În ultimele decenii a crescut vertiginos discursul despre o criză a masculinității, care îmbracă forme foarte diverse: discursuri (pseudo)intelectualiste, preluînd parțial teorii din biologia evoluționistă și psihologia/neuroștiințele esențialiste; discursuri semidocte care amestecă referințe fără a le cunoaște prea bine, reverberînd adesea în disonanțe cognitive magistrale; discursuri patriarhal-religioase (există, de exemplu, o subcultură formată din „christinfluencers”); dar și o nebuloasă de discursuri agresive, ultrasexiste și homofobe, combinate cu rasism de tipul supremației albe (white supremacy) și diverse forme de eugenism.
Dincolo de varietatea de limbaj, strategii argumentative și registru tematic, scenariul acestor discursuri este unul pe cît de simplist, pe atît de atrăgător într-o lume a „post-adevărului”, în care ne confruntăm cu crize multiple și succesive, și este tot mai greu să avem certitudini. Se construiește un inamic comun, un țap ispășitor: feminismul (în combinație cu wokeismul, sexomarxismul, progresismul etc.), care ar fi responsabil de toate problemele bărbaților, de la pierderea statutului economic pînă la pierderea controlului asupra partenerei sau dificultatea de a mai intra într-o relație. Și se oferă o soluție: subcultura incel-ilor (involuntary celibacy) incită la ură și violență împotriva femeilor ca formă de redobîndire a „masculinității” / a controlului; Pickup Artists (un fel de coacher-i de seducție) propun cursuri despre cum să cucerești și să domini femeile; Men Going Their Own Way recomandă evitarea relațiilor romantice și a căsătoriei, bărbatul redevenind astfel stăpînul propriei vieți; looksmaxxing-ul face din atractivitatea fizică cheia succesului, inventînd standarde corporale într-o cheie rasistă-suprematistă-eugenistă, și așa mai departe. În multe dintre aceste grupuri și subculturi online care formează manosfera, pastila roșie este o metaforă centrală; în 2012 a fost lansat pe Reddit chiar un grup cu acest nume, care a tot crescut – r/TheRedPill. Această metaforă denunță politicile și normele societăților actuale (democratice), care ar fi contaminate de feminism și egalitarism și promite dezvăluirea „adevărului”: bărbații ar fi superiori (prin natură, biologie sau voință divină), ar avea „vînătoarea” în gene și ar fi meniți să domine în cuplu și în societate.
Grupurile și subculturile din manosferă formează rețele transnaționale, grație globalizării digitale. Dar peste tot se dezvoltă și variante naționale. Iată cîteva exemple de pe meleagurile mioritice. Fii Bărbat! – „Cum faci și cea mai «dificilă» femeie să stea cu mintea la tine”. Academia Bărbatului Calibrat – „Vei face parte dintr-o comunitate în care se formează bărbați respectați, disciplinați și gata să conducă”. cezarionașcu.ro – „Ori stai jos cu viermii, ori zbori sus cu vulturii“. How To Man – „Un bărbat de succes își cunoaște valoarea și își exprimă gîndurile și dorințele fără ezitare”. Arta Seducției – „Cum să nu mai fii refuzat de femeile care îți plac”. constantin_baciu – „Bărbatul e transformat din vînător și prădător în paznic al emoțiilor și mofturilor. Biologia masculină nu susține monogamia strictă ca lege”.
Din păcate, eu nu pot promite nici o pastilă (roz, curcubeu sau mai știu eu de care) pentru a dezvălui „adevărul” despre manosferă. Și nu am răspunsuri complete și definitive, ci cîteva explicații, bazate pe cercetări. Mi se pare important să înțelegem factorii structurali și istorici care au favorizat proliferarea ecosistemului masculinist digital și să deconstruim explicațiile care pretind revelarea adevărului absolut, bazate cel mult pe concepte puțin înțelese, teorii trunchiate și statistici manipulate. De asemenea, este important să înțelegem interconectarea dintre manosferă și constelațiile neo-reacționare și de extremă-dreapta, precum și impactul asupra societății și asupra democrației.
Aș începe prin a sublinia că discursul despre o „criză a masculinității” nu e nou, așa cum arată și Francis Dupuis-Déri (La crise de la masculinité). Din Antichitate, trecînd prin Evul Mediu, Renaștere și pînă în epoca modernă, în general în contexte de transformări și tulburări sociale, culturale, economice și politice, discursul despre criza masculinității este instrumentalizat pentru a coagula reacțiunea și a promova ierarhiile „naturale”, restaurarea ordinii sociale tradiționale și religioase. Dacă istoricizăm aceste discursuri cu iz apocaliptic, înțelegem mai bine caracterul lor construit și manipulator.
Apoi, afirmațiile despre dominația femeilor sînt contrazise factual de toate statisticile: femeile continuă să facă munca reproductivă neplătită, au venituri și mai ales pensii cu pînă la 35% mai mici decît cele ale bărbaților; femeile sînt subreprezentate politic, atît din punct de vedere descriptiv (media prezenței femeilor în parlamentele naționale din statele UE este de circa 33%, iar în România este de doar 22%), cît și din punct de vedere substanțial (pe agendele politice); femeile sînt în mod majoritar victimele violențelor, numărul feminicidelor este în creștere etc.
