În epoca de aur a picturii olandeze din secolul al XVII-lea, cînd bogăția venită din comerț făcuse să crească semnificativ cererea pentru picturi, unii artiști au ales să se specializeze pentru a-și găsi o nișă pe o piață saturată. Unii pictau mai ales portrete, alții naturi moarte sau peisaje. Dacă pentru unii pictori olandezi specializarea a venit din nevoia de a-și găsi un loc pe o piață aglomerată, ce îi determină pe oamenii de știință să își aleagă o anume specializare? Cum anume se menține echilibrul între a ști suficient și a nu rămîne blocat într-un șablon al specializării? În cazul pictorilor olandezi, deși abordau o singură temă, specializarea nu a împiedicat geniul unora dintre ei să se manifeste. Așa cum în poezie unii spun că forma în sine poate da sens, specializările oferă niște șabloane din care se poate apoi ieși, iar tocmai ordinea, structura pe care ele o aduc poate conduce spre creativitate. Cu alte cuvinte, pentru că structura oferă inteligibilitate, forma în sine poate fi generatoare de creație.
Biologul Ilia Mecinikov și-a început cariera de cercetător ca zoolog, studiind diverse animale marine la Odessa și mai apoi în Germania și Italia. Abordînd zoologia într-o manieră comparativă, studiind mai ales dezvoltarea embrionară, în cursul cercetărilor sale Mecinikov a observat pentru prima oară un fenomen care avea să fie numit fagocitoză. Injectînd unele animale marine cu substanțe externe, Mecinikov a observat că unele celule din organism înghițeau materialul străin. Descoperirea l-a dus cu gîndul la faptul că o astfel de abilitate a celulelor de a „mînca” anumite substanțe ar putea fi un mecanism de apărare al organismelor împotriva unor patogeni. Mergînd pe această intuiție, Mecinikov a devenit interesat de imunologie, alăturîndu-se nou înființatului Institut Pasteur din Paris, unde a studiat fagocitoza în contextul maladiilor infecțioase. În acest fel, descoperirile lui Mecinikov au fost cele care l-au mutat dintr-o specializare în alta, de la zoologie la imunologie.
Alteori descoperirile se află la intersecția dintre două domenii, fie ele aparent îndepărtate, precum biochimia și ecologia. Recent, cercetătorii au descoperit că albinele pot transmite imunitatea împotriva unor virusuri către toți membrii din stup prin intermediul unor molecule de ARN. Transmiterea acestor ARN-uri are loc prin lăptișorul de matcă, echivalentul alăptării pentru albine. În lăptișorul de matcă, moleculele de ARN sînt păstrate în niște granule, o descoperire surprinzătoare pentru că arată că ARN-ul poate fi menținut intact și în afara organismelor, fiind stabilizat de niște proteine specifice lăptișorului. Existența acestor granule prin care albinele transmit imunitatea la anumite virusuri timp de mai multe generații poate deschide noi căi pentru folosirea moleculelor de ARN în scopuri terapeutice.
Uneori cercetătorii se specializează pe un anumit organism model, cum ar fi șoarecele sau musculița de oțet. Totuși, comparațiile între specii sînt deseori indispensabile științei. De exemplu, în genetică, s-ar putea presupune că cu cît un organism are mai multe celule, cu atît ar trebui să acumuleze mai multe mutații care pot duce la apariția unor tumori. Totuși, cercetările care au comparat organisme din mai multe specii au arătat că riscul de cancer nu e direct proporțional cu mărimea organismului, cu numărul total de celule. Acest fenomen, cunoscut drept paradoxul lui Peto (numit după cercetătorul Richard Peto), are printre posibile explicații existența unor mecanisme diferite de apărare ale celulelor împotriva mutațiilor în funcție de specie, dar deslușirea lor va necesita studii comparative, la intersecția dintre specializări.
Jonglarea cu diferite domenii nu îi era străină nici lui Darwin, care și-a început cariera de naturalist lucrînd cu plante, sub îndrumarea botanistului John Stevens Henslow, care de altfel a fost și cel care l-a recomandat pe Darwin pentru călătoria la bordul HMS Beagle. Studiile botanice i-au deschis într-un fel mintea spre a înțelege legăturile dintre organismele din lumea vie, iar după ce a publicat Originea speciilor, Darwin a revenit asupra studiilor botanice cu o nouă privire, abordînd cercetările din perspectiva teoriei evoluției, încercînd să înțeleagă, de exemplu, cum a evoluat abilitatea de cățărare a unor plante.
În Moartea lui Ivan Ilici, Tolstoi îl compară la un moment dat pe Ivan Ilici cu un virtuoso pentru că reușea să separe pe deplin viața sa profesională de cea privată. Totuși, scria Tolstoi, tocmai pentru că era precum un virtuoso, Ivan Ilici își permitea uneori „în joacă” să combine cele două sfere ale vieții sale, lucru pe care îl făcea doar pentru că știa că poate oricînd să le separe din nou. Astfel, asemenea unui violonist, „greșelile” intenționate se fac după ce a fost atinsă virtuozitatea și nu înainte. În mod similar, ieșirea din șablonul specializării poate veni mai ales după ce se acumulează expertiza în cadrul unei specializări. Adîncimea specializării îi permite cercetătorului să identifice problemele, întrebările care merită puse, iar colaborările între domenii sau ieșirile din specializare pot apărea atunci cînd se caută răspunsul. Așa că, pînă la urmă, specializările pot da sens cercetării, la fel cum și fondul trebuie să aibă o formă.
Laura-Yvonne Gherghina este cercetătoare. A obținut doctoratul în neuroștiințe la Departamentul de Fiziologie, Dezvoltare și Neuroștiințe al Universității din Cambridge.
Credit foto Ilia Mecinikov: Wikimedia Commons
.jpg)
