Nu m-am gîndit niciodată despre mine că aș fi „auzitoare”, nici că o persoană surdă trebuie să vadă cum mi se mișcă buzele ca să înțeleagă ce spun, nici nu mi-am imaginat cum e așteptarea pentru niște părinți pînă află dacă copilul lor are deficiențe de auz ori cum te simți într-o mulțime de oameni care cîntă „La mulți ani!” în timp ce tu nu poți s-o faci. Filmul spaniol Sorda / Surzenie, scris și regizat de Eva Libertad, a cîștigat Premiul Publicului la recent încheiata ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Este cel mai emoționant film dintre cele în jur de douăzeci pe care le-am văzut la TIFF – nu într-un mod voit sau tragic, ci prin extraordinara încărcătură a unor momente care apar, odată cu aducerea pe lume a unui copil, în povestea unui cuplu altfel reușit. Un cuplu surd-auzitor pentru care regulile funcționării „în doi” trebuie schimbate, în care mama, la fel de speriată ori de nepregătită ca, probabil, orice mamă, se vede pusă față în față, fără arme, cu handicapul pe care, pentru sine, reușise să-l îmblînzească. E multă revoltă și sfidare, neputință și adaptare, dar și infinită iubire în acest film, de văzut pentru umanitatea lui, înainte de toate. Regizoarea Eva Libertad a declarat că inspirația ei au fost relația specială pe care o are cu propria soră surdă, artista și actrița Miriam Garlo, care joacă rolul principal, și dorința de a explora în profunzime complexitatea legăturii dintre universul surzilor și cel al auzitorilor. A dedicat premiul obținut la Cluj persoanelor cu deficiențe de auz din România și familiilor lor.
În secțiunea Zilele Filmului Românesc am văzut, în premieră la noi, Little Syria, un documentar realizat de Mădălina Roșca și Reem Karssli (coproducție Germania, România, Portugalia). Folosind imagini pe care cineasta Reem Karssli le-a filmat de-a lungul a douăzeci de ani, Little Syria urmărește viața familiei ei din Damasc, fuga în Europa pentru a scăpa de un regim violent, fără să știe dacă se vor mai întoarce, reconstruirea, nu tocmai facilă, a unei vieți în Berlin, permanenta nevoie de găsire a unor răspunsuri, de a arăta lucrurile în lumina corectă, de a balansa cît mai fin dezrădăcinarea și readaptarea. Multe cadre cu cei morți sau dispăruți nu sînt ușor de privit, dar sînt necesare în acest film-manifest pentru drepturile omului, în care camera se apropie fără să incomodeze și în care destinele individuale merg în paralel cu cel colectiv: revolta din 2011 din Siria, reprimată violent, războiul civil continuu, mărturiile despre centrele de detenție, sărăcia (la momentul realizării documentarului, peste 14 milioane de sirieni fuseseră forțați să-și părăsească țara), felul în care sirienii din Berlin i-au ajutat pe refugiații ucraineni și, în final, prăbușirea regimului Bashar al-Assad, în decembrie anul trecut, care așază întreaga poveste într-o ramă istorică.
Tata, scris și regizat de jurnaliștii Lina Vdovîi și Radu Ciorniciuc, este un documentar proiectat și premiat la festivaluri de film din întreaga lume, care nu se teme să intre în tema contondentă a relațiilor abuzive părinți-copii și a creșterii într-un mediu dominat de conflicte și teamă. Tatăl Linei, acum muncitor în Italia, într-un loc unde drepturile îi erau încălcate constant și era agresat inclusiv fizic, îi cere ajutorul pentru a-l reclama pe patron, iar povestea este documentată și urmărită pas cu pas pînă se face dreptate. În acest timp, ies la suprafață detalii traumatice, reproșuri și întrebări rămase, din trecut, în aer. Judecînd după aprecierea de care filmul s-a bucurat în rîndurile celor cu vîrstă apropiată de a realizatorilor, se pare că trauma generațională este ceva despre care abia acum începem cu adevărat să vorbim și care ne leagă în moduri invizibile, dar ferme.
Surpriza, pentru mine, a fost Love Hurts, documentarul regizat de Alexandru Mavrodineanu, pe care l-aș recomanda oricărui om care a crezut în eternitatea iubirii și a căzut de sus, s-a căsătorit și a ales greșit, a călcat strîmb sau s-a trezit înșelat, a căutat vindecare emoțională în toate formele de terapie posibilă, a refuzat să admită că a pierdut ori n-a mai deschis cutia trecutului, a încercat să funcționeze de unul singur, să fie un părinte bun înainte de toate sau n-a scăpat niciodată de furie. Personajele sînt veridice, oneste, relațiile apar prezentate fără cosmetizări, exact așa cum sînt (adică grele), iar filmările din timpul ședințelor de terapie (inclusiv de grup) ori de la cursurile „de masculinitate” cred că sînt o premieră într-un documentar românesc, care reușește să aibă și mult umor (tipic românesc și acesta).
În calupurile de scurtmetraje prezentate la Zilele Filmului Românesc au putut fi văzute și două filme proaspăt proiectate la Cannes, unde au primit nominalizări la premii dedicate scurtmetrajelor: Fursecuri și lapte (regia: Andrei Tache-Codreanu) și Alişveriş (regia: Vasile Todincă).
Retrospectiva TIFF vă așteaptă în acest week-end la Cinema „Elvire Popesco“ din București cu nouă filme din festival, inclusiv cîștigătorul Trofeului Transilvania, To a Land Unknown / Pămînt străin, al regizorului danezo-palestinian Mahdi Fleifel, o dramă despre supravițuire, compromisuri și speranță, avînd în centru doi refugiați palestinieni din Atena. De-a lungul verii și toamnei, filmele TIFF vor putea fi urmărite în alte orașe și festivaluri: TIFF Chișinău (25-27 iulie), TIFF Sibiu (7-10 august), la Festivalul Lună Plină din Biertan (15-17 august) și Sunscreen Film & Arts Festival din Constanța (22-24 august), TIFF Brașov (12-14 septembrie), TIFF Timișoara (18-21 septembrie) și TIFF Oradea (26-28 septembrie).
.jpg)
.jpg)
