În urmă cu mulți ani am povestit despre felul de viață al unor pensionari care merg pe munte și schiază în Alpi pînă la adînci bătrîneți. Printre ei am descoperit în ultima vreme tot mai mulți români. În vremea comunismului îi invidiam pe pensionarii occidentali care își permiteau să călătorească, să viziteze lumea. Știam de ei pentru că unii ajungeau cu autocarele și pe la noi. Astăzi există și în România o categorie de pensionari care își permit să călătorească nu doar prin Europa, ci chiar și prin insule exotice cum ar fi Bali. Și despre aceștia am povestit ceva mai de curînd și am primit comentarii indignate, cum că la noi numai foștii nomenclaturiști sau cei care au furat cumva din averea publică își permit așa ceva, că pensionarii noștri cinstiți nu pot fi decît săraci și așa mai departe. Binecunoscutele lamentări mizerabiliste.
Dincolo de asta însă, de multă vreme observ și un alt tip de pensionari călători, ba chiar aproape nomazi, un soi din care încă n-am prea văzut să facă parte și români. E vorba de cei care își petrec tot sezonul cald, din aprilie pînă în octombrie sau chiar noiembrie, în autorulote, de obicei în campinguri pe malul mărilor din sud. Majoritatea sînt nemți, sătui probabil de răcoarea și cețurile din țara lor. Vin la mare să-și încălzească oasele. Ai zice că nu sînt dintre cei mai bogați, deși camperele în care circulă și stau numai ieftine nu sînt chiar și dacă-s închiriate. Nici camparea nu e chiar pe gratis. Cu banii pe o asemenea mașină ai putea sta la hotel multe veri în șir. Dar, de fapt, nu de sărăcie sau de bogăție e vorba aici, ci mai degrabă de asumarea unui anumit stil de viață. E bucuria unei existențe cît mai autonome, în care nu depinzi nici de alții și nici de vreun loc anume. Dacă suporți să locuiești în aceiași vreo 15 metri pătrați interiori, poți avea parte de o curte nesfîrșită, cu peisaj veșnic schimbător. În cele mai multe cazuri, practicanții acestui stil de viață sînt cupluri de peste 65 de ani. Odată scăpați de munca de o viață, vor să-și trăiască ultimii ani într-o vacanță aproape perpetuă. De obicei nu stau neapărat foarte mult în același camping și se tot mută dintr-un loc în altul. Cel puțin văzuți din afară, par niște oameni fericiți.
Primii asemenea turiști pe care i-am putut urmări mai îndeaproape au fost în urmă cu 30 de ani. Erau doi nemți, soț și soție, de vreo 70 de ani, cu care am fost vecini de camping în Grecia, undeva prin apropiere de Delphi. Pe vremea aceea ne-au uimit dotările pe care le aveau la dispoziție în camperul lor care ni se părea enorm. În locul de depozitare din spatele autorulotei țineau un scuter cu care ieșeau la plimbare sau se duceau seara să mănînce în oraș. Aveau și o barcă pneumatică lungă, cu motor, cu care făceau croaziere serioase pe mare și pe care, odată ce o aduceau lîngă camper, o curățau rapid de nisip cu dușul pe care-l scoteau pe geam și care avea o presiune necunoscută în apartamentele din București. Văzînd cum se îndoiau cuiele noastre de cort, cînd încercam să le înfigem în solul tare, bărbatul ne-a împrumutat imediat din cutia lui cu scule niște piroane zdravene, „nemțești”, am zis noi. Antena parabolică de pe autorulota lor arăta că înăuntru aveau și televizor.
Într-o zi, pe cînd mîncau afară, instalați pe scaunele lor comode de-o parte și de alta a unei măsuțe, a început să plouă. Noi am fost obligați să intrăm în cort pe brînci și ne-am zis că uneori natura poate strica și masa unor indivizi cu mult mai chivernisiți decît noi. Nu mică ne-a fost însă mirarea să vedem că neamțul a întins doar o mînă și a apăsat un buton, iar din lateralul camperului a ieșit automat o copertină care a acoperit zona măsuței, protejîndu-i complet de ploaie. Și-au continuat tacticoși prînzul.
Astăzi camperele au panouri solare pentru mai multă energie și toalete ecologice în care orice reziduu se transformă în apă. Oamenii au acolo tot ce le trebuie.
Recent, am avut din nou ocazia să intru în vorbă cu un asemenea cuplu de nemți vîrstnici și simpatici, undeva în sudul Greciei. Cînd plecau din camping, i-am întrebat cît au de mers pînă acasă cu autorulota. Era deja octombrie și presupuneam că preumblările lor luaseră sfîrșit. Bărbatul ne-a explicat însă că nu mergea direct acasă, că urma să-și conducă mașina spre nord, prin Albania, Croația și Italia, apoi prin Franța și Spania, de unde avea să treacă în Maroc cu feribotul. Acolo avea să se reîntîlnească cu soția sa, care urma să ia avionul de la Atena. În Maroc, plănuiau să se instaleze undeva pe malul Atlanticului, unde-i vreme de plajă și baie pînă spre iarnă. Sănătoși să fie...