Președintele SUA, Donald Trump, și-a exprimat din nou interesul de a-l întîlni pe dictatorul nord-coreean Kim Jong-un. Sora lui Kim însă, care e unul dintre cei mai apropiați consilieri ai săi, a descurajat pentru moment această idee. Indiferent că e vorba de un semn de dezinteres sau de o tactică de negociere, trebuie să răspundem la două întrebări: Ce anume se așteaptă Trump să obțină din discuțiile cu Kim? Și cum intenționează să-și atingă obiectivul (obiectivele)?
Scopul discuțiilor lui Trump cu Kim din timpul primului său mandat a fost de a obține dezarmarea nucleară a Coreei de Nord. Nu a reușit. De atunci, numărul ogivelor nucleare ale Coreei de Nord a crescut semnificativ (la 57, spune Trump), la fel ca și raza de acțiune și precizia rachetelor pe care le-ar putea lansa în întreaga regiune și în întreaga lume.
Este aproape sigur că un efort similar reînnoit va avea același rezultat. Kim e aproape sigur că securitatea sa se bazează pe deținerea unei forțe de descurajare nucleară credibile. Kim a observat, fără îndoială, că Statele Unite au atacat Iranul, care nu deținea arme nucleare, că au procedat la fel cu Irakul și că NATO a făcut același lucru cu Libia, după ce conducerea țării a renunțat la programul său nuclear. La fel, Rusia a invadat Ucraina în 2014 și, din nou, în 2022, după ce Ucraina renunțase la arsenalul său nuclear post-sovietic, în schimbul unor garanții de securitate care nu au fost respectate.
Kim înțelege și că nimeni nu l-ar băga în seamă dacă Coreea de Nord nu ar deține arme nucleare. Relevanța și prestigiul său, precum și ale țării, depind în mare măsură de un stoc nuclear în continuă creștere.
Trump supraestimează doi factori care stau la baza încrederii sale în eficiența diplomației. Primul este presupusul farmec al propriei diplomații. Practic, fiecare președinte american crede că puterea sa de persuasiune și relația personală cu orice lider străin e de mare însemnătate. Istoria sugerează că lucrurile stau mai degrabă invers.
Trump pare, de asemenea, să supraestimeze atractivitatea dezvoltării economice de care ar putea beneficia Coreea de Nord, în cazul ridicării sancțiunilor internaționale. Ceea ce contează cel mai mult pentru Kim este menținerea la putere a sa și a succesorului ales de el – mai degrabă decît prosperitatea și fericirea nord-coreenilor. Deschiderea țării i-ar putea periclita cel mult controlul asupra puterii. Revoluțiile sînt mai probabile pe fondul unor așteptări în creștere decît în condițiile unei represiuni eficiente.
Așadar, dacă dezarmarea nu este un obiectiv realist, poate că e posibilă măcar o anumită formă de control al armamentului. Ar merita explorată stabilirea unor limite privind cantitatea și calitatea capacităților nucleare și balistice ale Coreei de Nord. Această măsură presupune însă un anumit risc, întrucît ar fi percepută ca o legitimare și o acceptare a deciziei Coreei de Nord de a se retrage din Tratatul de Neproliferare Nucleară și de a dezvolta un program de armament, ceea ce ar provoca neliniște sau chiar reacții mai grave în rîndul multor oameni din Coreea de Sud și Japonia.
Merită menționat și sprijinul acordat de Coreea de Nord războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, deși este puțin probabil ca Kim să întrerupă acest sprijin, avînd în vedere asistența în domeniul energetic și nuclear pe care regimul său se pare că o primește în schimb de la ruși. Și aici se pune întrebarea despre ce și cît poate obține efectiv diplomația, și cu ce preț.
Ceea ce ne trimite la Coreea de Sud, un aliat esențial și de lungă durată al SUA. Peninsula Coreeană a fost scena primului conflict armat al Războiului Rece. Peste 36.000 de americani și-au pierdut viața, inițial în eliberarea Coreei de Sud, iar ulterior într-o încercare eșuată de a unifica țara prin forță.
Astăzi, Coreea de Sud e o poveste de succes majoră, un studiu de caz pentru trecerea de la un autoritarism corupt și sărăcie extremă la o democrație viguroasă cu o economie înfloritoare – în prezent, a 14-a cea mai mare din lume. Trump pare să trateze această relație ca pe un joc cu sumă nulă: el crede că are mai multe șanse să-și atingă obiectivele din Coreea de Nord dacă sacrifică relația SUA cu Coreea de Sud. E mai probabil ca situația să fie exact invers.
Dar lui Trump nu-i stă în cale istoria. El a impus taxe vamale Coreei de Sud în ciuda unui acord de liber-schimb, a retras sistemele de apărare antirachetă în fața unei amenințări balistice nord-coreene în creștere și, de curînd, a redus durata și amploarea unui important exercițiu militar comun SUA-Coreea de Sud, pe care l-a considerat costisitor și inutil de provocator.
Nu este clar ce anume îl motivează pe Trump. Poate că vede în Coreea de Nord o oportunitate de a arăta succes în politica externă care să distragă atenția de la eșecul său în Iran. Sau poate că acționează pur și simplu din ranchiună, jignit de refuzul Coreei de Sud de a-l ajuta într-un război pe care aceasta îl contestă (și care a dus la creșterea prețurilor la energie și la penuria de materii prime esențiale pentru industrie).
Cert e că Trump nu pare să înțeleagă că descurajarea depinde de credibilitatea capacității de apărare. Ceea ce e periculos, nu în ultimul rînd pentru că 28.000 de soldați americani sînt staționați în Coreea de Sud, pe care SUA sînt obligate prin tratat să o apere.
Tentativa diplomatică a lui Trump va eșua dacă prin succes înțelegem a-l convinge pe Kim să renunțe la armele sale nucleare. Mai mult, conținutul și forma acestei inițiative diplomatice – desfășurată unilateral și fără a informa Guvernul sud-coreean – riscă să submineze cu timpul credibilitatea garanțiilor de securitate oferite de SUA. În loc de o singură Coree dotată cu arme nucleare, am putea ajunge să avem două, ceea ce sporește perspectiva unui nou război pe peninsulă, după 75 de ani de acalmie. Mai grav, condițiile care au creat stabilitate nucleară în timpul Războiului Rece vor fi extrem de greu de reprodus, ceea ce învie spectrul utilizării unei arme nucleare pentru prima dată după 1945.
Richard Haass, președinte emerit al Consiliului pentru Relații Externe, este consilier principal la Centerview Partners, profesor universitar extraordinar la Universitatea din New York și autorul buletinului informativ săptămînal Home & Away, publicat pe Substack.
Copyright: Project Syndicate, 2026
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEŞU
