Se împlinește (mîine) un sfert de veac de la atentatele din septembrie 2001, atentate care au schimbat lumea pentru totdeauna. Istoriografia continuă să le întoarcă pe toate fețele, încercînd să le descifreze originea și derularea. Un lucru rămîne cert: ele au lovit inima democrației occidentale, modificîndu-ne tuturor dinamica și filozofia. Din multitudinea de evenimente petrecute în acea teribilă și, în continuare, neverosimilă zi, trei mă urmăresc în mod insistent. Sînt mai curînd trei imagini, două concrete, intrate deja în conștiința publică, a treia construită cu ochii minții, pe baza mărturiilor și analizelor ulterioare. Prima este a președintelui George W. Bush în clipa cînd i se șoptește la ureche informația despre debutul terorii – lovirea unuia dintre turnurile gemene din New York de către un avion de linie. Momentul nu putea fi mai delicat. Aflat la școala Emma E. Booker din Sarasota (Florida), liderul de la Casa Albă glumea cu elevii din clasa a doua. Șeful personalului, Andrew Card, îi spune, abrupt, ceva la ureche. Bush își pierde concentrarea și pare agitat. Apoi, cînd și al doilea turn este lovit, devenind clar faptul că America se află în mijlocul unor atentate teroriste, președintele se întunecă și privește în gol. Retrospectiv, acum cînd știm ce i se transmisese, vedem în acea fizionomie descompusă brutal și în acei ochi albiți de îngrijorare întreaga povară și durere a puterii. Înțelegem rapid tributul plătit pentru postura „celui mai puternic om de pe pămînt”.
A doua e chiar din mijlocul ostilităților, de la World Trade Center din New York. Turnurile au fost lovite, iar lumea trece prin haos și ororare. Poliția și pompierii se zbat să salveze răniții care ies buimaci din cele două clădiri în flăcări. Presa se află, și ea, la datorie. Un fotoreporter surprinde, în agitația generală, o polițistă (numele său, Moira Smith, va ajunge să fie cunoscut mai tîrziu) ducînd de braț, către o ambulanță, un bărbat plin de sînge pe față. Poza – limpede,vizibilă, în prim-plan – e astăzi istorică. Bărbatul, lucrător la o firmă din unul dintre turnuri, a supraviețuit și trăiește și în prezent. Continuă să dea interviuri despre acele clipe de coșmar și, cu precădere, despre salvatoarea lui, care l-a condus pînă la medici. Erau ultimele ei clipe de viață. Petrecute alături de el. Moira Smith nu a supraviețuit. A fost singura femeie-polițist căzută la datorie, la WTC, pe 11 septembrie 2001. După ce a predat rănitul ambulanțierilor, Moira nu a ezitat să revină în miezul lucrurilor terifiante. Atunci turnurile au început să se prăbușească. Smith a murit alături de cei pe care se întorsese să-i ajute. A lăsat în urmă o fetiță și acea ultimă fotografie. Fotografia unei femei pentru care conștiința profesională a trecut înaintea instinctului de conservare. Pentru care datoria a învins teama.
În fine, cea de-a treia imagine – creionată cu ochii minții – se leagă de zborul 93, deturnat de teroriști cu scopul de a lovi o ultimă țintă (după WTC și Pentagon), Casa Albă sau Capitoliul (mai probabil cea dintîi). Pasagerii și echipajul, avertizați deja, prin mijloacele de comunicare ale perioadei, de ce se întîmpla în țară realizează că vor fi, la rîndul lor, o „armă” de distrugere în masă. Într-un moment de formidabilă claritate morală, se solidarizează și deturnează ei înșiși deturnarea, forțînd teroriștii să prăbușească avionul într-o zonă nelocuită din Pennsylvania. S-au făcut filme și documentare după acest remarcabil episod (reconstituit din ceea ce oamenii au transmis, telefonic ori prin mesagerie, familiilor, luîndu-și rămas-bun de la rudele de care se despărțeau). Impresionează și azi însoțitoarea de zbor care fierbe apă pentru a o arunca pe teroriști și bărbații care se organizează pentru a ataca infamul cockpit. Psihologic, am putut cu toții decoda, în gestul lor, antidotul terorii. În numeroase împrejurări – înainte și după 11 septembrie 2001 –, Osama bin Laden și acoliții săi repetau, cu aroganță, că ei, jihadiștii, iubesc moartea la fel de mult precum americanii iubesc viața. Era evident de aceea că ei vor fi biruitori. Rețin că am scris un text emoțional, la vremea respectivă, unde sugeram că fundamentaliștii islamici ar putea avea o mare surpriză în interiorul propriei lor narative. Americanii, aidoma întregii lumi evoluate, iubesc și prețuiesc într-adevăr atît de mult viața, încît nu vor ezita, paradoxal, să moară pentru a o proteja de invazia halucinatorie a iubitorilor de moarte. Nu m-am înșelat. Zborul 93 (alături de alte, nenumărate, acte de eroism care au marcat istoria post-9/11) e dovada tulburătoare a unui asemenea paradox. Viața civilizației umane va fi mereu mai importantă decît viața eroului salvator, triumfător simbolic, astfel, în lupta cu moartea. O lecție americană importantă a acelui sinistru debut de mileniu.
Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Scene din viața unui universitar, Editura Junimea, 2023.
