Cu nimeni, nu poți ține cu corporațiile, „a ține” cu cineva implică o chestiune sentimentală, or nu poți avea sentimente pentru instituții fără suflet. E ca și cum ai ține cu un robot de embosat carduri. Dar în acest război putem fi de partea UEFA. Enormitatea gogomăniilor comise de acest pirat corporat care e Infantino, șeful FIFA, depășește imaginația. Tipul s-a decis să joace într-o distopie în care și-a distibuit rolul principal, acela al personajului negativ care va salva lumea de ea însăși. S-a făcut de rîs de atîtea ori încît nu mai rămîne decît să apară într-o conferință de presă cu pantalonii în vine ca să mai producă vreo uimire. Infantino e produsul pur al capitalismului rapace despre care ne avertizau bunii noștri tovarăși, gata să ne asigure comunismul terminator. Nu degeaba se giugiulește cu Trump. În fine, e de folosit trecutul. Masculul alfa-beta-gama-delta al Americii se face acum că nu-l mai cunoaște, după ce mare parte a planetei Fotbal i-a sărit în cap lui Infantino cînd acesta a vrut să privatizeze o parte a Cupei Mondiale. Adică să o vîndă pe bucăți. Că Trump, animal politic care simte de unde bate vîntul, l-a lăsat din brațe nu-i a mirării. Așa e în capitalismul de gang, după îmbrățișare urmează un cuțit în spate. Dar ca marea frăție a fotbalului să se deșire în felul ăsta, ca întunecatul Ceferin, șeful UEFA, să pună într-un comunicat „ne-am pierdut încrederea în conducerea FIFA” în ciuda retragerii ideii năstrușnice și a prezentării scuzelor e nemaivăzut. Frecușuri au mai fost, dar acum e un război deschis. Pe faliile vechi, adică Europa, care produce fotbal și bani, contra majorității restului lumii, care primește bani și indulgențe de la mai-marii federației internaționale. Acum, cu Infantino care s-a crezut împăratul împăraților, a venit vremea revoluției. Dar ea nu va fi pentru cei mici, ci tot pentru cei mari. E o revoluție burgheză, nu una iacobină. Deși s-ar putea să cadă și aici un cap. Capul lui Spînu.
.jpg)
