Într-o Europă în care natura nealterată, peisajele culturale pline de vitalitate și ritmurile lente au devenit resurse tot mai rare, România încă le are. Și nu sînt deloc puține. Dar ce facem cu ele? Șase perspective asupra ecoturismului, de la istoria și administrarea ecodestinațiilor la fînețe, finanțare, economie locală și călătoria pe bicicletă, spun povestea unui patrimoniu care poate genera o imensă valoare fără să-și piardă identitatea.
● Andrei BLUMER
Ecoturism în România? De unde pînă unde, de cînd pînă cînd?
Ecoturismul este o formă de turism definită, studiată și amplificată strategic național în diverse părți ale lumii: din Costa Rica în Kenya, din Norvegia în Botswana sau din Canada în Australia. În 2002, ONU a declarat Anul Internațional al Ecoturismului, recunoscîndu-l ca instrument de conservare a naturii și dezvoltare durabilă.
În România, inițiative importante apăruseră deja din 2000. În zona Parcului Național Piatra Craiului, Zărneștiul, afectat atunci de șomaj masiv, atrăgea anual peste 100 de grupuri de turiști străini în păduri și în pășuni unde lupii, urșii și rîșii coexistau cu activitățile tradiționale ale localnicilor.
În 2003, Asociația de Ecoturism din România (AER) a creat o punte între organizații de conservare, arii protejate și operatori care aduceau turiști europeni în programe de drumeție și observare a naturii. AER a început să dezvolte ecoturismul la nivel național. Așa a apărut sistemul de certificare Eco-Romania pentru programe și cazări, recunoscut astăzi la nivel european.
Surprinzător pentru mulți dintre noi, cei care sîntem obișnuiți cu strategii uitate prin sertare, România are o Strategie națională de ecoturism, elaborată de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Turism și recunoscută oficial de Guvern în 2019. După o serie de actualizări, ea a reușit să producă efecte. Acest lucru a fost posibil prin deschiderea și inițiativa unor funcționari publici dedicați, dar și prin conjunctura fericită în care AER a reușit cu ajutorul partenerilor să operaționalizeze conceptul de ecoturism și să găsească sprijinul finanțatorilor precum Fundația pentru Parteneriat, Romanian American Foundation, Fundația OMV Petrom, Fondul German de Mediu, programele elvețiene sau norvegiene de cooperare. Aceștia au înțeles că ecoturismul însemnă mult pentru România: dezvoltare locală, conservarea naturii și o imagine unică în spectrul turistic internațional.
Cel mai important rezultat al Strategiei a fost definirea destinației de ecoturism: un teritoriu cu o arie protejată, comunități deschise spre ecoturism și sustenabilitate și servicii preocupate de conservarea cadrului natural și cultural. Implementarea s-a bazat pe un parteneriat real între administrație și sectorul asociativ, iar AER și reprezentanții destinațiilor reușesc de zece ani să asigure un management profesionist al acestor destinații și să pună pe harta turismului mondial întreaga rețea națională Eco-Romania.
Putem vorbi, așadar, explicit despre ecoturism în România începînd cu anii 2000. În 2013, România a găzduit a doua Conferință Europeană de Ecoturism, unde 90 de experți din 22 de țări europene și Japonia au convenit asupra definiției destinației de ecoturism. În 2025, AER a inițiat Alianța Europeană pentru Destinații de Ecoturism, cu organizații din Spania și Estonia, Federația EUROPARC și programul MEET, patronat de IUCN. Scopul este promovarea conceptului la nivelul instituțiilor europene pentru recunoașterea destinației de ecoturism ca instrument de dezvoltare teritorială.
În acest model, aria protejată, fie parc național, parc natural, sit Natura 2000 sau rezervație naturală, nu este o constrîngere, ci devine un element central al identității locului și un catalizator de dezvoltare sustenabilă. Turismul poate genera venituri pentru pensiuni, ghizi, producători locali și servicii conexe, iar beneficiile economice rămîn în economia locală cu efecte pozitive pe termen lung asupra comunității, a naturii și a viitorului acelui loc.
Andrei Blumer este președintele Asociației de Ecoturism din România.
