În presa occidentală din ultimele săptămîni au apărut mai multe articole care au semnalat că, într-o predică ținută de curînd la mănăstirea Sfîntului Serafim de Sarov din Diveevo, Patriarhul Kiril al Rusiei s-ar fi referit la arsenalul nuclear rus ca la o binecuvîntare specială dată de Dumnezeu poporului rus, obținută nu în mică măsură prin intermedierea patronului mănăstirii. Desigur, referirile la armele nucleare și la Sfîntul Serafim de Sarov nu erau întîmplătoare. Orașul Sarov a fost în timpul Uniunii Sovietice și este și astăzi centrul de cercetare și dezvoltare a arsenalului nuclear rus. Strînsa relație dintre Putin și patriarhul Kiril este de asemenea foarte cunoscută și nu reprezintă nici o noutate. Prigonită după Revoluția bolșevică din 1917, Biserica Ortodoxă Rusă a reintrat în legalitate prin decizia lui Stalin din 1943. Cu trupele germane invadînd Rusia, Stalin avea nevoie de orice ajutor, inclusiv cel al Bisericii, pentru a ridica moralul poporului. Încă din 1943, statutul ancilar al Bisericii a fost clar și acceptat de ierarhi. Situația s-a perpetuat și după prăbușirea Uniunii Sovietice. Iar astăzi, Patriarhul Rusiei face ce îi spune Putin, cu care, de altfel, pare să fie în deplină simfonie ideologică. Evoluția Bisericii Ruse în strictă uniune cu statul rus face obiectul unei cărții extraordinare apărute de curînd în Marea Britanie, care merită să fie tradusă în limba română cît mai curînd: The Baton and the Cross. Russia’s Church from Pagans to Putin (Icon Books, Londra, 2025). Autoarea, Lucy Ash, este jurnalistă BBC cu o experiență de peste treizeci de ani în Rusia și în spațiul ex-sovietic. Cartea este extrem de bine documentată și abordează subiecte complexe. Din nevoia de concizie, am ales să discut doar două teme, care apar recurent în justificările religioase ale invadării Ucrainei: războiul sfînt și rugăciunile votive pentru victorie în război.
Războiul sfînt
De cînd Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie 2022, patriarhul Kiril a început să se refere la război ca la o misiune sfîntă, menită să mențină integritatea „Sfintei Rusii”. Dar această înțelegere a ortodoxiei ca pe o armă în arsenalul rus nu îi era străină nici lui Putin și nici patriarhului nici înainte de invadarea Ucrainei. În 2007, pe cînd Kiril era mitropolit de Smolensk și Kaliningrad, într-un gest de susținere a programului nuclear rus care „salvase patria” în timpul Uniunii Sovietice, ierarhul a sfințit armele nucleare de la Sarov. Mai mult, referindu-se la izolarea în care savanții însărcinați cu programul nuclear al Rusiei trăiau la Sarov, Kiril i-a comparat cu Părinții Deșertului. Tot în 2007, Biserica Ortodoxă Rusă l-a declarat pe Sfîntul Serafim de Sarov ocrotitorul complexului nuclear național. Folosirea Sfîntului Serafim de Sarov în război nu are limite. În primăvara lui 2023, în timpul contraofensivei Ucrainei, icoana făcătoare de minuni a Sfîntului Serafim de Sarov a fost purtată în avion militar pe deasupra zonelor pe unde atacau dronele inamicului.
Retorica războiului sfînt s-a intensificat semnificativ de la începutul războiului în Ucraina. În septembrie 2022, cînd Putin a fost forțat să emită decretul pentru mobilizarea parțială, patriarhul i-a venit în ajutor cu amplificarea temei războiului sfînt și chiar cu rugăciuni speciale despre misiunea „sfîntă” a Rusiei. Ca un papă medieval, patriarhul a promis mîntuirea soldaților care își dau viața în războiul sfînt al Rusiei. Iar și iar, Kiril i-a asigurat pe soldații care se îndreptau spre front că moartea pentru patrie le spală toate păcatele. Tema a fos preluată într-un document din 2024 dedicat „Prezentului și Viitorului Lumii Ruse”, în care patriarhul denunță „satanismul” căruia i-a căzut pradă Occidentul și laudă „războiul sfînt” din Ucraina, menit să o scoată de sub influența satanistă occidentală.
Rugăciune pentru Sfînta Rusie
Patriarhul susține efortul de război al Rusiei și prin rugăciune. Tot la momentul anunțării mobilizării parțiale, în septembrie 2022, patriarhul Kiril a introdus în liturghia din Biserica Ortodoxă Rusă o rugăciune votivă pentru victoria în războiul de salvare al „Sfintei Rusii”. Începutul rugăciunii arată așa: „Doamne Dumnezeul Puterilor, Mîntuitorule, uită-te cu milă la slujitorii Tăi, ascultă-ne și milostivește-te de noi, căci, iată, cei care caută vrajbă s-au aliat împotriva Sfintei Rusii, căutînd să dezbine și să distrugă poporul ei unit. Vino, Doamne, și ajută pe poporul Tău și adu-ne, prin puterea Ta, victoria. Ajută-i pe copiii Tăi credincioși, care luptă cu ardoare pentru unitatea Bisericii Ruse”. Din cuvintele rugăciunii rezultă că Rusia a fost atacată de cei care vor să îi distrugă unitatea, atît teritorială, cît și pe cea a Bisericii. Referința este clară la dogma curentă de la Kremlin care prezintă Ucraina ca parte a Rusiei, iar Biserica Ortodoxă a Ucrainei, a cărei autocefalie a fost recunoscută în 2018, ca pe o aberație schismatică. „Rugăciunea pentru Sfînta Rusie” este obligatorie în toate bisericile care țin de patriarhat. Cel puțin pe teritoriul Rusiei, preoții care nu o spun ca atare la liturghie își atrag pedeapsa patriarhului. Nici măcar o iotă a textului nu poate fi schimbată. Cînd preotul moscovit Ioann Koval a spus rugăciunea în biserică schimbînd cuvîntul „victorie” din text cu „pace”, s-a găsit imediat cineva să îl toarne. Consecințele nu s-au lăsat așteptate: Ioann Koval a fost caterisit pentru că a vorbit de pace în loc de victorie.
În Biserica Ortodoxă Rusă actuală nu e loc pentru dubiu sau pacifism. Fața ortodoxiei ruse sînt așa-numiții „popi Z”, care abordează cu mîndrie simbolul Z pe sutană și nu se rușinează să predice războiul sfînt. Indiferent de rezultatul de pe cîmpul de luptă, Biserica Rusă e din ce în ce mai izolată în propriile obsesii belicoase.
Valentina Covaci este specialistă în istoria Bisericii și liturghistă.
Credit foto Sfîntul Serafim de Sarov: Wikimedia Commons
