„Haosul este bagajul cel mai bun“, declara Salvador Dalí pentru a răspunde vameșilor care-i controlau o mare valiză la una dintre sosirile sale pe aeroportul din New York. Printre obiectele de îmbrăcăminte, alături de recuzita performance-urilor sale, valiza, un cufăr de mari dimensiuni, conținea pe lîngă întreaga colecție de cravate din mătase, desene, contracte și un număr important de bancnote, toate îngrămădite la întîmplare într-un adevărat depozit pe care artistul îl considera necesar călătoriilor sale.
Contrar bagajului „haotic“ al lui Salvador Dalí, Marcel Duchamp părăsește Franța în 1941 pentru a ajunge la New York îmbarcînd pe vaporul care pleca de la Marsilia o serie de valize minuțios construite și împachetate, al căror transport îl legitimează declarîndu-se „reprezentant comercial de produse lactate“. Valizele conțineau piesele detașate ale unui „muzeu portabil“ (Cutia în valiză / Boîte-en-valise,1935-1941). Pentru realizarea „valizei“, Duchamp concepe construcția interioară care urma să găzduiască întreaga sa producție artistică în format miniatural închisă într-o cutie din carton rezistent (40 x 37,5 x 8,2 cm), învelită în piele naturală de culoare maro sau bej și prevăzută cu un mîner pentru transport. Interiorul cutiei este compus sub forma unui ansamblu alcătuit din furnir subțire, din carton presat și elemente metalice din alamă. Pentru a se asigura că dispozitivul său este deopotrivă ușor și rezistent, Duchamp a ales și combinat materiale atît tradiționale, cît și moderne în realizarea cutiei-valiză, îmbinînd inventivitatea și măiestria tehnică cu cea artizanală. Artistul urma să declare că „tot ceea ce făcuse mai important putea să încapă într-o mică valiză“. Invenția „muzeului portabil“ închis într-o valiză a devenit exemplul urmat de o întreagă serie de artiști, iar bagajele, cutiile și valizele, încetînd să mai fie simple recipiente, au devenit ele însele un mediu artistic reprezentativ.
În 1937, cu intenția de a părăsi România pentru a se întoarce la Paris, Victor Brauner pictează o serie de tablouri de mici dimensiuni realizate pe suport din lemn, lucrări destinate să fie transportate într-o valiză. Dominate de atmosfera de vis, adesea neliniștitoare, proprie imageriei suprarealiste, lucrările, numite „tablouri de călătorie“, Moda (La Mode), Expeditorul (L’Envoyeur), Oraș care visează (Ville qui rêve), Antiteza (Antithèse) nu măsoară decît 13 x 17 cm. Ideea nu e străină de Cutia verde (Boîte verte, 33,2 x 28 x 2,5 cm) realizată de Marcel Duchamp în 1934, care conținea reproducerile lucrărilor sale, în miniatură. Spre sfîrșitul anilor 1940, umorul și jocul nu lipsesc din schițele proiectului în care Brauner reia ideea dispozitivului expozițional realizat de Marcel Duchamp în „cutiile“ sale. Brauner imaginează o expoziție suprarealistă internațională (Monstrul suprarealist) care ar avea loc în același timp – și întru totul identică – în toate capitalele lumii. Ea ar putea fi restrînsă la dimensiunile unei spațioase cutii, cufăr sau geamantan, care să conțină întregul material expozițional. Materialul, restrîns la extrem în cutia de transport, trebuie calculat în așa fel încît să poată fi desfășurat pe larg pentru a deveni un abundent etalaj de expoziție, precizează artistul în textul în care schițează proiectul unei cutii care ar putea fi construită de oricine conform unui plan detaliat, cu numerotări și indicații precise. Ea va conține tot utilajul necesar construcției, de felul jocului pentru copii „Mécano“. „Întregul proiect este o reducție, însă poate fi dezvoltat la infinit”, scrie artistul (Fondul Victor Brauner, Biblioteca Kandinsky, Centrul Pompidou, Paris).
Miniaturale sînt și figurinele pe care Alexander Calder le creează pentru a înscena fascinantele reprezentații ale Circului Calder care au avut loc între anii 1926 și 1961 în diferite mari orașe ale lumii. Clovni, acrobați și felurite animale realizate din sîrmă, stofă, carton, dopuri din plută și alte materiale necesare unei fabuloase construcții în miniatură realizată, de fiecare dată, din tuburi, sîrme și sfori, covoare, plase, stegulețe, lanterne, instrumente muzicale și o serie de dispozitive ce produc zgomote ciudate, sînt mărturiile geniului inventiv și ale umorului caracteristic artistului, creatorul și performerul spectacolelor, al căror întreg inventar este comprimat în cinci valize.
