Metaloglobus, cu nume de întreprindere tovărășească și patron sirian, nu pare că a ținut morțiș să vină la petrecerea de pe prima scenă. Se zvonește că cererea de a achiziționa măcar pentru cîțiva jucători bilete de avion către returul barajului de la Iași, vital pentru promovare, a avut soarta cererilor de excursii în străinătate ale persoanelor cu rude fugite în Occident înainte de ’89. Niet. Ianis Zicu, antrenorul, fostul jucător căruia i-a plăcut viața mai mult decît cariera, a demonstrat însă că seriozitatea se poată învăța. Tipul a reușit o mică minune, le-a pus-o în brațe șefilor săi și a plecat către un loc unde performanța chiar e dorită. Drept care Metaloglobus e deja cu apa la gură. Cu Csikszereda e invers. Patronul acestui club știe ce vrea. Vrea o echipă doar cu etnici maghiari și, eventual, ceva străini de România. Și să pregătească jucători pentru Naționala Ungariei. Mai apoi vin toate celelalte. Dar, ca și Athletic Bilbao la un alt nivel, limitatarea la un bazin de selecție de dimensiunile unui județ sau două e ca și cum ai apăsa pe accelerație și pe frînă în același timp. La vremea în care scriu, echipa din Miercurea Ciuc e pe ultima poziție în clasament, cu zece goluri încasate în doar trei meciuri. Nu-i de ici, de colea. O să ziceți că, totuși, campionatul e lung. De asta mi-e teamă și mie. Tortura, pentru cele două, ar putea căpăta subtilități asiatice. Dar la noi nu e ceva nou. O echipă care trebuia să fie doar o academie, cea a lui Hagi, a cîștigat titlul de două ori în ultimii zece ani (zero titluri Craiova sau Dinamo, care a mai trecut și printr-o retrogradare). Altele nu știu bine ce caută într-un loc în care ar trebui să zburde de fericire. Se zbîrlesc, se rătăcesc, agonizează. Turiști întîmplători. De-aia e fotbalul frumos, oricine are impresia că poate să îl joace. După care, ce să vezi, unii chiar trebuie să îl joace. Ghinion, cum ar zice fostul antrenor al republicii. Ăla de era să ne ducă în B.