● Mihai BÂRSAN
Ireductibil
Elon Musk descrie viitorul astfel: în cîțiva ani, Inteligența Artificială va depăși suma inteligenței umane, iar într-un deceniu oamenii vor mai decide doar ce să facă cu abundența lor. Banii vor deveni irelevanți, după ce vor fi depășite limitele energiei și ale cipurilor. Dar un burete de pe un copac dintr-o pădure seculară nu este o sumă fixă de informație și de atomi, ci rezultatul unor milenii de relații între sol, apă, specii și climă. Face parte dintr-o vietate, cu evoluție proprie. Este ireductibil. Poate fi distrus, dar nu transferat într-un fișier, indiferent de puterea de calcul. Cu atît mai puțin ecosistemul care îl găzduiește.
Musk nu a devenit cel mai bogat om al planetei pariind pe cai morți, iar accelerarea AI merită luată în serios. Numai că eu nu mă hrănesc cu pixeli. Valoarea ireductibilă rămîne în ceea ce procesoarele și roboții nu pot produce: solul, apa, pădurea, liniștea, peisajul, în definitiv viața. Ei știu asta. Musk este doar fața cea mai cunoscută a acceleraționismului din Silicon Valley. Larry Ellison a cumpărat 98% din insula Lanai, Larry Page a adunat mai multe insule private, iar Bill Gates este cel mai mare cumpărător de pămînt agricol din SUA. Acțiunile lor spun ceva despre locul în care se mută valoarea. Și ceva din noi știe asta. Un studiu EEG arată că, deși nu mai distingem conștient fețele generate de AI de cele reale, creierul le procesează diferit. Simțim că ceva este nelalocul lui. Să îmbrățișezi un copac într-o pădure nu obosește pe nimeni.
Atuul strategic al ecodestinațiilor este odihna. Slow travel, sejurul la fermă și turismul regenerativ sînt tendințe ale unei piețe globale a ecoturismului care a depășit 300 de miliarde de dolari și crește mai repede decît turismul în ansamblu. Cercetarea Destinația Anului arată că 8 din 10 români ar plăti mai mult pentru o destinație certificată eco.
Aici e și miza noastră. România are din abundență resursa pe care restul continentului a pierdut-o: păduri virgine, carnivore mari, pajiști seminaturale, tradiții gastronomice locale. Un avantaj competitiv ireductibil, pe care nimeni nu îl poate copia. Numai că îl administrăm prost. Catalogul național, singurul instrument de protecție strictă, cuprinde puțin peste 70.000 de hectare, dintr-un total estimat de cîteva ori mai mare. Și avem doar zece destinații ecoturistice certificate. Miliardarii tehnologiei au înțeles unde se mută valoarea. România are resursa și încă nu știe.
Mihai Bârsan este fondatorul Proiectului Destinația Anului.
● Anamaria IUGA
Povești din fînețe
Petreceam fiecare vacanță de vară la bunici, într-un sat din centrul Transilvaniei. Una dintre activitățile principale era mersul la fîn, în fînețele pline de flori și gîze, unde, pentru mine, copil, se nășteau poveștile. Dacă mă plimbam prin iarbă, auzeam clopoțeii șerpilor din basme: „clocoticii” (Rhinanthus minor), odată ce li se coace sămînța, au un sunet specific de zurgălăi cînd sînt scuturați. Am crezut multă vreme că așa trebuie să fie dealurile: pline de flori și de fluturi, cu clăi de fîn care stau de strajă pînă tîrziu în iarnă.
Nu știam atunci ce înseamnă „peisaj cultural” sau „biodiversitate”. Mai tîrziu, cercetînd patrimoniul imaterial asociat întreținerii fînețelor, am aflat că „clocoticii” nu sînt cozi de șerpi cu clopoței, ci plante semiparazite și, totodată, un indicator că iarba este coaptă și poate începe cositul. Mai ales, am aflat că încă mai avem pajiști atît de bogate, încît biologi din toată lumea vin să înțeleagă ce fac atît de special oamenii din satele noastre de au reușit să păstreze aceste ecosisteme. În alte colțuri ale lumii, agricultura intensivă și abandonul practicilor și cunoștințelor ecologice tradiționale au dus la regresul acestui tip de habitat.
