PNL și USR s-au ferit pe cît au putut de mult să transforme lupta surdă cu președintele României într-un război public și asumat. Au criticat rar acțiunile prezidențiale și atunci cînd au făcut-o au ales cuvinte moi pe care le-au rostit fără convingere. Asta cînd au reușit totuși să spună ceva pentru că de multe ori și-au întors privirea și au înghițit în sec așteptînd momentul unei împăcări după o despărțire care n-a fost niciodată asumată ca atare.
În tot acest timp, statul lucrează voios la destructurarea celor două partide a căror principală vină este aceea că nu urmează religios direcțiile trasate de încîlcita logică prezidențială și îndrăznesc să aibă opinii vag divergente. Celeritatea cu care tribunalele au desființat decizii politice ale PNL, hotărîrea mai degrabă dubioasă a CCR referitoare la Dominic Fritz, luată în timp ce alt paragraf care l-ar fi afectat pe președinte a fost altoit cu joarda neconstituționalității, creează un peisaj greu de trecut pe seama ochilor legați ai zeiței.
PNL și USR au greșit. Au întreținut interesat o relație ambiguă cu președintele sperînd că domnia-sa va reveni cumva la platforma pe care a fost ales. Au pus tactica înaintea strategiei și acum amîndouă sînt într-o situație foarte grea. Se mint convenabil că au ales calea pragmatismului. Aș observa aici că, procedînd astfel, îi fac un rău și președintelui care, în interacțiunile directe, nu este contrazis aproape niciodată, întărindu-și astfel convingerea absurdă că alegerile sale sînt cele corecte. Dar e o diferență între cele două tabere.
În timp ce Nicușor Dan a ales de bunăvoie colțul în care s-a retras, PNL și USR nu fac nici o alegere. Sînt într-un fel de spațiu tranzitoriu pe care refuză stupid să îl părăsească. Nu e nimic pragmatic în a menține o relație cordială cu un sistem al cărui obiectiv evident este acela de a-ți anula autonomia și identitatea.
Președintele este contestat în spațiul public de AUR și de propriii săi alegători. Dar aproape niciodată de partidele care l-au susținut în trecerea sa de la activist civic la primar și, mai tîrziu, la șef al sistemului, după cum chiar domnia-sa s-a intitulat semi-autoironic. Refuzul de a admite despărțirea de președinte pune PNL și USR în poziția stranie în care guvernează, dar sînt și în opoziție, au funcții, dar prea puțină putere, administrează, dar au frîna trasă. Ambiguitatea asta este păguboasă și trebuie să înceteze. Principala ei victimă e credibilitatea celor două partide.
Nicușor Dan își explică adesea raportarea la criza politică prin necesitatea de a păstra direcția pro-occidentală a României. Termenul pro-occidental este ales astfel încît să evite noțiuni mai stricte cum ar fi democrație liberală sau stat de drept. Pro-occidental era și Augusto Pinochet, dar asta nu îl făcea un democrat. Nu sugerez aici că dl Dan e vreun dictator militar, ci doar că îi displac un pic prea mult partidele, inclusiv cel pe care l-a fondat.
Intervențiile brutale ale statului în viața partidelor, tentativa de a le omogeniza într-o pastă indigestă și incapabilă să opună rezistență încep să semene tot mai mult cu o strategie de rusificare lentă și neasumată a ansamblului politico-instituțional românesc. Ce înțeleg prin rusificare: o democrație electorală, nu una funcțională, diversitate politică mimată, subordonarea instituțiilor în fața unei clientele rapace, secretomanie și lipsa de control civil asupra serviciilor secrete, libere în acest moment să facă aproape tot ce vor fără ca cineva să pună vreodată întrebări reale. Nu trebuie să fii admirator al Kremlinului ca să îi împrumuți modelul. Trebuie doar să uiți convenabil de ce ai ajuns într-o poziție de putere, să fii înconjurat de complici confuzi sau direct interesați de anularea progresului democratic al țării. Și, mai ales, să crezi că altfel nu se poate, oferind explicația jignitoare că trăim vremuri complicate.
Se poate altfel, apărînd valori și evitînd confuzii convenabile. În calitate de ultime partide încă convinse de utilitatea democrației liberale, PNL și USR trebuie să renunțe la autohipnoza pe care o tot practică de vreun an de zile. Sînt obligate să își asume curajos opoziția la ceea ce începe să semene cu o strategie de erodare conștientă a fundamentelor democratice ale statului român. Asta înseamnă inclusiv despărțirea definitivă de un președinte care a ales de bunăvoie un alt drum. Ar trebui să o facă acum, nu cînd va fi aruncat neceremonios coșul de rufe murdare pentru a fi scoase la lumină mai tîrziu, curățate de idei proprii și apretate cum se cuvine, pentru a sublinia ipocrit diversitatea politică.
Încep să devină evidente trăsăturile regimului Nicușor Dan. Dieta prezidențială e o salată indigestă de autoritarism accidental, neîncredere în mecanisme democratice și mesianism minor dublat de un dispreț aproape militant pentru necredincioși. Mi-e din ce în ce mai greu să înțeleg cum ne apără asta de pro-rușii de la AUR. Pare mai degrabă o competiție de metode decît o dezbatere de pe poziții vădit opuse.
