Deși mai puțin vocali ca odinioară, trumpiștii încă imaginează scenarii despre mesianismul neînțeles al eroului lor. Un astfel de scenariu – ivit chiar de la debutul halucinant al actualului mandat prezidențial la Casa Albă – este cel al patriotismului lui Donald J. Trump. O fi președintele cum o fi (mai „exotic”, se înțelege), dar de un lucru nu ne putem îndoi: își iubește țara și face totul pentru ea, iar, în lumea noastră, asta e de ajuns, spun, aparent conciliant, magaioți pretinși cerebrali. Să fim serioși! O asemenea fumigenă este parcă mai caraghioasă decît toate la un loc. Nu trebuie să fii psihiatru și nici măcar psiholog (într-atît de evident rămîne faptul) pentru a realiza imediat că președintele american suferă de o formă elementară, însă brutală, de narcisism. Boala în cauză te determină să te pui pe tine însuți în miezul tuturor lucrurilor. Devii, în mod patologic, egocentric și egolatru. Universul începe și se termină cu făptura ta magnifică. În cazul lui Trump, pot fi menționate mii de exemple ce confirmă maladia, dar unul recent mi se pare suficient de elocvent și, ca atare, îl voi aminti aici. La moartea marii artiste Dolly Parton, comentariul chipurile comemorativ al liderului magaiot a fost: „She really liked me”,.Așadar valoarea defunctei ar fi venit dintr-un unic detaliu al vieții sale (nici măcar adevărat, după cum au strigat consternați apropiații cîntăreței), acela de a-l fi plăcut pe el, pe Marele Blond!
Un narcisist nu se poate iubi decît pe el. Cu o terifiantă, psihopatică intensitate. „Dragostea” pentru America, invocată de tot mai anemicii fanatici trumpiști, se confundă, în realitate, cu adorația protagonistului pentru sine, cu interesul obsesional arătat de personaj pentru el însuși, cel care, printr-un joc ironic-absurd al istoriei, a reușit să fie suprapus cu America în postură de conducător al ei. Dacă postura respectivă i-ar fi anulată subit, omul ar da foc cetății, precum Nero (a și făcut-o, de altfel, la finalul primului său mandat, cînd, pierzînd alegerile în fața lui Joe Biden, și-a îndemnat ciracii la răscoală și la atacarea Capitolului, adică, practic, la demolarea esenței democrației de peste Ocean). „Iubirea” lui Trump pentru America reprezintă deci, ca atîtea alte componente ale presupusului său „excepționalism”, un fals grosolan. Numai inșii orbiți de cine știe ce frustrări interioare se prefac a nu-l sesiza ori nu-l sesizează cu adevărat. De dragul dezabaterii însă, în plan strict ipotetic, să pretindem că patriotismul lui Trump ar fi unul onest, sacrificial pentru națiunea americană și nu patologic-narcisist, egocentric și egolatru (ce pleonasm în formă continuată am construit, inevitabil, din păcate, avînd în vedere incomensurabilitatea individului în discuție). Să-i disecăm puțin imensa iubire de patrie.
În interiorul mecanismelor psiho-emoționale tulburate ale unui ins de tipul lui Trump, dragostea, nu doar de țară, ci pentru oricine și orice, nu ar reuși să fie decît o emoție compulsivă, ultimativ distructivă în raport cu obiectul propriu-zis al „iubirii”. Oare nu se întîmplă așa ceva cu America actuală, sufocată tot mai mult de „dragostea” nestăvilită a președintelui ei? Întrebare redundantă. Bineînțeles că se întîmplă. Umilirea Americii – ca urmare a acțiunilor bizare ale lui Trump – este publică și incontestabilă. Administrația trumpistă aproape a distrus rețeaua de alianțe tradiționale ale Statelor Unite și a suflat vînt în pupa dictatorilor lumii, lucru de neconceput în istoria civilizației de peste Ocean. Planeta se găsește în pragul haosului din pricina manierei dezastruoase de direcționare și gestionare a forței militare și economice din structura sistemului american. În loc să-și canalizeze energia către spațiul important al afacerilor internaționale, Trump se ceartă cu europenii și canadienii, schimbînd din pix, așa-zicînd punitiv, diverse denumiri vechi, cum ar fi bunăoară cea a lacului americano-canadian Ontario, devenit, pe harta chiriașului de la Casa Albă, „Lacul America” (circulă o glumă drăguță pe tema asta în SUA: veți vedea că, dacă președintele mai redenumește cîteva locuri de pe Terra „America”, prețurile din magazine vor scădea brusc). Să mai amintim că Trump se autoreprezintă pe rețelele sociale drept Iisus Hristos, Papa de la Roma, Superman, Elvis, declanșînd o umilitoare jenă milioanelor de americani? Să reiterăm că acceptă și încurajează compania unor personaje delabrate ca Robert F. Kennedy Jr., Pete Hegseth și Natalie Harp (ultima decizînd nu demult să călătorească în portbagajul unei mașini din coloana oficială, întrucît nu mai era alt loc disponibil în suita președintelui)? Dacă aici cineva se încăpățînează, stupid, să vadă semnele iubirii de țară, atunci vorbim despre o iubire maladivă, aidoma celei a tatălui care-și ține familia captivă în pivniță pentru a nu o expune, vai, riscurilor de afară. Dragoste ucigașă. Titlu perfect de horror hollywoodian.
Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Scene din viața unui universitar, Editura Junimea, 2023.
