În România vorbim despre turism aproape întotdeauna în aceiași termeni: avem munți, Delta Dunării, sate autentice, cetăți, gastronomie și una dintre cele mai bogate biodiversități din Europa. Și totuși, între această imagine generoasă și contribuția reală a turismului la economie există o diferență importantă. România încă nu tratează turismul ca pe un sector economic strategic.
Economiștii vorbesc despre avantaj competitiv. În România, acesta există deja. Natura, patrimoniul cultural, gastronomia și autenticitatea comunităților rurale sînt active pe care multe state încearcă să le creeze artificial sau să le reconstruiască. Noi le avem, dar nu le transformăm încă într-un avantaj economic.
Cifrele ar trebui să ne oblige la această schimbare de perspectivă. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Turism (INCDT), România înregistrează în 2025 un deficit de cont curent în turism de aproximativ 4,3 miliarde de euro. Românii cheltuiesc în vacanțele din străinătate aproape dublul sumei pe care turiștii străini o cheltuiesc în România. Acest deficit reprezintă aproape 14,7% din deficitul total de cont curent și anulează, în mare măsură, excedentele generate de domenii competitive precum IT-ul sau transporturile.
Cifrele arată că România pierde anual oportunitatea de a aduce capital în economie printr-un sector pe care îl consideră, încă, mai degrabă o activitate sezonieră decît o investiție.
În economie nu contează doar cît produci, ci și cîtă valoare adaugi. Același principiu se aplică în turism. O destinație devine performantă cînd atrage turiști potriviți specificului ei, care rămîn mai mult, consumă produse și servicii locale și generează venituri pentru comunități. Din această perspectivă, ecoturismul și turismul cultural nu sînt proiecte romantice pentru cîțiva pasionați, ci produse economice cu valoare adăgată ridicată.
Turistul care vine pentru un peisaj autentic sau o experiență culturală nu cumpără doar cazare: plătește un ghid, mănîncă local, cumpără produse artizanale, participă la ateliere, vizitează muzee și petrece mai multe zile în destinație. Banii circulă astfel în economia locală și produc efecte dincolo de industria ospitalității.
Asociația de Ecoturism din România estimează că un turist atras prin produse cu specific ecoturistic cheltuiește, în medie, aproximativ 1.000 de euro pe durata sejurului. Dacă România ar atrage suplimentar un milion de astfel de vizitatori, impactul economic ar putea depăși un miliard de euro și ar reduce semnificativ deficitul actual din turism. Este o estimare care ilustrează dimensiunea oportunității.
În schimb, răspunsul nostru rămîne modest. Pentru 2026 este prevăzut un buget național de aproximativ 4,5 milioane de euro pentru promovarea turistică, aproape dublu față de anul trecut. Este un pas înainte, dar rămîne departe de nivelul din regiune. În 2024, Bulgaria aloca aproximativ 10 milioane de euro, Ungaria 35 de milioane, iar Croația peste 52 de milioane de euro pentru promovarea turismului.
Diferența esențială nu este însă cea de buget, ci de filozofie economică. Țările care performează în turism investesc într-un marketing coerent al destinației naționale, susținut de destinații performante și de produse turistice clare. Aleg piețele externe și segmentele de turiști, construiesc produse și măsoară rezultatele. Promovarea nu este o cheltuială de imagine, ci o investiție al cărei succes se vede în încasări, în taxe colectate și în reducerea deficitului extern.
La fel de important este modul în care sînt implicați actorii din teren. Asociația de Ecoturism din România propune mecanisme moderne de finanțare, bazate pe o strategie clară și pe parteneriat public-privat, prin responsabilizarea asociațiilor profesionale, inclusiv prin granturi dedicate organizațiilor profesionale și celor de management al destinațiilor. Experiența ultimilor ani arată riscul ca fondurile, deși mici, să fie folosite ineficient sau să rămînă necheltuite. În multe state europene, produsele turistice se dezvoltă prin colaborarea dintre administrație, comunități și mediul privat, fiecare aducînd expertiza pe care statul singur nu o poate avea.
România trebuie să înceteze să privească turismul ca pe un decor și să îl trateze drept infrastructură economică. O pensiune deschisă tot anul, un meșteșugar care își găsește clienți, un fermier care își transformă gospodăria într-o experiență pentru vizitatori sau un tînăr care alege să rămînă într-un sat pentru că poate trăi din ceea ce oferă locul înseamnă investiții, venituri, taxe și dezvoltare locală.
România nu este săracă în resurse. Este, încă, stîngace în felul în care le valorifică economic. Într-o perioadă în care fiecare sursă de creștere contează, întrebarea nu mai este dacă avem potențial turistic, ci de ce continuăm să tratăm unul dintre cele mai evidente avantaje competitive ale noastre ca pe un subiect de promovare, și nu ca pe o politică economică. În fond, miza este o economie care știe să transforme în prosperitate ceea ce are deja.
Ana Zambori este matematician, cu specializare în statistică financiară.
Credit foto Băile Tușnad și Împrejurimile: M. Moiceanu
