Pot progresiștii să asigure creșterea economică?

Administrația președintelui american Donald Trump este deosebit de ostilă față de Mamdani, care a devenit un caz-test pentru genul de agendă progresistă orientată către oameni pe care republicanii (și mulți democrați) o condamnă ca fiind incompatibilă cu

Cînd primarul orașului New York, Zohran Mamdani, i-a numit pe Anthony Shorris și pe Lina Khan la conducerea Corporației pentru Dezvoltare Economică (Economic Development Corporation – EDC) a orașului – în calitate de președinte și, respectiv, președinte al consiliului de administrație –, el a făcut mai mult decît să ocupe două posturi vacante importante din administrația sa. El a subliniat, de asemenea, recunoașterea unei provocări-cheie cu care stînga se confruntă de mult timp: cum să asigure nu doar redistribuirea economică, ci și creșterea economică.

Așa cum este obișnuit în rîndul stîngii, mesajul electoral cîștigător al lui Mamdani s-a concentrat pe partea de redistribuire a ecuației: îmbunătățirea accesibilității, susținerea înghețării chiriilor, asigurarea utilizării gratuite a autobuzelor publice, înființarea de magazine alimentare municipale, promovarea echității rasiale, asigurarea îngrijirii universale a copiilor și impozitarea celor mai bogate gospodării. De la preluarea mandatului la începutul acestui an, el a înregistrat progrese notabile în ceea ce privește multe dintre aceste promisiuni, consolidînd în același timp guvernanța de zi cu zi și furnizarea serviciilor de bază, reducînd birocrația și promovînd construcția de locuințe.

Succesele inițiale ale lui Mamdani sînt cu atît mai impresionante cu cît, la fel ca alți primari americani, el se confruntă cu limite structurale în ceea ce privește politicile sale, inclusiv un guvern de stat care restricționează sfera de acțiune a orașului în materie de impozite și reglementare, precum și o piață a obligațiunilor sceptică față de redistribuire. Mai mult, orașul New York este centrul unei regiuni economice metropolitane fragmentate, în care orașul stimulează creșterea economică – și suportă costurile și problemele generate de acest proces –, în timp ce suburbiile independente din punct de vedere politic acaparează o mare parte din bogăție.

Pentru a complica și mai mult situația, administrația președintelui american Donald Trump este deosebit de ostilă față de Mamdani, care a devenit un caz-test pentru genul de agendă progresistă orientată către oameni pe care republicanii (și mulți democrați) o condamnă ca fiind incompatibilă cu creșterea economică și inovarea. Dar Mamdani nu este singurul care se confruntă cu astfel de critici, și nici aceasta nu este o problemă exclusiv americană. În întreaga Europă, liderii care promit justiție economică au avut dificultăți în a convinge publicul că pot aduce dinamism.

Acesta a fost cazul social-democraților germani, ale căror propuneri orientate spre redistribuire s-au dovedit insuficiente pentru a-i împiedica să scadă în sondaje la procente cu o singură cifră în unele landuri. Același lucru este valabil și pentru alianța de stînga din Franța, care promovează în mare măsură un program axat pe redistribuire, incluzînd un salariu minim mai mare, controlul prețurilor și un impozit pe avere. În 2024, mai mulți alegători au declarat că au încredere în partidul de extremă-dreapta al Marinei Le Pen în ceea ce privește economia, mai mult decît în alianța de stînga sau în alianța de centru a președintelui Emmanuel Macron.

Alianța de stînga aflată la guvernare în Spania pare să fi schimbat situația, înregistrînd o oarecare creștere economică. Însă cota sa de popularitate este în scădere, parțial din cauza lipsei de progrese în privința unui alt element-cheie al agendei de justiție economică: accesibilitatea locuințelor.

Aceste dificultăți politice indică o provocare fundamentală. Într-o perioadă marcată de inegalități istorice și investiții publice insuficiente, redistribuirea este esențială; însă nici o administrație nu poate asigura accesibilitatea locuințelor doar prin impozitare și reglementare. Esențială e și o agendă care să stimuleze creșterea economică, generînd locuri de muncă de calitate și capacitate de producție.

Dani Rodrik, de la Harvard, propune o soluție. În cadrul conceptului său de „productivism”, guvernele își dezvoltă capacitatea de a crea locuri de muncă de calitate la scară largă, nu în sectorul manufacturier – un sector care trezește multă nostalgie, dar care are un potențial limitat de creștere a ocupării forței de muncă –, ci în servicii precum sănătatea, logistica, ospitalitatea și îngrijirea copiilor și a persoanelor vîrstnice. Această abordare este în concordanță cu progresismul, întrucît „acordă mai puțină încredere piețelor” și „privește cu suspiciune marile corporații”, punînd în același timp accentul pe „producție și investiții în detrimentul finanțelor, precum și pe revitalizarea comunităților locale în detrimentul globalizării”.

