Am pus la încercare, de mai multe ori, programele de Inteligență Artificială în acces liber. Uimitoare este, în special la ChatGPT, pe care l-am testat mai des, capacitatea de a folosi corect limba română și de a produce răspunsuri bine articulate, bine organizate (cu introducere, cuprins și concluzii) și mai ales convingător argumentate. Impresionante sînt și abilitățile analitice ale acestor programe: atunci cînd le-am cerut-o, au identificat corect fragmente de limbă română veche (din secolul al XVI-lea), au analizat structura argumentativă a unui editorial, au indicat cu precizie pasajele ironice dintr-un text și au explicat destul de detaliat mecanismele umorului. Nu e puțin lucru, mai ales cînd știm că mulți contemporani au mari dificultăți de redactare și argumentare, de lectură atentă și de explicare corectă a unui text.
Pe lîngă atîtea calități, programele în discuție au și un defect care, în mod surprinzător, le umanizează. Pe cît de pricepute sînt în folosirea limbajului, pe atît de nepăsătoare rămîn față de adevărul verificabil al informațiilor vehiculate. Am primit referate alcătuite peste noapte cu ajutorul Inteligenței Artificiale și în care aproape toată bibliografia (autori, titluri, edituri) era inventată. Am primit răspunsuri despre literatura română în care personajele erau mutate cu nonșalanță dintr-un roman în altul. La cererea de explicații etimologice răspunsurile oferite sînt adesea absurde sau false. Pînă una-alta, nu-i așa de rău: asemenea capcane pot fi de folos profesorilor pentru a detecta lucrările scrise bazate pe un singur click.
Unele dintre cele mai savuroase exemple de umor involuntar sînt furnizate în momentul de față de vechiul și seriosul Google, prin așa-numitele Rezumate generate de AI. O căutare simplă, care ne lăsa pe vremuri să alegem, cu răbdare și discernămînt, sursele de încredere, primește acum un prim răspuns nesolicitat, uneori cuminte și banal, alteori năucitor. Am verificat, de exemplu, săptămîna trecută, sintagma ciubucele astea, folosită de personajul Pirgu în Craii de Curtea-Veche al lui Mateiu I Caragiale și în care presupun, pe baza contextului, că ciubuce are sensul vag „fleacuri, mărunțișuri, lucruri fără importanță”. Explicația prolixă a Inteligenței Artificiale a fost cu totul imprevizibilă, combinînd tonul doct cu detaliile absurde: „În romanul Craii de Curtea Veche de Mateiu I. Caragiale, expresia «ciubucele astea» se referă la papucii de casă (ciubucele) ai lui Comisul (așa cum i se adresează, cu respect, «ciubucelele» lui), care erau de o calitate excepțională. Această expresie subliniază atenția la detalii a autorului, care, prin descrierea acestor obiecte, conturează universul boieresc de odinioară, plin de rafinament, dar și de o anumită posesivitate a bogăției, o bogăție care nu se mai găsește”.
.jpg)
Am supus sistemul unei noi încercări, cerîndu-i să-mi explice semnificația sintagmei țurloaiele blendei, din titlul unei povești culese de Petre Ispirescu. Dacă țurloaie este un cuvînt popular destul de cunoscut, cu sensul „picioare”, bleanda e un termen depreciativ mai ambiguu, dar pentru care în contextul poveștii se potrivește semnificația „obiect moale, pleoștit”. Și în acest caz, inventivitatea răspunsului a depășit orice așteptări; după un început corect, a evadat în cea mai pură fantezie: „«Țurloaiele blendei» este termenul din titlul poveștii populare românești Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei, în care «blenda» se referă la o prințesă frumoasă, iar «țurloaiele» înseamnă, în context popular, părul de pe cap. Titlul se referă, așadar, la un personaj feminin (prințesa) și la o caracteristică a ei (părul), iar povestea, așa cum este prezentată pe Wikisource, se leagă de concursurile de ghicit organizate de tatăl ei pentru a-și găsi un ginere. Blenda: reprezintă o prințesă de mare frumusețe, la fel cum se menționează în poveste. Țurloaiele: în acest context popular, termenul se referă la părul de pe cap, o caracteristică fizică importantă a prințesei”. Repetarea întrebării oferă răspunsuri diferite, așa că e greu să te oprești din a testa sistemul, pentru a-i surprinde suprarealismul avîntat: „«Țurloaiele blendei» la Petre Ispirescu înseamnă «gărgăunii blendei» sau, mai figurativ, «gărgăunii de pe capul împărătesei», referindu-se la semnele specifice de pe capul prințesei (blenda), care sînt însă misterioase și dificil de descifrat, așadar «țurloi» aici înseamnă ceva pe cap”. Și, ca răspuns la o nouă încercare: „«Țurloaiele blendei» înseamnă nasurile lui de aur sau vîrfurile de aur la care se face referire în basmul popular Iorgovan și Crișan din culegerea lui Petre Ispirescu. Termenul se referă la nasurile lungi și subțiri ale monștrilor sau ale unor creaturi supranaturale, pe care personajul din basm trebuie să le învingă”.
E drept, uneori putem primi și răspunsul cinstit „Nu este disponibil nici un rezumat generat de AI pentru această căutare”. Iar pagina de pornire cuprinde o precizare importantă: „Răspunsurile de la AI pot include greșeli”. Oricum, se pare că Inteligența Artificială e făcută să semene cu cea umană și în graba de a vorbi despre lucruri la care nu se pricepe.
Rodica Zafiu este profesor dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
Credit foto: Wikimedia Commons
