De o săptămînă încoace, statul român se încurcă în propriile explicații. Am aflat în perioada asta că nu avem legislație care să permită o intervenție eficientă împotriva dronelor rusești deși, nu mai departe de acum cîteva luni, Parlamentul adopta o lege care avea fix acest obiectiv. Apoi am aflat că nu avem încă tehnica necesară, deși ne înarmăm (sau vorbim despre înarmare) măcar de vreo patru ani de zile. Mai tîrziu, de la cel mai înalt nivel al statului român, a scăpat o exprimare nefericită care părea să dojenească armata rusă că nu reușește să pună ținta corect pe ucraineni și ne creează nouă neplăceri.
Să ne întoarcem un pic în timp. Pe 25 noiembrie 2021, sub privirea sever-comică a președintelui Iohannis, Parlamentul vota cu o majoritate largă un nou cabinet. Nimic extraordinar pînă aici, numai că neinspiratul nostru președinte încălca o linie roșie pe care mulți dintre noi o vedeam ca pe un cordon sanitar inspirat din nefericita istorie a ultimei sute de ani. Nominalizarea unui militar (fie el și în retragere) în fruntea Guvernului ștergea brusc granița dintre afacerile armatei și cele ale civililor. Și ignora senin principiul care spune că militarii vor fi întotdeauna sub control civil. Am fost singura țară din Europa care a luat decizia de a încredința cea mai înaltă funcție disponibilă fără alegeri în stat unui astfel de personaj. Mai tîrziu, un fost general a devenit președintele Cehiei, însă acolo a fost vorba despre alegeri. După cantonamentul de la Guvern, s-a prezentat și generalul Ciucă la alegeri și rezultatul îl știți.
Argumentul pentru numirea dlui Nicolae Ciucă? Războiul de la graniță, evident. Eroul de pe panourile publicitare urma să ne apere mai bine decît un nepriceput de civil, urma să pregătească țara pentru eventuale vremuri grele. Vremuri ca astea în care familii nevinovate se trezesc noaptea cu drona în casă.
Insist asupra momentului noiembrie 2021. Acela este momentul în care rețelele de extracție de rente din aparatul de securitate al României au abandonat orice jenă și au decis să ocupe vizibil un spațiu rezervat civililor. Că erau deja prezenți în economie sau în media știam. Dar după începutul războiului au prins mai mult curaj. S-au scuturat de aparențele care probabil le afectau orgoliul. Au sesizat o oportunitate, i-au spus o poveste frumoasă președintelui – om cu o preferință majoră pentru mediocritate – și au înhățat potul. N-a mers bine, dar granița căzuse.
Președinții României par să aibă cu toții o slăbiciune pentru structuri opace cu ierarhii stricte. Uitați-vă numai la refuzul ultimilor doi (trei, dacă numărăm și interimatul lui Ilie Bolojan) de a numi șefi ai SRI și SIE. Atît Klaus Iohannis, cît și Nicușor Dan preferă să discute direct cu „structura”. Nu se încurcă cu civili. Parlamentul e pentru clovni și clovnerii.
Nu știu cîtă lume știe, dar Palatul Cotroceni are o sală de teatru. Mică, elegantă, cu o scenă impunătoare. Sînt găzduite acolo diverse evenimente culturale sau întîlniri. Însă reședința președintelui, pe de-a-ntregul ei, este o scenă pentru ficțiuni. Una a avut loc cam în același timp cu atacul rusesc de la Galați și a fost dedicată războiului informațional. Organizat de personaje obscure, cu buget din surse neclare, cu o agendă ridicolă și rezultate zero, summit-ul acela intitulat pompos „România Imună” n-a făcut decît să sublinieze un amatorism înfiorător, girat de la cel mai înalt nivel al statului român. Vreo două zile mai tîrziu, o organizație non-guvernamentală cu resurse minime publica un raport privind atacul informațional care a însoțit incidentul de la Galați. Clar, cu cifre, cu date și detalii care pot duce la concluzii acționabile. Nu au avut nevoie de nici un summit. Au făcut-o pentru că trebuie să o facă cineva și pentru a arăta că se poate. Au făcut ce nu face statul român, cu toți gradații lui și cu toate structurile lui civile confiscate de ei.
Pe Internet e Cotul Donului și am pierdut deja bătălia. În viața reală avem un atac cît se poate de real și verificabil, soldat cu răniți.
Sîntem în război și în același timp într-o realitate paralelă în care autoritățile noastre luptă cu inamici imaginari pe care și-i desenează pe hîrtie ca să poată mima competența.
Sîntem în război și nu sîntem apărați.
Dacă e cineva care se simte în siguranță zilele astea, să ridice mîna sus. Statul nostru deja le-a ridicat pe amîndouă.
