Ca întotdeauna în timpurile grele și confuze, înregistrăm și în zilele noastre – atît la noi, cît și în Europa – o recrudescență a antisemitismului. Există însă, cred, două diferențe acum față de antisemitismul „istoric”.
Mai întîi, antisemitismul din zilele noastre are în centru – deși deloc exclusiv – statul Israel, ceea ce, evident, nu era cazul pînă la jumătatea secolului trecut. Ispita este de a comite două confuzii, deloc inocente: mai întîi se identifică statul Israel în ansamblu cu premierul și guvernul său de acum, Guvernul Netanyahu, iar apoi evreii din întreaga lume sînt cumva asociați la acțiunile uneori reprobabile, din războiul din Gaza, ale Guvernului Netanyahu. La asta se mai adaugă și o scoatere din context a acestor acțiuni în afara conflictului îndelungat din Orientul Mijlociu. Se omite astfel că Israelul este un stat democratic, că actualmente o majoritate a populației Israelului respinge felul în care Netanyahu a condus războiul din Gaza, că Opoziția israeliană a manifestat masiv săptămîni și luni în șir împotriva acestui guvern, care, de altminteri, se susține în Parlament pe votul a două mici formațiuni extremiste. Se omite de asemenea faptul că există în Israel partide pro-palestiniene, care au chiar și deputați în Kneset, că personalități israeliene notabile s-au pronunțat cu asprime împotriva guvernului lor. În schimb, n-am văzut – și nu de ieri, de azi – nici un fel de manifestații și proteste publice din interior împotriva Hamas (iar dacă vor fi existat oponenți, ei au fost executați public, așa cum s-a întîmplat recent.) Dar faptul că Hamas este o mișcare totalitară, care și-a împins conștient propriul popor într-o catastrofă (considerînd că sacrificarea acestuia va avansa cauza proprie), nu pare să-i deranjeze pe așa-zișii pro-palestinieni și antisioniști din Europa și de la noi. Pe de altă parte, tendința vădit antisemită a manifestațiilor pro-palestiniene din multe țări europene este de a îmbrățișa necritic propaganda Hamas în legătură cu războiul din Gaza – ceea ce a și contribuit la acuzațiile nefondate, în opinia mea, de genocid la adresa lui B. Netanyahu din partea TPI. Nu faptul că acea tendință deplînge și condamnă anumite excese ale armatei Israelului în războiul (să sperăm încheiat) din Gaza este în discuție; condamnarea oricăror excese este legitimă. Ci stîrnește îngrijorare faptul că protestele din Europa sînt mult mai greu de auzit atunci cînd este vorba de a condamna omorîrea în masă a unor civili israelieni (bărbați, femei, copii) din 7 octombrie 2023, luarea de sute de ostatici, maltratarea și umilirea lor, violarea femeilor, omorîrea multora dintre ei în captivitate, la care trebuie să adăugăm neapărat folosirea de către Hamas a populației civile din Gaza pe post de scut uman etc. Susținătorii pro-palestinieni din Europa omit, de fapt, întrebarea capitală: de ce au fost uciși sau luați ostatici acei israelieni? Nu pentru că ar fi făcut ceva reprobabil: nu a contat ceea ce au făcut, ci ceea ce erau: evrei – eterna „crimă” în ochii antisemiților dintotdeauna.
În privința celeilalte confuzii, să spunem următoarele: există o tehnică, vizibilă în unele medii stîngiste, asociate sau nu cu mișcări islamiste, de a-i face pe toți evreii din lume, în bloc, indiferent unde locuiesc și ce opinii au, responsabili de actele Guvernului Netanyahu. Ea amintește inevitabil de acuzația de „deicid” adusă evreilor în mod tradițional de creștini: deoarece Caiafa și alte notabilități din jurul său l-ar fi condamnat pe nedrept pe Iisus Christos și i-ar fi cerut moartea (deși execuția a fost ordonată de Pilat, procuratorul roman), toți evreii din orice țară și din orice epocă – chiar și multe sute de ani mai tîrziu – au fost acuzați în bloc, secole de-a rîndul, de a fi comis crima supremă: „uciderea lui Christos”, crimă ce, evident, se cerea a fi răzbunată prin umilire, persecuții, excludere și, la limită, prin pogrom. De aici și actele antisemite din Europa, insuficient combătute de guverne, subiect asupra căruia vom reveni.
Aminteam înainte scoaterea din context a situației actuale din Gaza și, în general, din zonă. O fac, de exemplu, aceia care încearcă să scuze chiar și atacul Hamas din 7 octombrie 2023, pe considerentul că ar fi fost „o reacție justificată” de ocupația israeliană. Lăsînd deoparte faptul că armata israeliană se retrăsese din Gaza de ani buni și că teritoriul era administrat complet independent de Hamas, tipul acesta de argument este inacceptabil etic și, din nou, este tipic antisemit. Evreul e declarat, prin definiție, vinovat. Iar în cazul de față avem implicația politică și istorică potrivit cu care Israelul „ocupă”, încă de la fondarea sa, un teritoriu la care nu-i îndreptățit. (De aici și sloganul, strigat insistent în marile capitale europene, „From the river to the sea, Palestine will be free!”.) Se omite cu bună știință (nu mai invoc istoria veche, ori Biblia, ori situația evreilor după Holocaust) că Israelul a fost fondat în 1948 în urma unui vot decisiv al Națiunilor Unite din 1947, care a decis împărțirea Palestinei sub mandat britanic în două state – unul evreu și celălalt arab; că arabii (din Palestina și din țările arabe înconjurătoare – Egipt, Iordania, Siria, Liban) au respins cu fermitate rezoluția ONU, în vreme ce evreii au acceptat-o, deși le acorda un teritoriu destul de restrîns. Au urmat mai multe războaie, care au condus la mărirea teritoriului statului evreiesc și, de fiecare dată, statele arabe mai întîi sau, mai tîrziu, organizațiile palestiniene, precum OLP, au respins un compromis. (Ultima oară, în 2000, un asemenea compromis a fost respins la negocierile de la Camp David, intermediate de Bill Clinton, dintre Ehud Barak, prim-ministrul israelian, și Yasser Arafat, conducătorul OLP.) Ceea ce vreau să spun este că a nega dreptul Israelului ca stat evreu la existență – principiu înscris în carta fundamentală Hamas – este nu numai echivalent cu o declarație de război perpetuu, dar contestă și legea internațională, în afara căreia Hamas s-a pus, prin doctrina și practica lui teroriste și totalitare.
A lua de bune, în aceste condiții, tezele Hamas privitoare la războiul din Gaza este inacceptabil și decredibilizează profund personalitățile și organizațiile europene care s-au pretat și se pretează acestui exercițiu propagandistic.
(continuarea în numărul viitor)