Inspirîndu-se direct din opera lui Duchamp, Cutia verde și Cutia în valiză, mișcarea internațională Fluxus urmărea în anii 1960 să înlocuiască ideea „muzeului portabil“ cu cea a unei forme de artă portabilă accesibilă oricărui amator. Cumpărătorul cutiilor numite „Fluxkits“, care conțin obiecte industriale, puzzle-uri imposibil de rezolvat, zaruri fără marcaje, flacoane cu parfum, poezii vizuale, segmente de film și obiecte ingenioase cu tentă umoristică, era invitat la participare. Spre deosebire de multiplele în cutie ale lui Duchamp, Fluxkit-ul era un produs colectiv, iar conținutul său era destinat a fi manipulat sub formă de joc. Purtînd eticheta Fluxus, o gamă largă de obiecte create de diverși artiști era comercializată prin comandă poștală.
Joseph Beuys creează o mitologie personală realizînd mai multe ediții sub formă de cutii și valize din lemn brut sau plastic galben în care sînt asamblate blocuri de pîslă, bucăți de sulf, discuri de gramofon sau diagrame desenate cu cretă pentru a reprezenta instrumentarul „nomadului spiritual“. Valiza sau cutia îi servește drept „trusă de supraviețuire intelectuală și politică“, pe care o poartă cu sine la conferințele susținute în întreaga lume. În mai 1974, galeristul René Block îl invită pe artist la New York pentru a participa la inaugurarea galeriei sale din cartierul Soho, Manhattan. Beuys răspunde invitației printr-un performance, „I like America and America likes Me“. La sosirea pe aeroportul newyorkez, artistul german s-a lăsat „împachetat“ în pîslă deoarece „nu voia să vadă nimic din America și dorea să rămînă izolat de lumea exterioară“. În același fel a fost transportat cu o ambulanță la galerie, unde, în chip de păstor purtînd o bîtă, urma să petreacă o săptămînă într-una dintre încăperi alături de un coiot. La încheierea performance-ului, Beuys s-a întors în același fel la Düsseldorf.
Între anii 1974 și 1987, cutiile de transport devin Capsule ale timpului (Time Capsules), prin acumularea de către Andy Warhol a cutiilor menite să fie transformate într-un „inventar al vieții sale“: 612 astfel de cutii în care Warhol alătură facturi și resturi alimentare, sticle de parfum și alte obiecte corespondenței, desenelor din tinerețe, discurilor și fotografiilor celebrităților vremii. „Capsulele timpului”“ oferă o impresionantă incursiune în istoria culturală a societății americane dintre anii 1960-1980.
În anul 2009, cufărul al cărui interior, căptușit cu piele de culoarea bomboanelor roz, creat de artistul britanic Damian Hirst este reprezentarea unui cabinet de curiozități (Wunderkammern). Interiorul cufărului, compartimentat în rafturi pline cu insecte, cranii și fluturi multicolori conservați, trimite la temele morții și ale farmacopeii, caracteristice operei sale. Construcția cufărului și caracterul enciclopedic al conținutului amintesc de modelul Cufărului-bibliotecă (Malle Bibliothèque), una dintre cele mai exclusiviste piese create de prestigioasa casă Louis Vuitton, cu care artistul colaborează. Cufărul-bibliotecă, comandat pentru prima oară în anii 1910-1911 de Universitatea Cambridge Press în 1.000 de exemplare, a fost conceput pentru a transporta ediția completă a Enciclopediei Britanice în 29 volume. Cufărul-bibliotecă permitea călătorilor să poarte cu ei „întreaga cunoaștere a lumii“. La începutul anilor 2000, gențile de voiaj ușoare și poșetele din materiale flexibile au devenit adevărate suporturi pentru creațiile unor cunoscuți artiști. Bunăoară, motivul monogramei Vuitton și bulinele emblematice ale japonezei Yayoi Kusama sînt alăturate în serii succesive Louis Vuitton x Yayoi Kusama care au dat naștere unor piese viu colorate, realizate cu atenția obsesivă pentru detalii caracteristică artistei. În anul 2023, cutia decorată cu buline colorate conține setul Capucine și cuprinde o poșetă Capucines, un parfum Attrape-Rêves, un colier, o eșarfă și un portofel. De-a lungul timpului, obiectul utilitar s-a transformat treptat într-o capodoperă a măiestriei artizanale, devenind mai apoi vehiculul sau obiectul creației artistice.
Foto 1: Fluxkit George Maciunas, 1964-1965
Foto 2: Louis Vuitton, Cufăr-bibliotecă Hemingway
Foto 3: Marcel Duchamp, Cutia în valiză, 1936-1941