Elementele acestui cadru sînt evidente în agenda EDC pentru New York, care include utilizarea „terenurilor, finanțării și investițiilor deținute de municipalitate” pentru a „crea locuri de muncă de calitate” și a „sprijini întreprinderile mici”. Iar alegerile lui Mamdani par favorabile punerii în aplicare a „productivismului”. Shorris este un veteran al administrației orașului New York – avînd în trecut funcțiile de director executiv al Autorității Portuare și de prim-adjunct al primarului sub Bill de Blasio – care este respectat de comunitatea de afaceri a orașului.

În schimb, Khan, care a prezidat Comisia Federală pentru Comerț sub președintele Joe Biden, și-a construit reputația contestînd concentrarea puterii corporatiste și folosind Guvernul pentru a apăra lucrătorii, întreprinderile mici și consumatorii împotriva acesteia. Dincolo de EDC, Julie Su – prima viceprimăriță pentru justiție economică din istoria New York-ului și fostă secretară interimară a Ministerului Muncii – va apăra drepturile lucrătorilor, bunăoară prin sprijinirea sindicalizării, promovarea formării profesionale a lucrătorilor și îmbunătățirea calității locurilor de muncă.

Însă protejarea lucrătorilor și sprijinirea întreprinderilor mici nu vor genera locuri de muncă de calitate la scară largă. Administrația lui Mamdani trebuie să găsească și modalități de a colabora cu marile firme din sectoarele care constituie pilonii economiei orașului New York și care finanțează bugetul acestuia, și anume finanțele, sănătatea, logistica și tehnologia. Dacă Mamdani nu va reuși să înregistreze progrese în această direcție curînd, le va da apă la moară criticilor stîngii în perioada premergătoare alegerilor intermediare din noiembrie.

Experiența noului prim-ministru laburist al Marii Britanii, Andy Burnham, arată cît de fragil va fi acest echilibru. În calitate de primar al regiunii Greater Manchester, Burnham a contribuit la crearea premiselor pentru ca această regiune să atingă cea mai rapidă creștere din Marea Britanie, inclusiv prin investiții în domenii precum educația și transportul public. Aceste eforturi au fost susținute prin delegarea către autoritățile regionale a unor competențe de cheltuieli și de luare a deciziilor.

În calitate de prim-ministru, Burnham a solicitat mai multă „flexibilitate” în cadrul reglementărilor fiscale pentru a finanța investiții precum „cel mai mare program de construire a locuințelor sociale de după război”, alături de creșterea cheltuielilor pentru apărare. Însă piața obligațiunilor a reacționat negativ la planurile lui Burnham, temîndu-se de o creștere bruscă a îndatorării. Ratele mai mari ale dobînzilor ar putea limita programul lui Burnham și potențialul general de creștere al Regatului Unit.

Burnham dorește, de asemenea, să ducă mai departe procesul de delegare a competențelor. Mariana Mazzucato, de la University College London, consideră că acest lucru poate juca un rol important în stimularea creșterii incluzive, atîta timp cît este urmărit în contextul unei strategii industriale naționale. Însă presiunea politică de a obține victorii rapide ar putea submina capacitatea lui Burnham de a satisface diversele părți interesate – alegătorii, piața obligațiunilor și întreprinderile care iau în considerare investițiile. Același lucru este valabil și pentru Mamdani.

Cu toate acestea, Mamdani a demonstrat că nu se teme să abordeze problemele dificile. Deși asigurarea creșterii economice în paralel cu echitatea ar putea fi una dintre cele mai spinoase provocări ale politicii economice actuale, faptul că i-a numit pe Shorris și pe Khan, cu reputațiile și experiențele lor contrastante, sugerează că Mamdami înțelege corect această situație. În condițiile în care mandatul de primar al lui Mamdani s-a impus ca un model de referință al politicii progresiste, întreaga stîngă atlantică ar trebui să-l susțină.

 

Rick McGahey, cercetător principal la Institutul pentru Rase, Putere și Economie Politică, este fost director executiv al Comitetului Economic Comun al Congresului SUA.

 

Copyright: Project Syndicate, 2026

www.project-syndicate.org

 

traducere de Matei PLEŞU

 

Credit foto Zohran Mamdani: Wikimedia Commons

Share