● Festivalul Celtic Transilvania, Băile Figa, ediția a IX-a, 10-12 iulie 2026 (festivalulceltictransilvania.ro).
Tot scormonind prin anunțurile festivalurilor obscure care nu s-au bucurat încă de prezența mea la mesele cu mici și bere, am dat și peste Celtic Transilvania. Mai găsisem și altele – bunăoară festivalul de rezistență anticomunistă Wallachian Gates de la Buzău, un eveniment ce promovează separarea artei de artist, cu trupe străine dintr-un soi de underground al underground-ului (chiar tranșee ale underground-ului). Ediția a fost însă amînată, probabil cu optimismul că AUR vor da totuși undă verde evenimentului după eventuale alegeri anticipate.
Dar să revin la Celtic Transilvania – poziționat în preajma orașului de provincie Beclean, o regiune mai cunoscută pentru festivaluri precum Nunta Zamfirei și Poalele Țibleșului. Costa 17 lei biletul de tren pînă în județul vecin, iar biletul pe trei zile costa cît trei ore la Untold, o ofertă irezistibilă.
Locul e categoric un element de atracție, în proximitatea unei stațiuni-ștrand proaspăt renovate ce beneficiază de acea prospețime a aerului pentru care lumea se duce la Gărîna ori Smida – aici nu chiar munte, dar o ambianță de deal similar energizantă. Dincolo de beneficiile homeopate, festivalul se învîrte în aceeași zonă de popularitate ca și Posada Rock sau Dark Bombastic Evening, dar cu o istorie ceva mai obscură și o oarecare preocupare pentru etno-metal – o idee născută, din cîte am înțeles, dintr-o colaborare româno-irlandeză sub pretextul prezenței istorice a celților în Transilvania.
Anul acesta, conceptul etno a fost reprezentat de trupe cîntînd în limba maternă din Portugalia (Gwyddion), Danemarca (Vansind) și ai noștri Sur Austru (descendenți din Negură Bunget și Grimegod).
Totuși, capetele de afiș au fost de o factură modernă și fără vreun specific stilistic, fiecare seară oferind divertisment dincolo de latura ideologică. Nemții Bonfire erau în anii ’80 rivali ai celor de la Scorpions, însă astăzi trupa e alcătuită predominant din mercenari recrutați în jurul chitaristului Hans Ziller. Nu credeam să am răbdare pentru așa ceva, dar uneori profesionalismul poate fi suficient pentru o experiență satisfăcătoare, trupa are suficiente hit-uri care să prindă de la prima audiție.
Pe danezii Royal Hunt i-am mai prins prin părțile noastre, sînt de altfel singura trupă pe care țineam să o văd la Celtic Transilvania, și a fost interesant să îi prind într-o formulă atipică (cu Mark Boals, vocea lui Yngwie Malmsteen), cu piese nuanțate diferit de versiunile cunoscute de pe albume, cu alte voci.
În fine, cireașa de pe tort a fost un concert ce nu are mai nimic de a face cu muzica, ci mai degrabă cu circul – grupul comedy-punk Green Jelly din California, care a avut cîndva în componență și unii membri Tool. Nu se poate descrie ce s-a întîmplat acolo, am impresia că s-au cîntat doar două piese în tot concertul („Green Jelly Suxx” și „Three Little Pigs”), cu o bună parte din public prezent pe scenă și trupa mai mult în public, un bal mascat cu personaje gonflabile din înalta cultură americană (Spongebob), din specificul locului (Dracula) și colace de la ștrandul de vizavi.
La acestea s-a adăugat un bogat program de promovare a rock-ului românesc la începutul fiecărei zile, similar cu ce se poate auzi în concursul Posada Rock, dar cu acoperire ceva mai transilvăneană. Fittonia, Underwaves, Symphress au deja pe aici statut de vedete regionale, se pare că generația din care s-au născut Alexandra Căpitănescu și Dora Gaitanovici e mai ofertantă decît bănuiam, poate sub influența părinților care nu s-au regăsit în rock-ul românesc al anilor ’90 și și-au făcut propriii copii artiști care să umple golul.
.jpg)
