Răspuns domnului Andrei Cornea*
Întrebarea dumneavoastră e atît de bună încît merită un răspuns. O lăsați deschisă, ca pe un mister, dar nu e. Răspunsul e în textul dumneavoastră, la trei paragrafe distanță.
Nu îl voi critica pe președinte pentru că face la Cotroceni ce spunea că va face. Dintre toți, el e singurul consecvent. Textul acesta e despre dumneavoastră (persoana a II-a plural).
Mărturia dumneavoastră: recitiți ce ați scris despre ce se știa: „se știa că e foarte încăpățînat”; „știam că n-avea mare încredere în partide” etc. Constatări la trecut, toate anterioare scrisorii de susținere din primul tur, pe care și dumneavoastră ați inițiat-o. Și, de fiecare dată, aceeași formulă: dar nu ne-am gîndit că...
Aceasta nu e descrierea unei înșelătorii, ci a unei deducții refuzate: înșelăciunea presupune asimetrie de informație: unul știe, celălalt nu, or dumneavoastră tocmai ați scris că informația era completă. Nu v-au lipsit datele, ci concluzia.
Verbele „ne-a păcălit”, „ne-a prostit”, „ne-a amețit” pun toată acțiunea în Nicușor Dan și toată inocența în dumneavoastră. Sînt și verbele cu care i-ați descris pe alegătorii lui Georgescu.
Diferența pe care o invocați: spuneți că Georgescu „a amăgit mai ales oameni simpli, neînvățați”, pe cînd Dan a reușit să „amețească intelectuali cunoscuți”. O invocați în favoarea dumneavoastră, or e exact pe dos: omul simplu nu avea instrumentele, nici arhiva, nici metoda, nici timpul, nici cui să pună întrebări. Dumneavoastră le aveați pe toate și ați decis să nu le folosiți, deci nu e circumstanță atenuantă, e circumstanță agravantă.
Ca traducător al lui Platon știți mai bine decît mine ce face Socrate după oracolul de la Delfi: nu întreabă cine l-a amăgit, ci îi examinează, unul cîte unul, pe cei cu cea mai mare reputație în cetate. Iar rezultatul a fost că tocmai aceia i s-au părut cei mai lipsiți de judecată, iar pe cei socotiți mărunți i-a găsit mai aproape de adevăr. Formula rămasă nu e „cum de m-a păcălit”, ci „viața neexaminată nu merită trăită”, iar examinarea se face asupra sa și asupra altora, în ordinea aceasta. Și încă ceva: cu un proces capital pe cap, Socrate refuză să ceară milă judecătorilor, fiindcă i se pare rușinos ca un om să se tînguie. El risca totul și a refuzat tînguiala. Dumneavoastră, care nu riscați nimic, ați publicat-o.
Persoana întîi plural: textul e scris aproape integral la „noi”: ne-am gîndit, am acceptat, ne-a trădat, dar semnăturile din 2025 au fost individuale, regretul din 2026 e colectiv! „Noi” diluează răspunderea pînă la concentrații homeopatice. Fiecare a semnat singur!
Eu am răspuns atunci, sub semnătură proprie, cu un text pe care nu mi-l retrag; nu contestam alegerea, ci metoda: nici o audiere, nici o întrebare pusă în față, nici o confruntare între cei care voiau mandatul. În 1992, oamenii pe care îi invocați drept repere organizaseră o competiție internă: ore de întrebări în fața tuturor, tururi succesive de vot. În 2025 s-a citit sondajul și s-a semnat: v-ați predat sondajului.
Acesta e răspunsul la „cum?”. Nu banii rusești, nu TikTok, nu „serviciile”, ci absența procedurii. Dumneavoastră nu l-ați întrebat nimic, fiindcă a-l întreba ar fi presupus să admiteți că mai există și alții de întrebat, iar pe incomozi era mai ieftin să-i etichetezi – resentimentari, marginali, ba chiar, în ce mă privește, antisemit, pentru o vorbă nici măcar critică despre Soros. Desigur, nu v-ați documentat să vedeți că eu sînt cel care a semnat acordurile Ministerului Educației cu Yad Vashem. Eticheta economisește efort: odată aplicată, argumentul nu mai trebuie examinat, doar că gîndirea economisită ajunge la scadență mai tîrziu, cu dobîndă. A ajuns pe 3 septembrie, în textul dumneavoastră.
Fraza cea mai gravă: scrieți, fără dovezi, că președintele ar fi „al lor”, „la fel ca Georgescu”, doar mai subtil. Ori aveți dovada – și atunci publicați-o, ori nu o aveți – și atunci faceți, în 2026, exact ce reproșați propagandei din 2024 și 2025. Vă spun eu al cui e Nicușor Dan: e 100% al dumneavoastră. Cu bunele și cu relele sale.
Nu vă răspund ca să arăt că am dreptate; am avut-o deja și nu m-a ajutat cu nimic, nici pe mine, nici țara, ci scriu pentru a corecta o scamatorie intelectuală: întrebarea corectă nu e „cum a fost posibil Nicușor Dan”, ci: cum a fost posibil ca un grup de oameni instruiți să decidă că nu e nevoie să întrebe? Răspunsul îl știți.
Remediul nu e moral, e procedural – procedurile se instituie, caracterele, așa cum se vede, nu. Data viitoare, înainte de semnătură: o audiere publică, întrebări scrise dinainte, aceleași pentru toți, o confruntare. Costă o săptămînă și puțin curaj, iar rezultatul nu va fi neapărat un președinte mai bun, dar va fi un articol mai puțin peste optsprezece luni. Și eu pot greși. Tocmai de aceea cer o procedură care să ne oblige să ne verificăm înainte de a decide. E ce-i învăț pe copiii mei: mecanismele corecte de luare a deciziilor, care sînt aceleași de milenii. Deciziile lor vor fi diferite de ale mele, dar mecanismele corecte sînt aceleași.
Nu v-a păcălit nimeni, domnule Cornea. Ați fost de acord.
Distincția asta e tot ce mai desparte un intelectual de un spectator. Măcar dumneavoastră vă asumați.
* Replica se referă la articolul „Cum? Cum? Cum?” semnat de dl Andrei Cornea și apărut în numărul nostru din 3 septembrie a.c. (nota redacției)
Daniel P. Funeriu este cercetător în domeniul chimiei.
Credit foto: Wikimedia Commons
