Atacul împotriva bazei informatice a sistemului de cadastru și publicitate imobiliară, blocîndu-i-se funcționarea cîteva săptămîni, i-a îngrijorat pe toți cei care au negociat tranzacții imobiliare în această perioadă: simpli particulari, societăți mici și mari, mediul de afaceri în general, autorități publice din administrația centrală și din cea locală. S-a descoperit cu stupoare cît de vulnerabilă este această bază informatică, în absența unor module alternative de securizare a datelor. Paralizarea tranzacțiilor imobiliare în perioada de blocaj a generat pagube economice mari, dificil de măsurat.
Vulnerabilitatea informatică a sistemului de cadastru și publicitate imobiliară însoțește o altă vulnerabilitate, mult mai gravă, dar ignorată. Deși au trecut trei decenii de la adoptarea Legii nr. 7/1996 – prin care a fost inițiată reglementarea în domeniu, cu erori fundamentale de concepție, corectate doar parțial prin nesfîrșite modificări ulterioare și prin intrarea în vigoare a Noului Cod civil –, acest sistem se află încă într-un stadiu incipient de construcție și funcționare. Finalizarea și funcționarea sa eficientă sînt condiții indispensabile pentru securitatea drepturilor patrimoniale imobiliare.
Juriștii înțeleg bine rostul acestei afirmații. Pentru ceilalți, o scurtă explicație e necesară. Securitatea drepturilor patrimoniale, adică a drepturilor cu valoare economică, este un element esențial al securității juridice generale și se manifestă fie ca securitate statică, expresie a ocrotirii drepturilor existente, fie ca securitate dinamică, expresie a ocrotirii modurilor prin care se dobîndesc drepturile patrimoniale. În ambele sale dimensiuni, securitatea drepturilor patrimoniale este o stavilă în calea vătămărilor de orice fel pe care terții, din motive și în împrejurări diferite, le-ar putea cauza acestor drepturi. Între aceste două aspecte ale securității drepturilor patrimoniale există, de regulă, complementaritate. Securitatea statică este temeiul securității dinamice, iar odată realizată aceasta din urmă, ea devine temeiul unei noi configurații a securității statice.
Totuși, uneori se creează un conflict între securitatea statică și securitatea dinamică a drepturilor patrimoniale, respectiv în acele situații în care se ivește o contradicție între dreptul patrimonial și aparența sa, altfel spus, între adevăratul titular al dreptului patrimonial și cel care doar se manifestă ca titular, de cele mai multe ori pe baza unui mod de dobîndire nevalabil, deci fără a avea în realitate această calitate. Pe lîngă cele două soluții radicale de rezolvare a unui astfel de conflict, în sensul că se dă cîștig de cauză fie securității statice, fie securității dinamice, există și soluții de compromis. Dar, ca și în medicină, și în drept este mai importantă profilaxia decît terapeutica. De aceea, interesează în primul rînd nu soluțiile de rezolvare a conflictului dintre cele două forme ale securității drepturilor patrimoniale, ci metodele tehnico-juridice prin care se previne apariția acestui conflict, pentru a da satisfacție fie unor interese publice, fie unor interese private, fie unor interese din ambele categorii. Publicitatea drepturilor patrimoniale și a modurilor lor de dobîndire este cea mai importantă dintre aceste metode, rostul ei principal fiind acela de a preveni, în măsura posibilului, contradicția dintre dreptul patrimonial, ca realitate intelectuală, pe de o parte, și aparența sa, pe de altă parte.
Într-o studiu din 1943, fundamental pentru teoria juridică (Ideea de aparență și rolul său în dreptul civil român modern), Traian Ionașcu a exprimat exemplar această idee, precizînd că „misiunea ingrată a disciplinei dreptului este, mai întîi, de a preveni acest conflict, dacă este posibil să îl prevină; și dacă, totuși, cu toate încercările pe care le face tehnica juridică spre a evita posibilitatea de ciocnire între aspectele static și dinamic ale nevoii de securitate, conflictul se produce, dreptul va trebui să găsească formule de echilibrare a intereselor în opoziție, formule de compromis, care să satisfacă, măcar în parte, necesitățile morale și, poate mai mult, nevoile economice”.
Dintre toate tipurile de publicitate referitoare la drepturile patrimoniale și la modurile lor de dobîndire, interesează, în primul rînd, publicitatea imobiliară, deoarece – mai presus de valoarea economică a imobilelor, depășită de multe ori, în condițiile progresului tehnologic accelerat, de valoarea economică a multor bunuri mobile – drepturile reale imobiliare sînt baza tuturor celorlalte drepturi patrimoniale. De securitatea acestor drepturi, în ambele dimensiuni, statică și dinamică, depind securitatea investițiilor în industrie, agricultură, transporturi și construcții, prevenirea conflictelor economice și a celor juridice, ordinea socială și siguranța persoanei.
Au trecut trei decenii de la adoptarea Legii nr. 7/1996 și 15 ani de la intrarea în vigoare a noului Cod civil. În toată această perioadă sistemul de cadastru și publicitate imobiliară a fost finalizat doar într-un număr redus de comune. Nici un oraș, nici un municipiu, nici un județ nu beneficiază integral de acest sistem.
Două lecții amare rămîn în urma atacului împotriva bazei informatice gestionate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Una rezultă dintr-o vulnerabilitate evidentă: e nevoie urgentă de soluții alternative pentru a consolida securitatea bazei de date a acestui sistem; altfel, noi atacuri informatice ar putea bloca iar funcționarea sistemului, cu pagube materiale și mai mari și cu riscuri majore pentru siguranța națională. Alta rezultă dintr-o vulnerabilitate mai puțin vizibilă pentru public, dar mult mai gravă: sistemul integrat de cadastru și publicitate imobiliară este departe de a fi finalizat; ca urmare, s-a produs în ultimele trei decenii o imensă inflație litigioasă în materie imobiliară, care consumă inutil resurse financiare și de timp, generînd neîncrederea investitorilor și amplificarea sentimentului de injustiție socială.
Cum s-a ajuns aici? Ce e de făcut?
Notă: în cele două texte subsumate acestui titlu au fost adaptate – pentru a le detașa, în măsura posibilului, de jargonul de specialitate – idei și formulări dintr-o lucrare juridică publicată anterior.
Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.
