Pentru că fotbalul e mai dur ca boxul. La box, un arbitru poate întrerupe lupta, un antrenor poate arunca prosopul în caz de superioritate demolatoare a unuia dintre combatanți. Cînd e risc de strivire, cînd însăși existența e pusă în pericol, lupta e oprită. La fotbal nu există așa ceva. La fotbal, Germania poate da Braziliei cinci goluri în 29 de minute într-o semifinală mondială, ceea ce e echivalentul a măcar unui knock-out, și nimeni să nu intervină. Poți fi călcat cu veselie în picioare pînă cînd ești băgat, sportiv, la doi metri sub pămînt fără vreo posibilitate de a spune „Stop!”. E chiar o vorbă în fotbal: dă-le cîte poți, nu te opri! Așa fac toate echipele serioase. Sportul care nu permite lovituri fizice e, de fapt, cel mai crud. La un moment dat, Noua Zeelandă a jucat un meci de verificare cu Japonia, proaspăt venită în rugby. Diferența pe tabelă a fost atît de mare încît a trebuit ca All Blacks să-și ceară scuze – nu de alta, dar riscau să o ia la fugă toți marii sponsori niponi. Nu există frînă în a nimici un adversar în sportul „soft”. Nu mori fizic, dar a doua zi și în multe dintre următoarele mergi pe stradă cu o spadă înfiptă în tine. Așa a fost și la Göteborg în meciul european dintre Hacken și CFR. S-a terminat 7-2 și asta e tot ce va consemna istoria, alături de demisia lui Dan Petrescu. Restul va fi uitat, dar măcar pînă cînd timpul, marele anihilator, va șterge detaliile e bine ca ele să fie știute. S-a jucat pe un teren sintetic, o suprafață pe care alte echipe nordice au bătut, cîteodată grav, formații mai galonate ca CFR. Pare de rîs, dar soarele a jucat un rol. Clujenii au suportat un astru la apus nordic strălucind orbitor, fix în ochii lor, în prima repriză, cînd s-a făcut diferența consistentă. Dar vina cea mare e a clubului român care și-a pierdut busola, pradă problemelor financiare și imposibilității de a se reforma după cîțiva ani răi. CFR era deja pe buza prăpastiei, n-a fost nevoie decît de un brînci. Nici Petrescu n-a mai fost el însuși. E lovit de o boală dintre cele mai rele și a arătat de multe ori că ar fi la capătul puterilor și al nervilor. Patronul echipei stă mai mult prin Africa, de unde postează imagini cu lingouri de aur în vreme ce acasă oficialii echipei împrumută clubul din buzunarul propriu ca să nu intre în colaps. Hacken e doar vîrful unui Everest subacvatic. Înfrîngerea cea mai gravă abia acum ar putea veni. Un Excel de contabilitate are putea bate cît de curînd CFR la scor de neprezentare.
Un sport la răsărit
Radu NAUM
Joi, 28 August 2025
Cum a fost posibil ca „Bursucul” să încaseze un scor de maidan?
Poți fi călcat cu veselie în picioare pînă cînd ești băgat, sportiv, la doi metri sub pămînt fără vreo posibilitate de a spune „Stop!”.

Share