii personale și fragmente de realitate ajung să contureze una colectivă, care dăinuie. Inspirată și de A Museum is a School, lucrarea lui Luis Camnitzer, bienala vine să arate, o dată în plus, importanța artei contemporane în educație și să o apropie publicului prin programe de mediere, tururi ghidate (unele susținute de artiștii prezenți în expoziții), conferințe, evenimente pentru elevi, încurajînd implicarea și gîndirea critică și transformînd astfel arta contemporantă într-un instrument de înțelegere și de schimbare a lumii în care trăim.

În primul week-end din iulie, în Parcul Rozelor din Timișoara are loc Festivalul Inimilor, o sărbătoare a coregrafiei folclorice și primul festival internațional organizat în România după Revoluția din 1989, un simbol al reconectării prin muzică și dans. Ajuns la ediția a XXXIV-a, evenimentul a reunit 35 de ansambluri din 14 țări, de la Argentina și Paraguay pînă la Grecia și Bulgaria, de la China și Thailanda pînă la Polonia și Serbia. Dansatorii au putut fi admirați și în Piața Unirii, la Bastionul Maria Theresia, ba chiar și în curțile bisericilor, duminica dimineața.

Vara continuă la Timișoara cu festivalul de film Ceau, Cinema!, în perioada 16-20 iulie, care aduce, pe lîngă filmele din competiție, premiere românești și străine, dar și proiecții speciale, inclusiv în aer liber. Iar între 1 și 3 august, Ziua Timișoarei este celebrată prin zeci de evenimente culturale – concerte și petreceri, dezbateri și ateliere. Prezența mea în oraș a fost posibilă grație Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației Timișoara.

Foto: JAZZx, ArtEncounters