Cuvinte Nepotrivite

Sensul actual principal – „pasionat de drumeții în zone montane” – e de fapt foarte răspîndit.

În franceză, verbul grisonner („a începe să devină gri”) are participiul prezent grisonnant și participiul trecut grisonné, ambele forme fiind utilizate adjectival.

Dacă traducerea formei twenty-twenty poate să apară și ca un fel de joc, pornind de la repetiția într-un număr a unei combinații de cifre, mai gravă mi se pare transpunerea nonșalantă a titlului celebrului roman al lui Orwell, 1984.

În secolul al XIX-lea și-a făcut apariția împrumutul lexical mersi (scris mai ales la începuturi ca în franceză, merci).

Un traseu oarecum asemănător pare să fi fost urmat de adjectivul și adverbul fain, împrumut mai vechi din germanul fein.

Cuvîntul salcîm este un împrumut din limba turcă, atestat în scris destul de tîrziu, în secolul al XIX-lea

Forma greșită este, cum se întîmplă aproape întotdeauna, rezultatul nevalidat de norme sau de uzul general al unei tendințe a limbii.

Oscilația între -e și -uri nu produce totuși greșeli grave, fiind în primul rînd efectul unei zone de instabilitate inerentă limbii.

Ridicăturile artificiale plasate de-a latul străzilor pentru a-i obliga pe șoferi să reducă viteza sînt un fenomen relativ nou în viața citadină românească

Denumirea împinge-tava a apărut în limbajul colocvial în a doua jumătate a secolului trecut,

Compusul zgîrie-hîrtie ar merita să fie cuprins în dicționare, măcar în cele istorice, alături de zgîrie-brînză și zgîrie-nori.

Nu găsim în dicționarele noastre nici sensul special al cuvîntului legendă și nici derivatele a legenda, legendare, legendat. Legenda este, în vocabularul serviciilor secrete

Familia lexicală a cuvîntului este foarte bogată

Cuvîntul cu sens superlativ provine din denumirea firmei germane de produse și aparate optice întemeiate în orașul Jena, în 1846, de Carl Zeiss

Sentimentul abandonării semnului de punctuație e însă mai vechi și mai răspîndit decît am putea crede.

Româna a preluat – din franceză, dar probabil și direct din italiană – doi termeni diferiți: compas (fr. compas, it. compasso), cu sensul „instrument de măsură și de trasare a cercurilor sau a arcelor de cerc, format din două brațe articulate”

Un articol recent pornește de la o banalitate prezentată, cu naivitate, ca o mare surpriză, nu ca un fapt lingvistic universal

Despre metaforele culinare în care ne proiectăm experiențele, stările și emoțiile a scris cu vervă Călin-Andrei Mihăilescu

Substantivul kibitzer, atestat prima dată în 1922, și verbul kibitz, atestat din 1927

Argumentele lui Barbu Lăzăreanu în sprijinul lui stop sînt mai interesante, poate și pentru că timpul i-a dat lui dreptate, stop integrîndu-se perfect în limba română.