În ultimele decenii lumea noastră s-a schimbat „pe ici, pe colo și anume... în punctele esențiale”, dacă e să-l citez pe patronul spiritual înscris pe prima pagină a acestei reviste. Un exemplu care demonstrează că aceste schimbări au pătruns în profunzimea societății este cel privind felul în care se petrece copilăria. Dacă povestești astăzi unor copii sau tineri cum era copilăria în anii de dinainte de 1990, vei vedea în ochii lor uimire, neînțelegere, ba poate chiar și neîncredere. Lucrurile pe care le făceau sau care li se întîmplau copiilor în acei ani par acum desprinse din altă lume, greu de cuprins cu mintea pentru cei care n-au trăit acea perioadă. Unele sînt greu, dacă nu chiar imposibil de povestit în zilele noastre.
Aud că astăzi sînt destui elevi care se lamentează că nu înțeleg Amintirile din copilărie ale lui Creangă. Generația mea nu-și punea asemenea probleme în anii ’70, chiar dacă unele lucruri nu ne erau nici nouă prea clare. Poate că noi eram obișnuiți să înghițim tot ce ni se dădea, mai fără nazuri, sau poate că cei vreo 120 de ani trecuți de la copilăria lui Creangă pînă la cea din anii ’70 ai secolului trecut n-au însemnat o diferență atît de mare precum cea produsă în ultimii 40-50-60 de ani.
La o primă vedere, copilăria pare a fi astăzi mai artificială, mai aseptică și mai sigură. Cea de atunci, privită cu ochii de acum, dă impresia, printre altele, că era extrem de periculoasă. Nu că n-ar exista și astăzi tot felul de alte pericole pentru copii. Dar dacă în prezent avem oarecari statistici legate de dependența de ecrane, de exemplu, pe atunci nu exista vreo cifră care să ne spună cîți copii se accidentau la joacă. În anumite împrejurări însă, putem să verificăm adevărul observației colaboratorului nostru Mirel Bănică, și anume că oamenii trecuți de o vîrstă au mult mai multe cicatrici decît cei tineri, care, în schimb, au mai multe tatuaje.
Dincolo de percepțiile imediate, lucrurile pot fi însă mai complicate. Cînd îți faci iluzii că lumea a evoluat și a devenit mai sigură, te poți trezi cu surprize. De pildă, nu știm dacă nu cumva violența, trecută în bună măsură în ultima vreme din realitate în jocuri virtuale, va reveni la un moment dat în lumea fizică. Și mai trebuie să ținem cont că diferențele nu depind doar de timp, ci și de spațiu. Chiar în aceste vremuri, cînd la noi pare liniște, nici nu ne putem gîndi prea bine cum arătă copilăria în Ucraina vecină. N-am întreprins o asemenea cercetare. Ne-am limitat la a descrie cum arăta copilăria din anii comunismului de la noi. Care, ca orice copilărie, stîrnește multă nostalgie celor care au trăit-o, dar și multe întrebări.