Pajiștile cu flori sălbatice din Transilvania au atras și interesul Regelui Charles al III-lea, care vizitează încă din 1998 sate precum Viscri sau Saschiz. Despre aceste locuri, monarhul spunea că sînt, poate, „ultimele peisaje medievale intacte din Europa”. Vizitele sale și sprijinul acordat comunităților care întrețin acest peisaj au contribuit și la recunoașterea fînețelor și pășunilor drept destinații ecoturistice de mare valoare. Transilvania și Maramureșul au fost promovate și în reviste precum National Geographic, Adam Nicolson numind, în 2013, pajiștile seminaturale de aici „una dintre marile comori ale lumii civilizate”.
Iar dacă încă le avem, trebuie să ne bucurăm de ele și să le ocrotim, pentru că aceste habitate sînt extrem de fragile. În 2021, includerea „Culturii fînului: cunoștințe și practici tradiționale privitoare la realizarea fînului din pajiștile seminaturale, zona montană și submontană a Munților Carpați” în Registrul Național de Patrimoniu Imaterial din România a reprezentat o recunoaștere a valorilor transmise din generație în generație și a importanței pajiștilor cu floră spontană pentru comunități și ecologie.
Anamaria Iuga este etnolog la Muzeul Național al Țăranului Român.
● Bogdan PAPUC
Un mare deficit
Dacă pînă acum cinci-șase ani programele de ecoturism erau căutate preponderent de clienții străini, românii au început și ei să guste această formă de turism. Este o nișă, dar una consistentă, care poate genera pentru România un flux suplimentar de turiști străini și români și poate contribui la reducerea usturătorului deficit de cont curent generat de turism.
Acest deficit depășește patru miliarde de euro pe an, iar diferența dintre cheltuielile turiștilor români în străinătate și cele ale turiștilor străini în România contribuie cu aproximativ 14% la deficitul țării. Nici nu se pune problema să se limiteze călătoriile românilor pentru a se reduce acest deficit, căci o astfel de experiență ține de libertatea de mișcare și aduce multe avantaje la nivel individual și social, dar avem nevoie de o strategie. Asociația de Ecoturism din România, prin inițiativa Descoperă Eco-România, propune două direcții: poziționarea României ca destinația de ecoturism a Europei, pentru atragerea a minimum un milion de turiști străini anual, și orientarea românilor spre destinațiile de ecoturism din țară.
Ecoturismul înseamnă mai mult decît produse locale și ecologice. În era digitalului și a AI-ului, el ne oferă ocazia de a ne reconecta cu lumea reală a destinației vizitate: cu natura, oamenii locului și ritmul mai lent al vieții. Este și o formă de dezintoxicare digitală, care ne ajută să ne prețuim timpul personal și să înțelegem un loc.
Felul în care cheltuim banii în astfel de locuri susține economia locală îi poate face pe tineri să creadă în viitorul comunității lor și le poate oferi satelor un viitor. În același timp, vizitarea unei arii protejate și aprecierea pajiștilor, a produselor locale și a muncii din spatele lor îi pot ajuta pe localnici să înțeleagă mai bine valoarea peisajului și a tradițiilor pe care încă le au și pe care merită să le protejeze.
Sînt cel puțin șapte destinații cu servicii și programe care pot concura cu experiențe similare de oriunde din lume. Oferă forme diverse de cazare și activități outdoor, de la ciclism și drumeție la echitație și observarea păsărilor, ghizi locali, gastronomie, muzee, centre de vizitare și poteci tematice. În spatele lor sînt echipe profesioniste, cu peste zece ani de experiență în managementul rețelelor locale de servicii, care dau consistență brand-ului de destinație. Este, așadar, și o invitație de a descoperi destinațiile și serviciile din rețeaua Eco-România.
Bogdan Papuc este director executiv al Asociației de Ecoturism din România.
● Oleg MORARU
Pe parcurs
Pentru Romanian-American Foundation, povestea ecodestinațiilor nu este în primul rînd despre turism, ci despre o întrebare mai amplă: cum poate fi susținută dezvoltarea economică a zonelor rurale în comunități afectate de depopulare, de lipsa oportunităților economice și de degradarea patrimoniului. De peste 16 ani, RAF investește în dezvoltarea rurală pornind de la convingerea că schimbările importante nu apar într-un ciclu de finanțare de doi-trei ani. Obiectivul poate rămîne același, dar soluțiile trebuie adaptate permanent realităților locale.
Dezvoltarea rețelei de ecodestinații a fost, astfel, un proces de învățare continuă, nu aplicarea unei rețete prestabilite. Experiența din teren a arătat că dezvoltarea locală nu poate fi împărțită în compartimente separate. În jurul ecodestinațiilor s-au dezvoltat inițiative de antreprenoriat rural, proiecte de patrimoniu construit, programe educaționale și forme de implicare civică.