Desigur, tinerii și bărbații atrași în meandrele manosferei se confruntă cu numeroase probleme și se pot găsi în situații vulnerabile. De exemplu, transformările de pe piața muncii (de la gig economy la capitalismul de platformă), adîncirea inegalităților și crizele economice, pandemia, războaiele au afectat major viețile oamenilor. Foarte mulți bărbați și-au pierdut locurile de muncă, multe familii și-au pierdut locuințele, veniturile și/sau puterea de cumpărare scad, spectrul războiului provoacă, pe bună dreptate, anxietăți existențiale. În ultimele decenii, în țările democratice s-au schimbat, în proporții și feluri diferite, rolurile de gen și relațiile dintre femei și bărbați. Misoginismul de grotă și violențele împotriva femeilor sînt mai puțin acceptate și nu mai e suficient să te naști bărbat ca să ai succesul garantat (bine, asta nu a fost niciodată total adevărat pentru toți bărbații, dar miturile operează cu scenarii simpliste). În tot acest context, performarea rolului masculin conform standardelor masculinității hegemonice poate deveni dificilă, iar bărbații socializați cu valorile patriarhale de gen se pot regăsi în situații de vulnerabilitate sau de confuzie. Care nu pot fi recunoscute ca atare, căci un bărbat „adevărat” nu își arată slăbiciunile. Deci caută soluții individuale, așa cum ne-a dresat neoliberalismul să facem, servindu-ne la un click distanță promisiunile hipermarketizate ale unei economii a self-help-ului. Iar antreprenorii masculiniști care devin peste noapte guru ai masculinității și maeștri ai seducției fac bani din vulnerabilitățile bărbaților, pentru a-și cumpăra (sau a visa la) bolizi de lux și petreceri cu fete în bikini. Toate aceste crize și probleme nu sînt însă provocate de feminism, cum fals afirmă vocile manosferei, ci de sistemele intersecționale de dominație: patriarhatul, capitalismul, rasismul, colonialismul/imperialismul.
Aș sublinia de asemenea și faptul că manosfera nu rămîne „doar” online și nu este „doar” despre rolurile și relațiile de gen. Pe lîngă creșterea violențelor cibernetice, unele subculturi ale manosferei incită la violențe în viața reală, iar în ultima vreme a crescut numărul cazurilor de femei ucise (adesea în grup) de bărbați necunoscuți, conectați la grupuri de incel-i. Cifrele reunite de Pauline Ferrari sînt cutremurătoare (Formés à la haine des femmes). În raportul anual despre starea terorismului în Europa din 2021, Europol vorbea deja despre antifeminism ca risc terorist, ca parte a terorismului de extremă-dreapta.
Apoi, manosfera se intersectează cu alte constelații, partide și lideri reacționari și extremiști, atît prin temele folosite, cît și prin circulația persoanelor. Prin metafora pastilei roșii, Nick Land, un ideolog important al Luminilor Întunecate, promite ieșirea de sub imperiul „Catedralei” (adică instituțiile care susțin actuala ordine democratică, cu accent pe presă și universități). Rasismul și supremația albă sînt puncte comune cu multe grupuri neoreacționare, neofasciste și extremiste, care proliferează prin cotloanele mai mult sau mai puțin întunecate ale Internetului, dar și în spațiul social și politic. De asemenea, partidele și asociațiile reacționare, religioase, suveraniste, de extremă-dreapta folosesc din plin masculinitatea hegemonică (bărbatul alb, viril, puternic, patriot, credincios, naționalist) pentru a construi un proiect politic bazat pe (hiper)conservatorism social, naționalism șovin și iliberal. În spațiul american, Donald Trump a beneficiat de susținerea multor persoane și grupuri din manosferă. În România, unde tema abia începe să fie studiată, avem deja cazul lui Cezar Ionașcu, care l-a susținut pe Călin Georgescu.
Există multe cercetări care subliniază corelația dintre valorile și ideile promovate de manosferă și radicalizarea tinerilor. Pentru spațiul românesc, cercetarea Masculinitatea azi. Cercetare privind atitudinile bărbaților tineri arată că aceștia împărtășesc multe dintre valorile și comportamentele care se încadrează în masculinitatea hegemonică și par să accepte cu ușurință lideri autoritari și derogări de la democrație.
Ce putem face pentru a opri această nebuloasă care afectează valorile și principiile democratice, dar și viețile noastre de zi cu zi? În lipsa unei pastile sau a unei poțiuni magice, nu există soluții cu efect imediat și spectaculos. Educația este esențială, dar și (re)crearea de oportunități de socializare și acțiune colectivă: centre de activități artistice și sportive, biblioteci, spații asociative. Apoi, este esențial să formulăm răspunsuri incluzive și echitabile la crizele care afectează viețile oamenilor, începînd cu dimensiunea economică. Nu cred că putem face asta fără o reflecție serioasă asupra contractului social și a proiectului politic pe care le susținem. Vă invit, așadar, să (vă) răspundeți onest la următoarea întrebare: în ce fel de societate dorim să trăim și despre ce vorbim, de fapt, cînd vorbim despre democrație?
Ionela Băluță este profesor universitar, specializată în studii de gen, la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității din București.
