Zilele trecute s-a desfășurat festivalul de proză scurtă Short. Scurt și intens, un festival care și-a cîștigat deja fanii săi de-a lungul timpului. Curatoriat de Marius Chivu, festivalul este susținut și găzduit de librăriile Cărturești și are un format mai puțin tradițional, desfășurîndu-se pe parcursul a trei zile în mai multe orașe din țară. În fiecare zi are loc cel puțin cîte o întîlnire, în cadrul căreia sînt invitați doi sau trei prozatori, respectiv un artist muzical. Am fost, în acest an, moderator al unei astfel de întîlniri, după ce într-un an precedent am fost de partea cealaltă, invitat ca prozator. Acum i-am avut alături pe prozatorii Irina Lupu și Mircea Pricăjan, iar partea muzicală a fost asigurată de artista Ada Morar. A fost o seară faină, cu librărie plină.
După eveniment, am mers într-un grup mai mare să mîncăm ceva și să bem un pahar de vin. Cu Irina Lupu, Alex Tocilescu, Lia Faur, Andrei Dumitrescu (participanți la alte sesiuni în cadrul festivalului) și alți prieteni din afara lumii literare. Pentru că unii nu știau că sînt profesor de limba și literatura română, m-au întrebat cum sînt elevii de azi, dacă mai citesc, ce mai citesc, cum e programa școlară etc. Din una într-alta, am ajuns să le spun că la clasa a IX-a este chiar o libertate care permite multe deschideri, abordarea tematică, intersecția cu literatura străină și cu alte arte fiind un cîștig, după părerea mea. Le-am enumerat textele pe care le discut eu cu elevii la clasa a IX-a în unitatea Joc și joacă, o poezie de Arghezi, „După melci“ a lui Ion Barbu, „Erasmo sau A doua fotografie cu oameni mici“ de Mircea Horia Simionescu, „Stepa“ de Ray Bradbury, o proză la alegere din Regele Alb al lui Dragoman etc. În fine, am zis că elevii mai citesc, destul, dacă le dai texte atrăgătoare și apropiate de universul lor, dar și dacă îi îndrumi, în analiză, spre aspecte care au legătură cu viața.
Cînd am discutat textul lui Mircea Horia Simionescu, am pornit de la un exercițiu care, de altfel, se află în manual. Pentru că subiectul îl constituie un joc de-a războiul al unor copii, i-am întrebat pe elevi care ar fi primele trei măsuri pe care le-ar lua imediat dacă ar conduce Ministerul Apărării Naționale. Spre surpriza mea, dar poate nu așa de mare, totuși, mulți au indicat armata obligatorie, iar unii au adus în discuție oprirea ajutoarelor acordate Ucrainei. În prima clipă, am avut intenția de a nu comenta, dar apoi am consideraat că este o ocazie bună să fac o mică infuzare de educație media, discutînd cu ei despre ce înseamnă democrația, libertățile, respectiv atacul la democrație prin narațiuni conspiraționiste, prin narative manipulatoare. N-am insistat, pe un teren oarecum mlăștinos, și nu știu încă ce efect poate avea asupra lor încercarea de a-i deschide spre alte perspective decît cele cu care parțial par deja inoculați, unii dintre ei. Dar voi mai insera de-a lungul timpului, de cîte ori îmi permite cîte un subiect de lecție, astfel de momente de conștientizare.
Nu m-a surprins foarte tare nici faptul că în clasa a IX-a au deja astfel de convingeri radicalizate: este exact profilul lumii în care trăim. O lume în care informația circulă nefiltrată, iar algoritmii sînt mai convingători decît profesorii. E una dintre marile provocări ale școlii: să nu concureze cu avalanșa de conținut, ci să-i învețe pe tineri cum să-l pună sub semnul întrebării.
Mai are literatura, în acest context, puterea de a trezi gîndirea critică? Probabil, dacă e citită cu răbdare și cu disponibilitatea de a fi mișcat de altcineva decît de propriile convingeri. De a ieși din propriul tunel de confirmare, de a vedea lumea prin ochii altuia. Asta e o formă de educație democratică.
Literatura nu schimbă lumea peste noapte, dar poate încă să deschidă ferestre spre o altă înțelegere a ei. Într-un festival de proză scurtă sau într-o clasă de adolescenți care învață să gîndească pe cont propriu. Vreau să cred că literatura, fie ea „scurtă și intensă”, e una dintre puținele punți care mai pot ține împreună gîndirea, emoția și spiritul critic. Iar, uneori, o oră de română seamănă mai mult cu un festival decît am crede.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
