Cuvîntul aducău, pe care l-am întîlnit de cîteva ori în spațiul online, nu este înregistrat nici în dicționarele noastre, nici în studiile despre formarea cuvintelor în limba română. E un substantiv – nume de agent –, care se referă, așa cum înțelegem din context, la o persoană a cărei ocupație este aducerea de mașini uzate din străinătate, pentru a fi vîndute în țară. Substantivul, derivat de la verbul a aduce cu ajutorul sufixului -ău, este folosit ca sinonim marcat stilistic – depreciativ, ironic – pentru aducător. Cei care îl folosesc sînt conștienți de raritatea sa, de statutul de inovație lexicală, așa că îl pun adesea între ghilimele, marcînd distanța ironică: „sînt sigur că găsești un «aducău» care să îți aducă mașina pe platformă” (reddit.com); „Am vrut să îmi iau mașină. Ca tot românul, am căutat la vreo 10 șmecheri din categoria «aducău». «Aducăul» îmi făcea contract direct cu vînzătorul” (reddit.com). Pe deplin lămuritoare este și sintagma aducău de mașini, chiar cînd este folosită parodic: „aducău de mașini dă pă Mănăștur” (instagram.com). Uneori termenul este chiar glosat în text – „Domnul este «aducău». Adică aduce mașini din Germania” (reddit.com) –, mai ales dacă apare inserat într-un mesaj scris în altă limbă (în cazul de față, în italiană): „Come ogni rumeno ho cercato una decina di «aducău» (intermediari)” (reddit.com). Cuvîntul apare mai ales în conversațiile informale de pe forumuri și rețele de socializare, dar a pătruns și în presa locală, unde îl găsim și la plural: „Vești proaste pentru „aducăi”: Zeci de mașini second hand, confiscate în vamă de ANAF” (Graiul Sălajului, 21.03.2023); „«Tun» de 90 de milioane de lei cu vânzări de mașini second hand. Ce scheme făceau «aducăii»” (Graiul Sălajului, 3.09.2025).
Dacă în exemplele de mai sus cuvîntul are o specializare semantică evidentă, în alte contexte sensul care i se actualizează este unul mai general – pur și simplu de „aducător”: „«Aducăii» de nenorociri: beat la volan, la 21 de ani” (Magazin Sălăjean, 15.11.2019). Dintr-un reportaj despre un elev de liceu din Zalău, aflăm că „într-o echipă de trei, numită Aducăii, ei au adus acasă premiul I” (formula-as.ro). Deși atestările în forumuri și rețele de socializare nu ne permit în general să trasăm aria de răspîndire a cuvîntului, preluarea de către presă și unele detalii textuale indică destul de clar că termenul este regional, circulînd în Transilvania. Exemplele de mai sus arată însă că statutul său nu este de simplu regionalism popular, ci de cuvînt folosit în registrul colocvial-argotic, cu clare intenții expresive, peiorative și ironice.
Sufixul -ău este de origine maghiară (corespunzînd unei finale în -o) și multe dintre derivatele pe care le-a produs în română sînt de circulație regională. În tratatul Formarea cuvintelor în limba română, IV (2015), în care se descriu în detaliu originea, variantele și răspîndirea sufixului, sînt citate circa 150 de derivate pe teren românesc, dintre care cele mai multe sînt regionale: băligău, băltău, bărcău, bitangău etc. Doar cîteva dintre acestea au intrat în limba comună, în registrul colocvial, ca termeni depreciativi pentru persoane: mîncău, lingău, nătărău și, în mai mică măsură, clănțău și lătrău. Peiorativul mîncău apărea deja în Letopisețul lui Neculce, în caracterizarea acidă a unui domnitor și a familiei acestuia: „Aşè socotescu, acestu domnu di n-ar hi avut această casă grè a tătîni-său, cu mulţime de mîncăi [...], n-ar hi fost atîta jac în ţară”. Nătărău e un derivat de la adjectivul învechit netare. De la verbe s-au mai format regionalisme ca umblău sau alergău – cu sensul „curier” – care a fost înregistrat în Lexiconul de la Buda (1825). Sufixul produce și nume de instrumente (de exemplu, mestecău).
Productivitatea familiar-argotică a lui -ău e dovedită și de Blanca Croitor, în Sufixele în limba română actuală. Formații recente (2021), în care autoarea a înregistrat formele gudurău – „persoană lingușitoare”, pîrnău – „ins care a fost la închisoare”, fățău – depreciativ pentru „față” și vilău – augmentativ și depreciativ pentru „vilă”. Alături de acestea, aducău indică o prezență discretă, dar bine definită, a sufixului peiorativ -ău în registrul familiar-argotic al românei de azi.
Rodica Zafiu este profesor dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
.jpg)
