.jpg)
Cînd vorbim despre ecoturism și România, un ochi rîde, altul plînge. De la bun început, trebuie să fim conștienți că ne raportăm la un segment de nișă al pieței turistice românești, care, chiar dacă a crescut constant în ultimii ani, este încă destul de firav în comparație cu turismul de masă. La rîndul său, turismul de incoming reprezintă doar o mică parte din piața turistică autohtonă, indiferent dacă vorbim despre ecoturism sau despre orice altă formă de turism.
Însă ochiul care rîde măcar rîde sănătos.
Privit din afară, ecoturismul este, în opinia mea, forma de turism prin care România poate ieși pe piețele externe cu ceva ce îi aparține cu adevărat. Vorbim despre experiențe și programe care pun în valoare biodiversitatea, peisajele naturale și culturale, legătura dintre ele și, nu în ultimul rînd, oamenii locului, cu ospitalitatea, căldura și spontaneitatea lor.
Acestea sînt principalele lucruri care îi atrag pe turiștii străini interesați de ecoturism. Sînt valori pe care multe destinații din Europa Occidentală le-au pierdut, în bună măsură, în ultimele decenii. Tocmai aici se află una dintre șansele României: să nu încerce să copieze destinații deja consacrate, ci să păstreze și să pună în valoare ceea ce încă îi este propriu.
Pentru oaspeții României care știu să aprecieze aceste lucruri, peisajele naturale și culturale relativ nealterate sînt unul dintre principalele motive ale călătoriei. Vorbim despre turiști avizați, educați, deja obișnuiți să privească natura și comunitățile locale cu atenție și cu respect. Tocmai de aceea, au și așteptări pe măsură, pentru că au învățat să observe, să asculte și să aprecieze.
Este genul de turist care caută natura așa cum este ea, caută liniștea și întîlnirea cu oamenii locului, într-un mod spontan și firesc. Vrea să surprindă și, mai ales, să trăiască viața de zi cu zi a locului într-un mod cît mai autentic. Își dorește să o înțeleagă direct, fără grabă și fără senzația că trebuie să bifeze cît mai multe obiective într-un timp cît mai scurt. În acest fel, experiența turistică dobîndește o altă dimensiune și, în cele din urmă, o altă valoare.
Este exact contraponderea „turistului generic” pe care încă îl întîlnim prea des în multe destinații și chiar în ecodestinațiile României: turistul „călare” pe ATV sau cu boxa dată la maximum.
Iar aici ajungem la ochiul care plînge.
În multe dintre destinațiile turistice ale României, inclusiv în ecodestinații, managementul nu poate funcționa așa cum ne-am dori, pentru că anumite lucruri nu sînt încă suficient de bine definite sau reglementate. Pînă acum, la nivel național, nu a existat o strategie coerentă și nici o voință reală și consecventă în această direcție. Mai grav este că nici regulile care există nu sînt întotdeauna respectate.
Exemplele sînt multe în întreaga țară și depășesc cadrul acestui articol. Defrișările ilegale au un impact major și generează dezechilibre ecologice la scară largă. O altă problemă este accesul mijloacelor motorizate în arii protejate din România, un subiect cu care ne confruntăm de foarte mulți ani, fără rezultate pe măsura gravității sale. Întrebările pe care le primim de la turiștii noștri din străinătate rămîn adesea fără răspuns: cum este posibil să permitem așa ceva? De ce nu se aplică legea? De ce nu sînt luate măsurile necesare?
Este frustrant să vedem că încă întîlnim gunoaie în mijlocul naturii, poteci de drumeție distruse de ATV-uri și de motociclete enduro, locuri de picnic cu zeci de vetre de foc una lîngă alta sau zone în care liniștea naturii este acoperită de muzică dată la maximum. Turistul străin rămîne uneori pur și simplu uimit, chiar șocat, în fața unei asemenea realități, iar nouă ne este greu să îi oferim o explicație.
Aceasta este realitatea din care facem parte. Întrebarea este ce vrem să transmitem generațiilor viitoare despre natură și despre mediul în care vor trăi. Aceste valori nu ne aparțin în sensul în care am putea dispune de ele în orice fel. Le-am primit și avem responsabilitatea de a le păstra și de a le transmite mai departe.
Cu toate acestea, rămîn un optimist incurabil. Îmi place să cred că nu este prea tîrziu și că putem avea, cum spune vorba, „mintea de pe urmă”. Este nevoie de implicare, de respect pentru natură și, mai ales, de o înțelegere mai clară a valorii pe care o avem.
România are încă lucruri pe care turistul occidental începe să le găsească tot mai greu în altă parte: natură relativ nealterată, peisaj cultural viu și autenticitate. Acesta este un avantaj competitiv. Dar avantajul nu va supraviețui de la sine. Dacă vrem ca ecoturismul să devină un produs relevant de export turistic, trebuie să îl protejăm și să îl administrăm ca atare.
Radu Zaharie este managerul agenției de turism în natură „Inter Pares” din Sibiu.
Foto: Ţara Dornelor
