Există ceva profund simptomatic în faptul că, pentru 99 de lire, poți cumpăra astăzi un certificat care promite să te transforme în lider dinamic în aproximativ timpul necesar pentru două ședințe sterile și o cafea proastă. Cum o fi un lider nedinamic? Static? Planturos?
Patru cursuri. Cincizeci de ore. Ritm propriu sau self-paced. Adică în dorul lelii. Ai timp să îl începi în 2024 și să îl termini în 2026 și pare că ai făcut doi ani. Diplomă de la o universitate suficient de prestigioasă încît mediocritatea să pară acreditată internațional.
Cum se spune la ofertă: 99 de lire dai, de 99 de lire știi să fii manager. Ia, neamule, diploma la redus.
Și ce înveți? Cum să conduci oameni. People Leadership. Există și car sau sheep leadership? E retoric. Da, chiar cei care pupă bocancul sînt conduși ca vitele la tăiere și oile la pășunat în transhumanță. „Oile placide s-au așternut la iernat, privesc nutrețul cu multă poftă din care vor consuma iarna întreagă” – asta au zis filosofii de la Timpuri Noi. Pentru cunoscătorii de muzică nu ar trebui să fie o necunoscută. E o trupă, nu stația de metrou.
Formulare fascinantă prin banalitatea ei involuntară, de parcă exista vreodată riscul să confundăm leadership-ul cu păstoritul. Leading people not sheep.
În timp ce literatura organizațională discută despre leadership etic, leadership bazat pe compasiune, siguranță psihologică și responsabilitatea morală a puterii organizaționale, o parte considerabilă din mediul corporatist încă practică o versiune a conducerii mai apropiată de dresaj decît de leadership.
Pentru mulți manageri, a conduce oameni pare să însemne încă supraveghere excesivă, intimidare pasiv-agresivă, control obsesiv și convingerea sinceră că frica este o formă de disciplină.
Doar că totul sună mai respectabil cînd comportamentul vine însoțit de o diplomă online cumpărată la reducere și finalizată între două ședințe în care se vorbește mult și nu se spune nimic.
Aici intervine ceea ce sociologul Pierre Bourdieu ar numi capital simbolic: adică prestigiul, reputația și aparența de legitimitate socială pe care le oferă anumite simboluri – în cazul de față, diplomele, universitățile sonore și certificările afișabile.
Pe scurt: nu se cumpără neapărat competență, ci semnele exterioare ale competenței. Diploma devine mai puțin dovada că ai învățat ceva și mai mult dovada că poți afișa ceva care sugerează că ai învățat. Aceasta este una dintre marile patologii ale profesionalismului modern: confundarea substanței cu simbolul ei.
Nu se mai urmărește doar cunoașterea, ci și decorul cunoașterii. Nu expertiza, ci scenografia expertizei. Problema nu este că există cursuri despre leadership. Leadership-ul este un domeniu legitim și complex de studiu. Problema este că noțiuni serioase precum leadership-ul etic sau etica managerială sînt astăzi consumate de persoane care tratează aceste concepte nu ca pe standarde morale, ci ca pe accesorii de branding profesional. Făcuși, bre, cursul de lidărșip dinamic? Nu. Fă-l că dă bine la CV.
Pentru că poți studia etica managerială. Dar asta nu produce automat caracter. Poți învăța teorii despre puterea responsabilă. Dar asta nu transformă în lider moral un om care confundă obediența cu respectul și controlul cu autoritatea. Poți citi despre conducere empatică. Dar asta nu vindecă narcisismul organizațional.
Iar cînd astfel de concepte ajung în mîinile managerilor care practică negarea responsabilității, atacul criticilor și inversarea rolurilor de victimă și agresor ori de cîte ori sînt confruntați, rezultatul nu este leadership modern. Este autoritarism rebranduit. Pot pune asta în bold? Mai repet: autoritarism rebranduit.
Astfel apare figura tot mai comună a managerului contemporan: omul care vorbește fluent despre valori, cultură organizațională și dezvoltare umană, dar care nu poate tolera contradicția fără să o interpreteze drept afront personal. Omul care citează teorii despre leadership transformațional, dar conduce prin teamă. Omul care postează despre empatie, dar tratează subalternii ca pe niște extensii ale propriului ego. De fapt, ca pe niște non-persoane.
Aceștia nu sînt lideri slab pregătiți. Sînt lideri reduși. Reduși intelectual la ideea că leadership-ul înseamnă control. Reduși moral la ideea că puterea scuză caracterul. Reduși profesional la convingerea că prestigiul unei diplome poate suplini lipsa de discernămînt. Pentru că după ce termini cursul de leadership la reducere, tot mai rămîne inconvenientul major de a conduce efectiv oameni. Și atunci se vede imediat cine a înțeles leadership-ul și cine doar i-a cumpărat ambalajul.
Sincer, am făcut și eu astfel de cursuri. Unele le facem pentru credite, altele pentru că ni le cumpără alții, iar unele pentru care nici măcar nu tipărim diplomele, pentru că ele nu spun nimic pe zidul de social media. Dar spun ceva despre tine, ca om. Așa că din peretele tapetat cu diplome, unele de la asociații no name, altele de la universități de fițe, o să pun azi trei, dintre care una e cea mai importantă, un curs făcut cu Universitatea de Vest. E tipărită de mine, pe hîrtie A4, 80 g/mp obișnuită, fără ștampile aurii și semnături indescifrabile.
Da, learning never stops, și mă uitam la oamenii cu adevărat importanți care au la CV maximum o universitate și un titlu. Eventual, au cărțile pe care le-au scris.
Diana Nicolescu, psiholog și psihoterapeut, are un master în Științe Cognitive. Este membră a Colegiului Psihologilor din România și membră a Asociației Române de Terapii Scurte Orientate pe Resurse și Soluții.