În ultimii 12 ani, RAF și partenerii săi au contribuit la apariția și dezvoltarea unei rețele de șapte ecodestinații. S-a construit și un cadru care permite altor comunități să urmeze acest model, iar conceptul este astăzi utilizat de organizații locale, de autorități și de antreprenori. Rezultatele depind de capacitatea organizațiilor locale. De aceea, investițiile RAF au vizat dezvoltarea organizațională, planificarea, guvernanța, managementul financiar și atragerea de resurse. O organizație puternică poate continua să genereze rezultate și după încheierea unui proiect, în timp ce una fragilă va depinde de următoarea finanțare.
RAF nu lucrează exclusiv cu granturi nerambursabile. În funcție de obiectiv, utilizează și granturi rambursabile, ca împrumuturi fără costuri. Cele două mecanisme se completează: uneori este nevoie de finanțarea activităților cu beneficii publice directe, alteori de consolidarea stabilității financiare a partenerilor.
Privită din exterior, povestea ecodestinațiilor poate părea una despre turism. În realitate, vorbește despre capacitatea unei comunități de a-și valorifica resursele, de a construi colaborări și de a genera oportunități economice fără a consuma ceea ce o face valoroasă. Ecoturismul nu este scopul final, ci un instrument prin care dezvoltarea rurală poate deveni sustenabilă. Schimbările care rezistă în timp cer răbdare, organizații locale puternice și adaptare la realitatea din teren. Direcția rămîne aceeași. Drumul se construiește pe parcurs.
Oleg Moraru este senior director al Romanian American Foundation.
● Ionuț MAFTEI
Biciclete & ecodestinații
Cînd am început „aventura” cicloturistică, viziunea era „să facem din România o destinație pe harta cicloturismului mondial”. Declicul a venit cînd am citit un articol cu o hartă a traseelor cicloturistice din Europa, toate oprindu-se la granițele noastre. Încă păstrez articolul și revista. Visul nu era, așadar, să facem din România o ecodestinație, ci o destinație pentru cicloturiști.
Astăzi cred că, împreună cu colegii din alte agenții și proiecte similare, cu partenerii și colaboratorii noștri, am ajutat România să apară pe această hartă. Următorul pas este să o transformăm într-o destinație de top pentru cicloturism. Și sper să nu ne părăsească entuziasmul și consecvența.
Pentru noi, apariția ecodestinațiilor a fost importantă mai ales pentru că a adus strategie. Sîntem una dintre puținele țări europene care au o strategie de ecoturism și lucrăm și la o strategie pentru UE. Strategie înseamnă obiective, metodologii și proiecte, dar și posibilitatea de a identifica interese comune și de a lucra împreună. Este un instrument viu, care evoluează și se adaptează. Rămîne însă o întrebare esențială: cum privim o ecodestinație? Ca pe un partener, ca pe o structură care adună furnizori, producători locali, obiective, informații și infrastructură? Și, mai ales, cum facem ca acest concept să fie înțeles atît de cei care fac parte din destinații și de colaboratorii lor, cît și de turiști? Avem destui ecoturiști pentru ecodestinații?
Agențiile au nevoie de ecodestinații, dar acestea trebuie să devină entități sustenabile. În final, turiștii sînt cei care le vor valida și le vor da forța de a susține actorii locali. Poate că, în timp, ecoturiștii vor ajunge să înlocuiască denumirile clasice „Dobrogea”, „Maramureș”, „Oltenia” cu „Ținutul Zimbrului”, „Colinele Transilvaniei”, „Țara Hațegului”. Cel puțin în turismul responsabil.
Au ecodestinațiile nevoie și de cicloturism? Sperăm că da. Sîntem parte din „filmul” lor, alături de pensiuni, producători, furnizori, infrastructură, istorie și comunități locale. Rolul nostru este să susținem acest demers și să contribuim cu instrumente utile. Un exemplu este certificarea „cycling friendly”, prin care cazările, unitățile gastronomice și obiectivele turistice se pot adresa mai bine bicicliștilor și pot decide dacă această nișă este relevantă pentru ele.
Ionuț Maftei este fondatorul Bike in Time.
Credit foto Ținutul Zimbrului: F. Aron
