Se spune că, dacă te preocupă mult timp ceva anume – o temă, un obiect, un țel –, ajunge aproape să te bîntuie. Îți dorești o anumită mașină pentru care strîngi bani, o vezi la fiecare colț de stradă; vrei să ai un copil, te lovești de cărucioare peste tot; ai în plan să te apuci de un hobby, îți apar numai anunțuri legate de echipamentul necesar. Coincidențe, le-ar spune unii. Eu aș zice că, dacă mintea se concentrează pe un subiect, acela se ridică mereu la suprafață. De aproape patru ani (și 200 de texte), de cînd scriu această rubrică, nu-mi apar în fața ochilor decît informații, articole și povești legate de vîrsta de mijloc.
„Why Midlife Might Actually Be Awesome” / „De ce jumătatea vieții ar putea fi extraordinară”, un articol semnat de Shanna B. Tiayon în Greater Good Magazine (și primit de mine în newsletter-ul Recorder), te anunță de la început că vîrsta de mijloc, pe care o definește ca fiind aproximativ de la 40 la 60 de ani, vine cu o grămadă de plusuri, cum ar fi relații mai solide și scopuri mai însemnate. Ba mai mult, citează specialiști care susțin că așa-zisa „criză a vîrstei de mijloc” precum și „curba fericirii” (care implică un grafic în formă de U pentru aceasta) sînt concepte învechite, ce există mai mult în mentalul colectiv decît în realitate. Mai degrabă, se sugerează, am putea vedea acest parcurs prin viață ca pe o suită de munți mai mari sau mai mici, pe care îi urcăm și coborîm, cu unul central de unde se poate observa întreg peisajul.
Margie Lachman, psiholog și profesor la Brandeis University, Massachusetts, director al Lifespan Lab, afirmă că doar 10-20% din adulți ar avea o astfel de „criză a vîrstei de mijloc” și că momente de introspecție și de decizie apar, de fapt, pe tot parcursul vieții. Cercetătoarea aduce în discuție studii care arată că personalitatea noastră este în continuă transformare pînă la vîrsta de 50 de ani, abia apoi trăsăturile încep să se stabilizeze, iar diferența între cine sîntem și cine ne-am dori să fim este din ce în ce mai mică.
Legat de ce cîștigăm odată cu avansarea în vîrstă, articolul vine cu cîteva exemple argumentate. Pentru cei care se tem că-și vor pierde capacitățile cognitive, vestea bună este că există, în clasificarea făcută de Lachman, o inteligență fluidă (gîndire și inovație), dar și una cristalizată (experiență, înțelepciune, capacitate de sinteză), iar aceasta din urmă devine chiar mai ascuțită cu vîrsta, spre 60 și 70 de ani. Pentru a o consolida și pe cea fluidă, sînt încurajate noutățile: un hobby, o limbă străină, o călătorie într-un loc unde nu am mai fost.
Un alt aspect care ne sperie la îmbătrînire sînt problemele de sănătate care pot apărea. Margie Lachman vine și aici cu o încurajare: dacă reușim să îmblînzim stresul din viața de zi cu zi – prin exerciții fizice regulate, o rutină zilnică și relații sociale potrivite – și sistemul nostru imunitar va fi protejat. Și, dacă tot a venit vorba despre relații interumane, foarte mulți dintre cei de 40-50 de ani se află în situația de a avea grijă și de copii, și de părinți. Suportul social, oamenii cu care alegem să ne petrecem timpul liber, pe care-i putem căuta dacă avem nevoie de ajutor, cei în fața cărora ne putem destăinui fără teamă că ne vor judeca contribuie substanțial la starea noastră de bine și la optimismul de fiecare zi. Și tot la vîrsta de mijloc, mai spune articolul, începem să ne gîndim la ce lăsăm în urmă, să ne implicăm în activități civice, de voluntariat sau de mentorat și, toate, dau existenței noastre un sens.
Nu sîntem neputincioși în fața provocărilor vîrstei de mijloc, își încheie optimist articolul Shanna B. Tiayon, care, între altele, semnează și un newsletter numit Happier in the Middle / Mai fericit la mijloc. M-am abonat și eu la el, deși sînt departe de a-mi numi rubrica „Fericirea medie”. Coincidența face că aveam în plan să coordonez un Dosar despre îmbătrînire, cu lucrurile pozitive pe care le aduce, cu ce am învățat cu vîrsta, ce facem mai bine, ce alegem mai înțelept, unde ne investim energia și timpul cu folos. Ce greșeli n-am mai repeta și ce oameni nu am mai primi în viețile noastre, nici măcar cu roluri (minore) temporare. „Atunci fă-l despre maturitate”, mi-au sugerat colegii, și așa a rămas că voi proceda. Nu ne place cuvîntul acesta, „îmbătrînire”, deși el implică și toate aspectele benefice pe care le-am descris pînă aici. Îmbătrînim, iar cele 200 de texte (și aproximativ un milion de semne) scrise la această rubrică, în cei patru ani scurși, nu m-au întinerit nici măcar cu o zi. Mi-au adus însă multe alte lucruri prețioase.
Credit foto: Wiktoria Jaśniewska / Flickr
